Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a anunțat, joi, că Bucureștiul va găzdui Campionatul Internațional de DOTA2, organizat de Valve, o companie de jocuri electronice din Statele Unite ale Americii. Evenimentul se va desfășura pe Arena Națională timp de cinci zile, în perioada 12-17 octombrie. Campionatul va aduce bugetului local al Capitalei 500 de mii de euro pentru închirierea stadionului.
Sunt fericit să vă anunț că am încheiat un acord cu firma Americană Valve pentru organizarea celui mai mare eveniment internațional de sporturi electronice din acest an. Este o competiție care se va desfășura aici, pe Arena Națională, în a doua decadă a lunii octombrie, 12-17 octombrie, mai precis. Este o competiție care va fi vizionată de 80 de milioane de oameni din întreaga lume. Este o competiție cu premii de 40 de milioane de dolari, din care 16% merg la bugetul statului român sub formă de impozite.
A declarat Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Conform edilului, premiile oferite la acest concurs vor însuma circa 40 milioane de dolari, premii ce se vor acorda prin România, așadar statul român va încasa cel puțin 16% din suma totală, adică undeva la 6,4 milioane de dolari. În timp ce Primăria Capitalei va încasa 500 de mii de euro pentru închirierea Arenei Naționale, conform datelor furnizate pentru Buletin de București de către un reprezentant al PMB.
Evenimentul internațional de jocuri electronice se află la cea de-a 10-a ediție, care ar fi trebuit să aibă loc în Suedia, însă din cauza restricțiilor și a unor incertitudini, organizatorii au ales să aducă competiția la București.
Dota 2 face parte din familia jocurilor multiplayer online, de lupta în arenă. Combinã elemente din jocurile de strategie și cele în timp real, bazate pe aparare. Asemanator jocului League of Legends, Dota 2 a fost inspirat în mare parte din Warcraft III sau Defence of the Ancients. In momentul actual este unul dintre cele mai populare jocuri video din lume, cu adepți în întreaga lume.
Sursa Foto: Dota2.com