Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 21 April 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPolitic

VIDEO | Călin Georgescu și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale. Financial Times: Candidatura va fi invalidată

65
Georgescu și-a depus candidatura
Călin Georgescu și-a depus candidatura

Călin Georgescu și-a depus vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale programate pentru luna mai. Inițial, acesta declarase că nu va mai face acest pas, pentru că ar legimita noul scrutin.

În același timp, publicația britanică Financial Times a scris că deține informații de la „persoane familiarizate cu situația”, care spun că, probabil, candidatura lui Georgescu va fi respinsă din cauza anchetei penale deschise pe numele său.

Un înalt oficial român a declarat că guvernul de la București este îngrozit de sprijinul pe care Georgescu îl primește din partea SUA.

Georgescu la BEC: „Prima dată a fost culpă, acum este premeditare”

„Am depus dosarul de candidatură. Dar, pe 6 decembrie 2024 a fost ucisă democrația. Iar pe 7 martie 2025, poporul român a înviat-o.

Am depus peste 324.000 de semnături. Lângă poporul român au fost AUR și POT, care sunt aici alături de mine.

În toată această perioadă am trecut prin foc și sabie și este bine, căci prin suferință am înțeles toți valorile fundamentale legate de pace, democrație și libertate”. a declarat Călin Georgescu, la depunerea dosarului de candidatură.

Candidatul independent a menționat că are un mesaj pentru sistemul corupt, respectiv că tot globul se uită la România și la „modul ingrat și ilegal în care a acționat clasa politică”.

„Prima dată când au anulat alegerile a fost culpă, acum este premeditare”, a susținut Călin Georgescu.

CITEȘTE ȘI: Cel mai recent sondaj pentru prezidenţiale. În turul I, Nicuşor Dan ar fi devansat de Călin Georgescu, dar ar câştiga „finala”

Călin Georgescu și-a depus candidatura, dar nu renunță „la reluarea turului 2”

Anterior depunerii dosarului, Călin Georgescu a luat în calcul să nu depună dosarul de candidatură, motivând că astfel al valida anularea turului 2 al alegerilor prezidențiale, din 6 martie 2024.

Nu renunț la reluarea turului 2. Am auzit că vor să blocheze. Să mă invalideze, cum doriți s-o luați. Așa. Sigur că asta ar fi peste voința poporului român și categoric ar lovi năprasnic, ca să nu zic, ar distruge valori democratice.

Dar eu am acest mesaj: nu există din punct de real să se întâmple așa ceva din două motive. O dată este că, pe plan intern, democrația ar fi complet distrusă, iar România, pe plan extern, ar avea o imagine pe care nu o mai poți controla din punct de vedere al situației și legăturilor în această lume”, a afirmat Călin Georgescu.

CITEȘTE ȘI: VIDEO Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru prezidențiale

Financial Times: Georgescu este susținut de Rusia și SUA

Cotidianul britanic a scris că Georgescuse află pentru a doua oară în fruntea competiției prezidențiale, beneficiind de sprijinul activ nu doar al Moscovei, ci și al Washingtonului, și rezistând unei noi încercări a autorităților de la București de a-l ține departe de putere.

Dar, în ciuda presiunilor exercitate atât de SUA, cât și de Rusia, Bucureștiul pare hotărât să-l împiedice pe „suveranistul” în vârstă de 62 de ani să candideze, subliniază Financial Times.

În acest context, două persoane familiarizate cu situația au declarat pentru Financial Times că, probabil, candidatura sa la președinție va fi respinsă din cauza anchetei penale.

Acuzațiile împotriva lui Georgescu includ infracțiuni grave, cum ar fi încercarea de a submina ordinea constituțională cu ajutorul grupurilor fasciste, ceea ce atrage după sine o potențială pedeapsă cu închisoarea de peste 10 ani.

Când a părăsit tribunalul unde a fost dus pentru interogatoriu, Georgescu a făcut un salut nazist, scrie Financial Times.

Contactele lui Georgescu cu cetățeni ruși, inclusiv cu adeptul liniei dure pro-război Alexander Dughin, nu fac în prezent obiectul anchetei penale, a declarat un înalt oficial român pentru cotidianul britanic.

Dacă România va formula acuzații împotriva lui Georgescu, își va „apăra suveranitatea”, a declarat oficialul, adăugând că administrația de la București este îngrozită de sprijinul pe care acesta îl primește din partea SUA.

Candidatul a negat că ar fi beneficiat de vreun ajutor din partea Moscovei. Dar a recunoscut că s-a întâlnit cu Dugin, care a pledat pentru războiul Rusiei din Ucraina cu mult înainte de invazia la scară largă a Moscovei în 2022.

Alexander Dughin l-a descris pe Georgescu drept un „politician remarcabil”.

CITEȘTE Și: Dosar de trădare la DIICOT. Suspect este un general maior în retragere, membru fondator al partidului România Mare

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect

Lucrările la Școala Neagoe Basarab se scumpesc cu două milioane lei. Foto: FB/ Robert Negoiţă
ArticoleEducațieMainPrimărie

Lucrările la școala Neagoe Basarab din Sectorul 3 se scumpesc cu două milioane de lei

Lucrările la Școala Neagoe Basarab se scumpesc cu două milioane de lei,...

Noi hamace vor fi montate în Parcul Liniei din Militari
ArticoleMediuPrimărieȘtiri

Sector 6 | Noi hamace vor fi montate în Parcul Liniei din Militari. Livrarea a fost întârziată

Primăria Sectorului 6 a anunțat că, începând de săptămâna viitoare, vor fi...

Papa Francisc la București. FOTO: Lavinia Cioacă, INQUAM
ArticoleEvenimentFeatured

FOTO | A murit Papa Francisc. Amintirea unei vizite la București

A murit Papa Francisc, în a doua zi de Paște, a anunțat...