CAFENEAUA BdB | Soluția radicală aplicată în Copenhaga împotriva traficului, care ar declanșa revoltă în București: eliminarea locurilor de parcare din centru

Traficul consistent și neplanificat din București, clădirile sale mari și brutale, dar și încălzirea excesivă a spațiilor interioare sunt primele lucruri pe care le-a observat Jacob Hartmann, consilier municipal în Copenhaga și activist specializat în dezvoltare durabilă, atunci când a ajuns în Capitala României.

Jacob Harmann s-a întâlnit cu publicul român, în cadrul Nordic Festival, și a vorbit despre rolul său în cadrul Primăriei din Copenhaga, de mediator între municipalitate și locuitorii capitalei daneze, astfel încât cetățenii să participe activ la crearea unui oraș prietenos cu oamenii.

Consilierul municipal a explicat, în interviul acordat Buletin de București, soluțiile pe care Primăria Copenhaga le-a implementat pentru a scădea traficul în centru, soluții radicale, care probabil ar fi primite cu revoltă de bucureșteni.

Am vorbit despre proiectele pe care le implementează, despre birocrația din Danemarca, despre deschiderea Primăriei față de colaborarea cu cetățenii, despre politicile de mediu, în contextul direcției anunțate de Trump în SUA, despre clădirile de patrimoniu și despre reciclare.

Copenhaga s-a clasat pe locul doi în lume în ceea ce privește calitatea vieții în oraș, în clasamentul anual al The Economist, care analizează 173 de orașe de pe glob. Bucureștiul se află abia pe locul 94. Deci, avem ce învăța de la Jacob Hartmann și de la danezi.

Buletin de București: Sunteți pentru prima dată în București?

Jacob Hartmann: Da.

Care a fost prima impresie? De data aceasta, întrebarea este relevantă pentru că aveți experiență în ceea ce se numește „livable City/oraș locuibil”, de aceea vreau să știu cum ați simțit Bucureștiul. Este un oraș locuibil?

Nefiltrat, prima mea impresie a fost „Oh, este atât de cald aici.” Am intrat în aeroport și era atât de cald la interior. Suntem în plină iarnă și, totuși, era foarte cald.

Așa că mi-am spus: „Dacă este foarte cald și vezi încălzire electrică peste tot, mă gândesc la energie nucleară”. În Danemarca am ales să nu avem energie nucleară. Nu cunosc situația de aici.

Avem o centrală nucleară, care ne oferă aproximativ 25% din energia electrică. Dar se petrec și la noi schimbări în direcția energiilor verzi. Renunțăm la centralele pe cărbune. Cred că am închis aproape toate minele. Centralele pe bază de cărbune pentru încălzire și energie electrică pe care le mai avem sunt utilizate doar în situații de urgență.

Apoi am observat, după ce am ieșit din aeroport, aceste clădiri grele. Nu sunt expert în arhitectură, dar cred că este brutalism. Și atunci înțeleg de ce se numește brutalism, pentru că aceasta sunt niște clădiri mari, pătrate de putere…

Al treilea lucru care mi-a trecut prin minte este că am văzut o mulțime de clădiri frumoase, dar care au nevoie de o schimbare. Au nevoie de renovare. Și am comparat cu Copenhaga, unde totul este renovat. E atât de curat peste tot.

Am văzut potențialul multor clădiri foarte, foarte frumoase. Dar am văzut niște clădiri care sunt pur și simplu oribile.

Apoi al patrulea lucru pe care l-am remarcat a fost traficul, mult trafic. Traficul nu este… planificat, gândit. Asta înseamnă că toate mașinile sunt pur și simplu blocate.

În Copenhaga, încercăm să scăpăm de cât mai multe mașini din oraș. Este greu, pentru că oamenii își doresc mașini, iubesc mașinile, dar avem o anumită voință politică de a impune cu adevărat soluții.

Una dintre acestea este să faci să fie scump să parchezi în oraș, pentru că dacă iei banii oamenilor prin taxe de parcare, atunci se vor gândi în plus dacă să mai folosească mașina.

În București, am văzut un șir mare de mașini, în timp ce eram și eu într-o mașină. Cred că este o nebunie. Peste tot în lume, oamenii își iubesc mașinile. Dar dacă le taxezi, poți rezolva o problemă.

Apoi m-am plimbat prin oraș și am văzut că peste tot este cafea excelentă, este mâncare bună. Deci este și multă viață, multă viață culturală.

CITEȘTE ȘI: Sector 4 | Contract cu ocolirea sistemului de licitaţii online, de aproape 16 milioane de euro, pentru paza instituţiilor

Ce a mai făcut Copenhaga pentru a convinge populația să renunțe la mașini, pe lângă taxe?

Taxele de parcare cresc, sus, sus, sus. Și am eliminat locurile de parcare. În centrul Copenhagăi, în partea veche a Copenhagăi, am scos locurile de parcare.

Iar următorul pas, sperăm, va fi să facem aceste locuri de parcare mai verzi. Înlocuim parcarea cu verdeață. Înlocuim locurile de parcare cu viața orașului.

Astfel, există mai mult spațiu pentru proprietarii de magazine să se extindă în stradă.

Cred că acestea sunt principalele instrumente: să faci parcarea mai scumpă și să faci parcarea dificilă.

Dar oamenii trebuie să meargă dintr-un loc în altul.

Avem metroul. Și 90% dintre danezi și din locuitorii Copenhaga au biciclete. Toți avem biciclete. Iar Copenhaga este un oraș mic, poți merge cu ușurință în jumătate de oră, pe bicicletă, de la un capăt la altul. Așa că încercăm cu adevărat să încurajăm bicicletele.

Avem piste pentru biciclete. Și nu doar piste înguste, vorbim despre piste de biciclete cu lățimea de trei metri. Spațiu pentru o mulțime de biciclete. Și apoi te uiți la cei trei metri de drum pentru mașini, unde mașinile stau una după alta, cu câte o persoană. Dar pe banda de biciclete încap și 15 biciclete.

Transportul în comun este o soluție?

Desigur, autobuzele sunt acolo, dar glonțul magic pe care îl avem este metroul, pe care încercăm constant să îl extindem. Este foarte scump, dar… Continuăm să găsim modalități de a extinde metroul, pentru că este subteran, este rapid și de încredere.

Simțiți că există un fel de nemulțumire sau resentiment față de politicile verzi, mai ales cu privire la viteza de implementare? Pentru că vedem ce se întâmplă în SUA, cu Trump și îndemnul său „forează, forează” pentru petrol. Iar în Europa, ascensiunea naționalismului este cauzată și de această viteză, considerată de unii exagerată, către o economie verde

Credeți că orașele Europei vor păstra direcția către o economie mai ecologică și o comunitate mai ecologică?

Sper că da.

Sper că politicienii din Europa sunt suficient de educați pentru a vedea că nu există alternativă. Te întorci la petrol? E pur trumpism, trumpism stupid.

Asta îi va costa bani pe americani și îi va costa securitatea energetică. Pentru că petrolul este o resursă epuizabilă și ne îndreptăm într-un singur sens, spre energie durabilă.

Sper, prin urmare, că politicienii din Europa sunt suficient de inteligenți pentru a înțelege că viitorul este energia durabilă. De fapt, Europa poate câștiga un avans astfel, putem dezvolta o industrie verde, iar la finalul mandatului lui Trump, SUA vor fi în urmă cu patru ani.

În Danemarca nu există nicio îndoială că vom continua cu scenarii de energie verde. De fapt, la noi, toată lumea se plânge că mergem prea încet. Există o presiune pentru a face mai mult, cu siguranță.

Care este rolul dumneavoastră în cadrul primăriei orașului Copenhaga? Ce faceți mai exact?

Fac două lucruri de bază. Sprijin antreprenorii sociali, culturali și sustenabili care vin la Primăria Copenhaga și au o idee bună pe care doresc să o încerce. Îi ajut să încerce ideea și să o implementeze în oraș.

Al doilea lucru pe care îl fac este legat de implementarea măsurilor de combatere a terorismului. Punem obstacole pe drumuri, astfel încât să nu poți trece cu mașina. Le plasăm în locuri strategice.

Este aceasta o problemă mare în Copenhaga în acest moment?

Nu, dar o facem preventiv. Totuși, munca mea principală este, desigur, să îi ajut pe acești mici… nu doar antreprenori, pot fi și persoane fizice.

Dacă oamenii vor să se implice și vor să creeze ceva, atunci treaba mea este să-i susțin.

Și să mă asigur că orice vor să construiască sau orice vor să facă, să o facă în locul potrivit și să obțină toate autorizațiile necesare, astfel încât proiectul să fie aprobat de Primăria Copenhaga.

Căci și la noi există o mulțime de reguli. Și avem o mulțime de opinii despre unde să facem, cum să facem, când să facem. Dar în loc să spun nu, încerc să spun „da, hai să facem”. Sunt avocatul lor, sunt prietenul lor în primărie.

Ați prezentat la întâlnirea dumneavoastră cu publicului, din cadrul Nordic Festival, eveniment care s-a desfășurat la București, câteva proiecte care sunt deja implementate în Copenhaga. Toate sunt proiecte mici, ați declarat că le puteți susține doar cu câte 3.000 de euro. Pot proiectele mici să schimbe lumea, să schimbe orașul?

Am o mulțime de exemple în care proiectele mici au devenit proiecte mai mari. Unul dintre exemplele pe care le-am dat a fost un proiect care a început… a început foarte mic cu un…

Sauna din portul Copenhaga?

Nu. Ei bine, și ăsta… da, da. A început ca un prototip și dintr-o dată toată lumea își dorește să facă la fel. Iar acum trebuie să ne ocupăm de noua situație, cum să le punem și unde să le punem și câte saune de acest fel să avem.

Interesant este că motivul pentru care oamenii doresc sauna în port este că putem înota acolo. Portul este, de fapt, atât de curat încât poți înota în apa din zonă. Lucrăm de mulți ani pentru a opri toate deversările în port. Și a fost un succes. Muncă politică și de mediu grea.

Acum portul este atât de curat încât poți înota în el. În mijlocul capitalei. Deci, acesta este un exemplu despre cum poți face mai mult.

Dar nu trebuie să devină super succes comercial, pentru că toți acești oameni se educă singuri. Deci, orice ar învăța acolo vor duce mai departe.

Apoi, la un moment dat, vor face și proiecte mai mari. Deci este ca o creșă, o creșă de proiecte. Unii au o idee originală, o încearcă, continuă, continuă, continuă și dintr-o dată se transformă într-o companie în toată regula.

De exemplu, avem o echipă care a cultivat midii în port. Acum s-a extins nu doar la nivel național, în Danemarca, ci și în țările nordice, educând oamenii despre producția alimentară locală.

Nu este o afacere pentru ei, pentru că primesc granturi pentru a face treaba, dar ceea ce fac este că educe generația următoare despre alimente curate, cultivate local, nu importate. Sunt cultivate în apă. Apa trebuie să fie curată pentru a crește midii.

Putem spune că punem fundația pentru a crea următoarea generație de tineri profesioniști sustenabili.

Picătură cu picătură.

Da. Modul meu de a crea dezvoltarea este proiect cu proiect. Cum mănânci un elefant? Îl mănânci mușcătură cu mușcătură. Nu putem înghiți o bucată mare din acel elefant.

Am putea face mai mult, categoric, dar la finalul zilei, este proiect cu proiect, pentru că sunt oameni cu oameni care vor face acele proiecte.

Ați spus că selecția proiectelor este foarte subiectivă. Cum decideți, totuși, ce se face și ce nu?

Nu știu. Intuiție, dar asta sună a magie.

Vă confruntați și cu critici, presupun, pentru că fiind subiectiv, cineva care este respins ar putea spune „Ah, ai avut un interes să alegi pe altul…”

Am experimentat asta. Desigur, am argumente. De exemplu, a depus un proiect o companie. Patronul a vrut să facă un eveniment în fața companiei sale.

Și i-am spus: „Ei bine, ești un actor comercial. Nu pot plăti pentru ca tu să faci acest eveniment în fața companiei tale. Pentru că atunci ar însemna că te susțin cu fonduri publice”.

Dar dacă o organizație vrea să facă ceva și nu câștigă bani, este non-profit, atunci bineînțeles că o aleg pe aceasta în schimb. Deci am argumentul perfect.

În general, nu este o problemă reală. În general, când oamenii mă sună și îmi spun ideile lor, nu este mare știință la mijloc. Dacă cineva sugerează „să facem un adăpost plutitor, ca să poți dormi în port cu copiii tăi, în nopțile de vară”, mă gândesc „Uau, de ce nu mi-a venit ideea asta?”

De ce nu am făcut asta noi înșine? Și le spun „Ei bine, puteți aplica. Îmi place ideea voastră, dar trebuie să depuneți un proiect și aproape că pot să vă promit că va fi aprobat.”

Este atât de atrăgător. Și apoi nu sunt doar eu, ci și șeful meu și sistemul prin care trecem proiectele.

Sunteți o interfață între municipalitate și societatea civilă. Cât de deschisă este municipalitatea față de societatea civilă?

Avem un plan mare chiar acum de a crea o cooperare și mai strânsă cu cetățenii din Copenhaga. Aceasta este o sarcină politică care ne-a fost dată.

Și este evident, are sens, desigur că are sens. Aceasta este democrația. Este menționat în politicile noastre că vrem să cooperăm cu cetățenii. Există, de asemenea, o mulțime de directive UE care spun că trebuie să implici și cetățenii.

Din punct de vedere istoric, așa a fost, dar putem spune că nu a funcționat în direcția corectă. Până acum, ascultam cetățenii, dar după ce se luau toate deciziile. Locuitorii nu puteau schimba mare lucru, mutau niște virgule.

Acum, încercăm să dezvoltăm noi moduri mai oneste de a colabora cu cetățenii. Și asta este cumva ce fac eu. Fac proiecte cu cetățenii.

Angajamentul despre care vorbim aici este că cetățenii se pot implica în noi propuneri, noi moduri de organizare a orașului nostru. Punem aici un drum, punem pistă de biciclete sau punem loc de parcare?

Când facem planificarea pentru o zonă, o propunem și apoi cerem informații: „Sunteți sau nu de acord cu asta?” Acest proces trebuie realizat în cooperare cu cetățenii. Și sper că cetățenii vor avea mai multă influență în acest proces.

Ei locuiesc în oraș și știu despre propria lor zonă mai bine decât noi.

Cât de mare este birocrația în Danemarca și în Copenhaga? Pentru că avem această imagine că birocrația este scăzută în țările nordice. Este adevărat?

Acum sunt la București și aud povești și îmi dau seama că poate coșmarul meu din Copenhaga nu este la fel de mare ca și coșmarul vostru de aici.

Nu, evident.

Dar, toți avem nivelurile noastre de birocrație. Simt, chiar și în Danemarca, că există o mișcare către tot mai multă reglementare. Totul trebuie să fie astfel reglementat. Ceea ce puteam face acum 10 ani nu mai pot face astăzi.

De ce?

Nu știu. Este frică. Frica de a pierde controlul sau teama de a nu respecta legea. Și nici măcar nu știi care este legea. Legea ar trebui să însemne doar că nu poți face nimic care să dăuneze altor oameni.

Dacă nu faci rău celorlalți, atunci nu încalci nicio lege cu adevărat serioasă. Nu susțin să fii lăsat să faci orice, oriunde. Nu poți construi adăpostul plutitor în mijlocul drumului, pentru că pe acolo merg mașinile.

Dar, pentru a evita să facem o greșeală mică, sunt impuse o mie de reguli.

Și asta înseamnă că iei și bunul simț, logica oamenilor. Nu știu care este soluția, pentru că bineînțeles… totul a devenit atât de microgestionat astăzi, eu dețin asta, tu deții asta și între cele două este o linie strictă.

Dacă te întorci cu 25 de ani în timp, atunci aveam o infrastructură mult mai comună. Danemarca este foarte puternică în ceea ce privește infrastructura deținută în comun, drumurile, școlile, spitalele.

Suntem experți în realizarea serviciilor comune de înaltă calitate pentru cetățenii noștri. Și acum trebuie să avem școli private, care să primească niște bani de la guvern. Trebuie să avem spitale private, care să primească bani de la guvern.

Eu chiar cred că aceasta este una dintre cele mai fantastice caracteristici ale Danemarcei, că suntem atât de buni să ne organizăm și să facem cooperative, în care deținem lucruri împreună și facem lucruri împreună, și nimeni nu face bani.

Doar facem pragul de rentabilitate, ne acoperim cheltuielile. Și acesta, pentru mine, este un principiu foarte intuitiv, căci dacă nu există o mare corporație care să facă bani nu trebuie să scoți bani pentru asta. Și atunci este mai ieftin pentru toată lumea.

Soția mea lucrează ca chirurg la un spital danez. Și știm ce calitate oferă spitalul municipal, extraordinară. Dar nu va rămâne așa, dacă scoatem bani pentru a-i oferi spitalului privat tot timpul.

CITEȘTE ȘI: Cele mai apreciate filme nordice, la prima ediţie a Nordic Festival din Bucureşti

Aveți o lungă experiență ca activist de mediu. Ați lucrat cu Greenpeace. Cât de mult poate recicla un oraș? Ce ar trebui să facă un oraș pentru a recicla mai mult?

Oamenii cred că Danemarca se pricepe la reciclare și nu este chiar adevărat. Suntem buni la incinerare. Suntem, de fapt, experți în arderea deșeurilor noastre. Așa că atunci când, în urmă cu 20 de ani, făceam campanie împotriva incinerării, oamenii nu înțelegeau de ce solicit oprirea acestei practici.

Acum, societatea și-a dat seama că trebuie să reciclăm. Tot ce am spus acum 25 de ani este adevărat astăzi.

Cel mai nou și cel mai bun lucru care s-a întâmplat în Danemarca este că acum avem un regulament național care cere ca fiecare cetățean să aibă 10 fracții diferite de sortare a deșeurilor, acasă.

Toate cu aceeași tipologie. Aceeași poză pentru deșeurile biologice, aceeași poză pentru sticlă sau plastic. Deci ai 10 fracții. Asigurăm infrastructura de bază. Dacă doriți ca oamenii să recicleze, trebuie să puneți containerele cât mai aproape de ei.

În Copenhaga, amplasăm inclusiv stații de reciclare în apropiere, poți merge direct acolo cu deșeurile mai mari și le poți pune în fracțiile potrivite.

Mai mult, dacă mergi la acea stație, poți lua o parte din deșeuri și le poți refolosi singur.

Dar nu funcționează totul perfect. Sunt frustrat că nu pot să merg să iau o pompă pentru mașina de spălat rufe, pentru că întotdeauna pompa de la mașina de spălat se strică. Dacă aș putea lua pompa aia ca piesă de schimb…, dar nu am voie, pentru că este considerată electrocasnic. Și nu am voie să o iau.

Există, de asemenea, fracții de deșeuri periculoase, vopsea și chestii de genul ăsta. E puțin păcat pentru că… Dacă mă duc și iau niște vopsea, o voi folosi doar pentru vopsit. Nu va deveni mai periculos din acest motiv.

Dar, oricum, dezvoltăm și încercăm să extindem reciclarea directă, pentru că reciclarea nu înseamnă doar descompunerea și realizarea de produse noi, este și refolosirea imediată, pentru reparații, de exemplu.

Așa că punem o mulțime de mici stații locale de reciclare în jurul Copenhaga.

Există sancțiuni dacă nu reciclezi?

Nu există. Dacă nu reciclezi corect, operatorul de salubritate poate da o notificare Primăriei Copenhaga.

Dar nu am auzit de sancțiuni pentru nesortare. Este o sarcină mare să-i învățăm pe oameni să sorteze deșeurile în mod corect, dar nu avem o „poliție a deșeurilor”. În schimb, avem ghizi în oraș, care îndrumă atât cetățenii, cât și companiile.

Le spun: „Ei bine, aveți aceste fracții și vă putem ajuta să vă pregătiți deșeurile într-un mod mai bun”. De fapt, sfătuim oamenii.

Ați menționat că Bucureștiul are o mulțime de clădiri frumoase, dar și o mulțime de clădiri care au nevoie de renovare. Care este politica în Copenhaga în ceea ce privește renovarea patrimoniului și, de asemenea, conservarea caselor vechi?

Există o mișcare în sensul că oamenii vor să distrugă lucrurile vechi și să construiască altele noi. Am reușit să oprim puțin asta, prin două concepte: „Bevar” sau „forklar”. Bevar înseamnă „păstreză”, forklar înseamnă „explică”.

Este ceva de genul „păstrează sau explică de ce vrei să dărâmi”.

Modul implicit standard este de a păstra. Dacă nu dorești să faceți asta, trebuie să ne explici mai bine de ce nu vrei să păstrezi.

Întreaga discuție despre demolarea clădirilor sau renovarea lor devine… acum există o înțelegere generală că este mai bine din punct de vedere ecologic să demolezi și să construiești clădiri noi, eficiente energetic.

Dar trebuie să începem să ne uităm la ce putem reutiliza.

Pe de altă parte, uneori este foarte costisitor să renovezi în loc să construiești de la zero. Și atunci ar trebui să spun, iar acum vorbește profesionistul din mine, care activez de 30 de ani în domeniului protecției mediului, nu orașul Copenhaga, că nu există nicio inițiativă de mediu care să supraviețuiască, să prospere și să crească dacă nu este mai bună și mai ieftină.

Nu voi cumpăra un morcov bio, dacă este de zece ori mai scump și dacă nu are un gust mai bun. Dar dacă morcovul organic are un gust mult mai bun, iar prețul nu este o problemă reală, atunci există o șansă.

Dacă renovarea este de două ori mai scumpă, nimeni nu plătește doar pentru că obții o reducere de dioxid de carbon.

Moștenire culturală, relevanță istorică, nu contează?

Sigur, dar cine pune bani pentru asta? Cine plătește pentru relevanța istorică? Poți iubi o clădire și poți avea un sentiment despre asta. Dar nu este nimeni care să achite nota de plată.

Moștenirea culturală nu este suficientă pentru a răspândi ideea că trebuie să renovăm în loc să construim nou. Așa că următoarea provocare este cum să faci mai ieftină renovarea decât construirea.

Există unele mecanisme de cost pe care trebuie să le schimbăm, astfel încât renovare să fie într-adevăr modul standard de a face lucrurile.

Sau să punem taxe mari. Dacă vrei să distrugi această clădire frumoasă, atunci trebuie să plătești. Poți alege dacă plătești pentru distrugerea unei clădiri sau mai bine plătești ceva în plus pentru renovare. Și atunci poate că avem echilibru.

Azi, nu te obligă nimeni să plătești dacă vrei să distrugi moștenirea culturală. Deci avem un sistem economic neuniform, care favorizează distrugerea, pentru că este mai ieftin.

Dar cel mai ieftin lucru este și cel mai stupid.

Atâta timp cât este mai ieftin să mă urc în mașina mea pentru a conduce tot drumul până în orașul meu natal și a emite cantități uriașe de CO2, căci trenul este de două ori mai scump, cum vă așteptați ca trenul să devină alegerea populară?

Soluția durabilă trebuie să fie cea mai ieftină soluție. Și dacă nu este, atunci trebuie să schimbăm taxele și sistemul fiscal.