Născută și crescută în Bacău, Karina Garai, tânăra din spatele canalului de Youtube Karinul și mândră reprezentantă a generației Z, este studenta de la Design Grafic care a ales să-și expună viața pe internet, trecând în spatele ecranului.
Cu o comunitate de peste 160.000 de urmăritori a devenit virală datorită clipurilor de pe internet în care își prezintă desenele.
Karina rămâne în memoria a urmăritorilor săi pentru sfaturile de desen pe care le împărtășește cu cei care o urmăresc, dar și pentru diversele jocuri pe care le încearcă săptămânal.
Buletin de București a stat de vorbă cu zâna designului grafic, Karinul, cum mai este cunoscută, despre începuturile carierei sale, despre școli, despre generațiile Z și Alpha, dar și despre modul în care s-a adaptat la haosul din București.
***
Buletin de București: Conținutul pe care îl publici se bazează foarte mult pe lucrurile pe care le faci. Mulți ar vrea să te urmeze. Cum au fost începuturile carierei tale?
Karinul: În primul rând, eu de mică am fost consumator al conținutului de acest tip. Cred că ăsta a fost cel mai mare factor. Am văzut pe Youtube, mi-a plăcut și am vrut să fac și eu la rândul meu. Am avut mai multe tentative.
La 12 ani, am avut un canal în care făceam chestii practice, handmade, în stilul DIY (do it yourself), apoi m-am lăsat. La vremea respectivă. aveam vreo 2000 de abonați, ceea ce era mult pentru 2017. M-am lăsat și după niște ani mi-am zis că e păcat.
Apoi, la 16 ani, am zis că este momentul să mă apuc din nou, doar că am abordat partea asta de gaming și a mers, a funcționat.
Care este tipul de content pe care îl faci cu cea mai multă dedicare? Care a fost una dintre seriile „de suflet” ale canalului tău? De unde te inspiri pentru astfel de serii și care sunt pașii pe care îi urmezi în realizarea unui clip?
Cred că seria mea preferată este cea în care aduc diverși invitați și desenez cu ei. Se numește „Ai două minute să desenezi” și practic, așa cum îi spune si numele, eu am două minute să desenez ceva, iar invitatul meu are tot 2 minute la dispoziție.
Totul se întâmplă pe aceeași foaie și este un fel de tablou cu chestii făcute în stilul fiecăruia și mi se pare foarte, foarte drăguț.
Este original. Ba chiar arată așa, într-un mod destul de veridic, personalitatea fiecăruia și vorbim în același timp și cred că este seria mea preferată.
De asemenea, în ceea ce mă privește, ideile de videoclipuri îmi vin foarte mult și din alte clipuri pe care le văd la streameri din afară și îmi plac, chiar dacă adeseori se întâmplă să filmez și chestii care îmi vin pe moment.
Chiar și așa, procesul nu este mai simplu. După ce vii cu o idee, trebuie să faci destul de mult research. Trebuie să vezi și cine a mai făcut-o, cum a mers, cum a împachetat-o, ce titluri merg și ce nu. Încerc mereu să fac lucrurile în felul meu, deci durează ceva, însă timpul investit variază în funcție de ideea de bază.
Spre exemplu, dacă mă pun să desenez ceva și vreau să arăt cum fac eu o anumită chestie, poate să dureze și două ore. E foarte subiectiv.
Mai este apoi și editatul, care aș spune că durează de două ori cât e clipul filmat, În partea asta, tu trebuie să stai să te uiți la fiecare chestie pe care ai făcut-o, să pui zoom, să pui efecte, să pui muzică, deci durează.
Ai avut momente în care ai vrut să renunți la conținutul pe care îl realizezi? Cât de mult te afectează hate-ul din mediul online?
Recunosc că au fost genul de momente, dar treceam de ele foarte repede, în maxim 20 de minute. Cred că a cântărit mereu foarte mult faptul că fac ce îmi place și asta m-a ținut în priză.
Într-una dintre seriile pe care le-am avut, am primit foarte multe desene. Am ajuns la concluzia că foarte mulți copii și adolescenți au început să deseneze pentru că se uitau la clipurile mele și în absolut toate scrisorile pe care le primeau îmi spuneau cât de mult îi inspir.
Unii îmi trimiteau desenele astea foarte drăguțe făcute de ei. Mi-a trimis cineva odată un pluș croșetat, cu pisica mea. Cred că și căldura asta pe care mi-o arată oamenii mă motivează să continui.
Cât despre hateri, nu am pățit niciodată să mă întâlnesc cu un astfel de om pe stradă, care să-mi zică direct că nu îi place conținutul meu. În realitate nu mulți au curajul să exprime chestia asta.
Poate după acest articol va apărea cineva care să-mi zică „hei! nu-mi place de tine”, dar nu mă afectează, oamenii nu sunt chiar așa de rău intenționați.
Plus că dacă văd pe cineva care îmi dă un mesaj urât, înainte mă gândesc dacă eu aș vrea să fac schimb de viață cu tipul ăsta, cu tipa asta, cu persoana asta. Mie mi-ar plăcea să gândesc când gândește persoana asta? Nu. Atunci de ce aș lua vedere ce-mi spune?
Ce mesaj ai pentru cei ce vor să te urmeze? Ce ar putea să facă „mai bine” decât ai făcut tu?
Cel mai bun sfat cred că este acela de a nu se demoraliza atunci când văd că nu merge totul, într-o linie ascendentă. Mereu sunt suișuri și coborâșuri, poate uneori mai multe coborâșuri decât suișuri, însă creșterea va exista inevitabil cândva, indiferent cât de mică ar fi.
Trebuie să fii puternic ca să faci chestia asta. Ai nevoie de disciplină. Dacă nu faci conținut după un program de care să te ții, nu prea funcționează. Mie spre exemplu îmi place să vorbesc liber. Îmi place să povestesc chestii din experiența mea, am o serie în care ofer abonaților mei sfaturi de desen după ce aceștia îmi arată creațiile lor.
Le spun ce ar putea să îmbunătățească, unde ar putea să mai lucreze.
Ești membră a generației Z. Cum îi vezi pe cei mai tineri decât tine… cei din generația Alpha?
Generația Alpha este mult mai sigură pe ea. Nu prea există componenta asta a „rușinii”. Eu, spre exemplu, nu am făcut multe din cauza aceasta. Nu pot să zic că regret ceva, dar vreau să zic că membrii generației Alpha sunt mult mai hotărâți în ceea ce fac și te urmăresc în detaliu, indiferent ce meserie ai avea.
Ai făcut liceul la Bacău, dar totuși ai ales Capitala pentru facultate. De ce ai rămas în țară? Ce îți dorești să faci în viitor?
Încă de mică am știut că meseria mea va fi într-un domeniu creativ, indiferent dacă drumul meu reprezenta o carieră în muzică sau artă plastică. Desenez și pictez de la vârsta de 3 ani, am urmat grupele primare la o școală de muzică, ulterior transferându-mă la secția de arte plastice, respectiv artă murală.
Generala și liceul au fost pentru mine afirmarea dorinței de a performa în zona artistică pentru, probabil, tot restul vieții.
Am ales secția de Design Grafic din cadrul UNArte, pentru că o vedeam ca pe o provocare. Stilurile abordate de mine până în acel punct au fost de natură decorativă, plastică, iar capacitățile mele din zona digitală nu erau chiar așa de dezvoltate, cu toate că aveam bazele Photoshopului și a încă câtorva programe.
Am ales să vin aici și datorită multitudinilor de oportunități pe care le pot avea după experiența căpătată.
Pot profesa într-o selecție vastă de posturi aici, precum: design editorial, ilustrator, designer comercial și tot felul de meserii din zona de creație care sunt mult mai accesibile la București decât în alte părți.
Cât despre plecatul în afară nu cred că mi-ar fi plăcut, pentru că am în țară toate persoanele dragi mie, astfel că mi-ar fi fost poate ceva mai greu departe de ei.
Iar dacă tot vorbim despre planuri de viitor, trebuie să mărturisesc că visul meu ar fi să-mi deschid o academie unde să-i învăț pe copii să deseneze.
Bineînțeles că aș vrea să ajung și un artist cunoscut, mi-ar plăcea să am expoziții, vernisaje și să cânt la pian în cadrul acestora, dar îmi place foarte mult să lucrez și cu cei mici.
Cum stă situația în școlile de arte din țară? Cum a fost să fii eleva unui astfel de liceu?
Situația este dezastruoasă. Nu sunt fonduri niciodată. Mobilierul este foarte vechi, mai vechi probabil și decât mine. Situația asta se resimte și la nivelul concursurilor și a olimpiadelor, pentru că acestea nu sunt bine coordonate.
Cred că statul îți îngrădește creativitatea în școlile de artă prin lipsa de sprijin prin care le-o acordă.
Ca să vă dau un exemplu, am participat la Olimpiada Națională de Artă pe secția de artă monumentală, în anul 2021 sau 2022. Nu știu exact. Eu am fost reprezentanta Bacăului la Timișoara și condițiile în care am stat acolo nu au fost cele mai frumoase. Eu consider că niște olimpici naționali nu ar trebui să stea în asemenea condiții.
Eram într-un cămin în care trebuia să lăsăm găleți pe jos pentru că ne picura apă din tavan. În prima zi, după 20 de ore în tren, nu ni s-a dat mâncare, iar cei de la arhitectură au dat proba de olimpiadă în plină caniculă, afară.
Și o altă chestie care a fost deranjantă este aceea că, deși la fiecare competiție de genul ăsta, ca să se evite discuțiile după notare și după premiere se face o expoziție cu absolut toate planșele făcute, în anul respectiv nu-a făcut.
A fost singurul în care nu s-a făcut această expoziție după premiere. În mintea mea de elevă de atunci, vă dați seama că am trăit cu concepția că unele județe au fost favorizate, deși totuși locul întâi nu l-a primit nimeni.
Mai mult, nu am înțeles niciodată de ce eu, elevă în clasa a 11-a la Arte, trebuie să fac chimie și fizică, dacă am ales deja ce vreau să fac. E clar că nu mergi la arte ca să dai la medicină, cu toate că mai sunt unele excepții.
Cred că în liceu ar trebui să te lase să faci ceea ce te atrage mai mult: matematică, fizică, chimie dacă ești pe partea reală, respectiv ore de uman dacă ești la un profil uman. Cred că ar trebui schimbat și orarul, ca să nu mai stea copii zece ore la școală, pentru că eu aveam zile în care stăteam și câte 12 ore.
CITEȘTE ȘI: Linia de autobuz 780 va înlocui trenul de Aeroport în perioada 7-10 aprilie
Urmăritorii tăi învață mereu de la tine să deseneze, iar după cum tu ai spus îți place să lucrezi cu copii. Te-ai vedea predând într-o școală sau un liceu o materie precum desenul?
În primul rând, cred că salariile mă îndepărtează de zona asta. Apoi iau în calcul și faptul că dacă nu ești la un liceu de arte, nu te ia nimeni în serios. Cine stă la un liceu de uman și real să deseneze la ora de desen pe bune?
Care sunt principalele diferențe dintre orașul tău natal, Bacău, și Capitală?
Cred că în primul rând mărimea orașului. Bacău este un oraș destul de mic, în timp ce Bucureștiul este mare, agitat și poluat. Nu zic că la Bacău n-ar fi probleme cu poluarea, pentru că și acolo sunt multe mașini, însă aici e diferit.
Chiar și așa, ce îmi place la Capitală este faptul că ai foarte multe oportunități. Aici poți fi orice vrei tu să fii, sau să faci orice vrei tu să faci. În București, se întâmplă o groază de chestii și afli relativ repede de ele.
În ce cartier locuiești și ce te-a făcut să îl alegi?
Eu locuiesc în zona Piața Romană și cred că l-am ales deoarece este foarte aproape de facultate. Am metrou, am autobuz, deci mă pot folosi de transportul în comun destul de ușor. Facultatea a fost însă primul criteriu după care m-am ghidat.
Ce ai schimba la București? Dar la cartierul în care stai?
Cu siguranță traficul! Doamne! Sunt atâtea mașini! Când ies de la facultate seara, simt că inhalez cancer. Deci asta simt de fiecare dată, când respir aerul de la Romană. Este pur și simplu odios și aș vrea să pot schimba deci, calitatea aerului.
Cât despre cartier, eu stau într-o zonă în care sunt foarte multe pisici și cu părere de rău nu sunt limitatoare de viteză pe străzile alea micuțe unde umblă pisicile și mor astfel foarte multe călcate de mașini. Cred că o dată la două luni văd câte o pisică moartă și cred că aș schimba în primul rând chestia asta, cu limitele de viteză, pentru că sunt niște străzi foarte micuțe, pe care nu are sens să mergi atât de rapid.
În rest, îmi place aici și cred că aș sta și în viitor, pentru că am foarte multe oportunități. Aici se întâmplă toate evenimentele la care sunt invitată.
Care este locul tău preferat din Capitală și de ce?
Îmi place foarte mult să merg în parc în Cișmigiu, mai ales. Este minunat. Îmi place maxim cum l-au renovat. Locul de joacă de acolo pentru copii este super și parcul mă atrage foarte mult. Iar ca și cafenea cred că cea de acolo, Cafeteca Cișmigiu îmi place destul de mult.
CITEȘTE ȘI: Proiectul de extindere a metroului de la Pipera la Petricani, aprobat de Consiliul General
Comments are closed.