Ionuț Schmidt este Lead UX Designer la Amber Studio, o adevărată „fabrică” dedicată jocurilor video. Acesta se ocupă în principal cu îmbunătățirea experienței jucătorilor, astfel încât sutele și miile de oameni care ajung să pună mâna pe jocurile în care se implică să poată petrece un timp calitativ în lumea imaginară concepută de colegii lui.
În contextul în care tehnologia ne înconjoară, Buletin de București a stat de vorbă cu Ionuț Schmidt, pentru a afla ce l-a determinat să intre într-un mediu dominat de străini, cum putem folosi jocurile video fără să ne afecteze viața personală și cum putem aplica cu succes concepte valabile pentru jocurile video în îmbunătățirea experienței cetățenilor cu instituțiile publice.
***
Buletin de București: Aș vrea să ne spui cum ai ajuns să activezi în zona asta de user experience, ce te-a atras la locul acesta de muncă, important de altfel, în conceperea jocurilor video. Care e povestea ta?
Ionuț Schmidt: Am terminat Liceul de Arte din Ploiești, după care n-am știut exact ce vreau să fac cu viața mea. Am vrut să fac Actorie, Filosofie. S-a întâmplat să ajung la publicitate la SNSPA și am rămas oarecum în domeniu timp de trei ani ca art director.
Am simțit că nu e neapărat zona în care vreau să rămân foarte mult timp. Am fost atras de partea asta de digital. N-am știut exact care va fi meseria, ca și titlu, inițial am trecut de la advertising la web design.
Partea aceasta de UX (n. red. user experience, în traducere, experiența utilizatorului) devenise din ce în ce mai populară atunci, să zic, în 2016. Jocurile video au fost constant o pasiune din copilărie, de pe vremea Windowsului 95, de când am avut pentru prima dată un calculator în casă. Nu credeam că în România poți activa în domeniul ăsta și categoric nici nu am visat când eram mic că voi ajunge să fac jocuri video.
Știam de Amber, care este o companie românească de jocuri video, și mai știam că nu au, oarecum, limite în materie de ceea ce proiectează. S-a ivit ocazia să lucrez aici și sunt în punctul în care aș lucra aici până la pensie, dacă totul merge bine în lume.
Cred că de fapt, partea de user experience m-a atras pentru că îmi oferea ceea ce advertising-ul nu a putut să mi dea niciodată.
În prezent la ce tip de aplicații sau jocuri lucrezi? Cum arată o zi de lucru pentru tine în domeniul acesta?
Ultimul joc la care am lucrat este o lansare în parteneriat cu Amazon și se numește „Courtroom Chaos: starring Snoop Dogg”. Este un joc care folosește inteligența artificială într-o sală de tribunal simulată. Intrii în această sală de tribunal alături de prietenii tăi, îi strângeți pe toți, iar pe baza descrierilor pe care voi le oferiți, poate fi orice, te prezinți unui judecător interpretat de Snoop Dogg și el inventează un caz.
Acesta este cel mai recent titlu la care am lucrat. Cel mai vechi titlu este într-un contrast total, iar asta îmi place foarte tare, aici, la Amber. Se numește „Super Spy Ryan” și era un joc total opus, pe mobil, pentru copii.
Cât despre programul de lucru, în fiecare zi încercăm să facem oarecum o balanță, să nu stăm foarte mult în ședințe și să fim cât mai eficienți. Vorba lungă, sărăcia omului, până la urmă. Tu, ca UX designer, nu ai cum să lucrezi în izolare. Trebuie să vorbești cu toți colegii, cu toate departamentele implicate în proiect, deoarece orice colț al jocului cu care oamenii interacționează face parte din zona mea de interes.
Mă interesează inclusiv zona de setări, zona de probleme tehnice care se pot ivi pe partea de server sau client pe care le avem, pentru că trebuie să comunic întotdeauna acest lucru jucătorului.
Din experiența ta, ce consideri că te învață un joc despre comportamentul celor din jurul tău?
În primul rând, faptul că treaba asta cu anonimatul este o sabie cu două tăișuri. Într-adevăr când ești într-un joc video și nu știe nimeni cine ești, poți apela la niște comportamente nu tocmai vesele. De multe ori oamenii se pot manifesta într-un mod în care nu ar face-o în viața reală de frica de a nu fi judecate. Mediul ăsta le oferă libertatea de a fi cu adevărat ele fără să dea foarte multă importanță modului în care sunt priviți de cei din jur.
Jocurile arată foarte multe și despre dorințele noastre. Dacă ne uităm la Stardew Valley, care a explodat foarte mult în perioada pandemiei, poate ne dăm seama că, în sufletul nostru, foarte mulți ne-am dori să fim fermieri.
Mai mult, tot prin jocuri descoperim și că omul este o ființă extrem de socială, pentru că cei mai mulți nu ne jucăm singuri. Activitatea asta de a rezolva împreună puzzle-uri într-o lume virtuală, indiferent de jocul pe care îl alegem, și faptul că suntem legați de a ne juca cu prietenii sunt vizibile peste tot.
Inclusiv eu sunt un reprezentant al generației Z, cea care petrece până la urmă cel mai mult timp cu ochii în ecrane. Sunt benefice jocurile pentru copii? Ar trebui să stabilim o limită? Dacă da, care e cheia succesului în acest sens?
Este un gând recent, pe care îl am în ultima perioadă, întrucât am devenit recent tată.
Mă gândesc și eu la rândul meu dacă o să îmi las copilul să se joace pe calculator. Ar fi cumva ridicol ca el să fie pedepsit în sensul ăsta, iar eu să mă joc în continuare pe calculator pentru munca mea.
Nu aș putea să mă prefac că eu mă joc pe calculator, iar el nu are voie.
Cu siguranță, generația mea, „The millenials”, a crescut o bună perioadă de timp fără internet. Eu până la 14 ani nu am avut acces la el. Aveam acces în sălile de jocuri, dar nu mă interesa atât de mult. Mergeam acolo ca să mă joc cu prietenii Counter-Strike. Am făcut cunoștință cu internetul abia la 15 ani, când limita nu era un număr anume de ore, ci ceasul, pentru că îți spuneau părinții „Mâine ai școală!”.
Există o anume gândire ccomună, care a apărut încă de pe vremea lansării Mortal Kombat-ului în America, cum că jocurile video te-ar face mai violent. Au existat proteste și așa mai departe, însă un studiu de la Harvard a combătut această informație. Nu se poate confirma într-adevăr că jocurile te fac sau nu mai violent, sau că fac mai mult rău.
Sunt de părere că la fel ca orice formă de entertaining există într-adevăr un pas pe care dacă-l depășești s-ar putea să nu fie benefic. Da, într-adevăr, duce spre izolare, duce către anumite comportamente antisociale și trebuie să avem grijă. Nu este nicio diferență între a sta pe un joc, la calculator, și a sta la un serial.
Tot o interacțiune cu o poveste este, însă trebuie să nu ajungem în stadiul în care ne uităm responsabilitățile. Dacă îți neglijezi școala, sau ceea ce ai de făcut în viața de zi cu zi, atunci devine o problemă.
Dacă am privi Capitala ca pe un joc, care ar fi acesta?
Eu sunt din Câmpina, care este un oraș mic, iar din punctul meu de vedere orice depășește 50.000 de locuitori este asemenea unei metropole. Făcând abstracție de tematica de producție și criminalitate, și luând în calcul doar partea de oraș mare, în care fiecare sector are o oarecare tematică, aș asemăna București cu GTA (n. red. Grand Theft Auto), pentru că oriunde te duci ai clădiri diferite și oameni diferiți.
Putem îmbunătăți în vreun fel interacțiunea dintre cetățeni și instituțiile publice aplicând principii valabile pentru jocurile pe calculator?
Voi fi scurt și la obiect: putem face cercetare. Aici mă refer la cercetare la locul faptei, oarecum, să vedem care sunt problemele angajaților, ce merge bine, ce nu merge bine, de ce sunt nemulțumiți oamenii care calcă pragul instituției și nu numai.
Ar trebui să știm foarte clar care sunt nevoile lor, dar și să căutăm în afara țării manuale clare ale unor instituții care au îmbunătățit anumite lucruri.
Dacă nu ai sprijinul unui institut de cercetare, sau ceva ajutor din partea cuiva specializat, nu vei reuși niciodată să oferi oamenilor o experiență bună. Dacă nu vorbești cu ei, iarăși, este degeaba. Dacă oamenii care lucrează în acea instituție de dimineață până seara vor avea parte de îmbunătățirile de care au nevoie, automat se schimbă starea de spirit și vei avea angajați care vor interacționa altfel cu oamenii.
Cine este Ionuț Schmidt
Ionuț Schmidt Ionut este Lead UX Designer la Amber Studio, în industria de gaming. Copilaria lui a fost marcată de tehnologii aproape magice pentru mintea unui copil, fiind prins la granița dintre purtatul cheii la gât și Yahoo Messenger.
Jocurile pe casete pentru consolele Sega si Terminator păreau concepte atât de SF încât niciodată nu a îndrăznit să creadă că, atunci când va crește mare, asta va fi munca lui.
Ca orice adolescent confuz, Ionuț Schmidt nu a știut niciodată prea bine ce vrea să facă cu viața lui. A trecut de la liceul de arta la dorința de a deveni actor. A ajuns la Facultatea de Publicitate de la SNSPA și a crezut că menirea lui este să fie graphic designer.
A lucrat aproximativ 4 ani în Publicitate, după care a fugit de briefuri în industria software, unde a schimbat pliantele pe print cu cele digitale.
Tranziția către UX/UI a fost una firească și organică: de la Graphic Designer la Web Designer, iar apoi la UX/UI. Conform profilului său de LinkedIn, poartă pălăria de UX Designer din 2017.
De 5 ani îmbină munca de zi cu zi cu pasiunea din copilărie la Amber și speră să continue să facă asta tot restul vieții, întrucât nu se încrede în speranța pensionării
Ionuț Schmidt se implică ori de câte ori poate în diverse activități alături de organizația Arden si facultatea Echo School, iar uneori mai povestește lucruri despre viața si pasiuni pe Instagram.
Dacă ai avea un buget nelimitat pentru o caracteristică de oraș inspirată din jocuri video ce ai construi?
Aici cred că intervine oarecum o problemă personală pe care o am cu România la nivel general. Când te joci în jocuri video și vizitezi orașe, acum primul oraș care vine în minte este Silvermoon sau Suramar din World of Warcraft: este impecabil, utopic, este minunat, iar problema pe care o am în principal cu toată România este că pe mine mă irită personal curățenia.
Dacă aș avea un buget nelimitat, aș pune tomberoane peste tot, aș angaja și mult mai mulți oameni care s-ar ocupa de curățenia și mentenanța orașului.
Poate pentru unii oameni nu pare atât de importantă curățenia. Dar îți sare în ochi extraordinar de mult când mergi pe stradă și vezi parcuri fără chișoace, fără ambalaje, la fel, tomberoane și coșuri stradale care nu sunt distruse, care nu sunt răsturnate, curățate. Este o dorință de-a mea.
Legat de cum văd Capitala, depinde de ziua în care discutăm. Dacă e o zi în care sunt mai optimist, îți voi supune că în 5-10 ani Bucureștiul o să fie un loc mai frumos. Vreau să văd mai mult verde, vreau să văd mai multă curățenie, vreau să văd mai multe activități, vreau să văd mai puțină aglomerație.
Ai un loc preferat în oraș?
Da, garantat, îmi place foarte mult Parcul Național. Este primul parc pe care l-am vizitat când m-am mutat în București. M-am atașat de locul respectiv. Chiar mi-aș dori să văd în viitor o unificare a parcului cu terenurile sportive din jur, cu Arena Națională. Există potențial pentru un mega parc aici, foarte frumos.
Cafeneaua preferată rămâne Ototo de la Aviatorilor, iar ca restaurant aleg Ali Baba de la Piața Muncii, pentru că este locul meu de suflet.
CITEȘTE ȘI: Agenda Urbană cu Cosmin @ Buletin: Ce facem în weekend? Recomandări culturale pentru 20-26 februarie
