Bucureștiul pierde anual mii de arbori, campaniile de plantări nu sunt urmate de îngrijire, bugetele se duc mai mult pe măturat alei decât pe regenerare reală, iar lipsa unui Registru Verde face imposibilă orice strategie pe termen lung. Acestea sunt câteva dintre problemele identificate de peisagista Diana Culescu.
Buletin de București a stat de vorbă cu experta, pentru a afla de ce Bucureștiul nu are astăzi nici siguranță în parcuri, nici calitate a vieții, și cum absența unor instrumente de planificare urbană face ca orice efort să rămână, în cel mai bun caz, o idee bună abandonată.
Născută în cartierul Pantelimon, Diana Culescu este un reper în peisagistică, are un Master în Dezvoltare Urbană Integrată, iar în 2015 şi-a luat doctoratul în Horticultură cu teza „Elaborarea unei metode de analiză a calității spațiilor verzi urbane”.
Buletin de București: A existat, în cei cinci ani de mandat ai lui Nicușor Dan, o viziune coerentă privind peisajul urban?
Diana Culescu: Nu. Cred că s-a acţionat tot pompieristic.
Întotdeauna au rezolvat probleme foarte punctuale de care se plânge toată lumea şi nu a existat în mod clar o viziune despre cum trebuie dezvoltate spaţiile verzi, adică nu s-a făcut o strategie, în acest sens.
Deşi, legea asta prevede. Nu s-au creat instrumentele necesare care să te ajute să poţi să faci asta, cum e Registrul Verde sau cum sunt planurile de gestionare.
Şi, în general, peste tot s-a acţionat la modul a căzut arborele, l-am tăiat, l-am făcut surcele şi l-am scos din spaţiu verde. Nu ne-am pus problema de ce a căzut, de exemplu.
Problema este că nu există competenţe reale pentru gestionarea spaţiilor verzi sau mă rog, nu ştiu, dacă mai există nu sunt vizibile în spaţiul public. Nu se vede că există cineva care ştie exact ce trebuie făcut, ca să gestioneze spaţiile verzi pe care le avem.
Cum s-a raportat fosta administrație la problemele de poluare vizuală, cum ar fi haosul publicitar?
Cred că nu s-a raportat deloc, adică nu am văzut să fi existat iniţiative care să adreseze această problemă.
Poate se dorea abordarea lor, la nivel macro, prin faptul că se aşteaptă finalizarea PUG-ului (Planului Urbanistic General – n. red.) şi poate acela va da nişte norme despre ce trebuie să se întâmple şi vizual în diverse zone din Bucureşti.
Dar aş zice că este o viziune relaxată, să ne gândim că ar putea fi incluse acolo. Nu, nu ştiu cu siguranţă, adică nu, nu am văzut capitole care să abordeze neapărat asta.
Ați menționat într-un interviu din 2020 că „peisagistica într-un oraș nu ar trebui văzută ca un proiect, ci ca un proces”. A reușit fosta administrație să implementeze această viziune pe termen lung în acest sens?
Din câte am văzut, discursul a fost „avem probleme mult mai mari”. Nu ne permitem încă să ne uităm spre direcţia asta.
Deși, cumva, ele se completează, din perspectiva mea, atunci când discutăm de calitatea vieţii în oraş, dar într-adevăr, între a ne gândi dacă putem să stăm în siguranţă în Cişmigiu şi a avea apă caldă, da, probabil că a avea apă caldă e mult mai urgent.
Dar asta ar trebui să fie prioritar pentru orice administraţie. Din păcate, pentru că noi privim spaţiile verzi doar ca pe ceva strict estetic, nu există astfel de viziuni.
Adică administraţia publică, din România în general, nu înţelege faptul că această calitate a vieţii pe care o vedem în alte oraşe, în cele în care ne place să mergem în vacanţă, vine şi din faptul că spaţiul public în general, şi spaţiul verde în particular, sunt tratate într-un anumit fel.
Există o viziune, o coerenţă despre ce vrem să discutăm şi ce vrem să dezvoltăm, în oraş.
Într-un alt interviu din 2022 ați menționat că „orașul pierde peste 5.000 de arbori anual”. S-a schimbat ceva între timp?
Da, cred că pierdem şi mai mult la ora actuală.
A se vedea toate aliniamentele din Bucureşti, în care, în principiu, vedem arbori care mai au nişte frunze, doar că înţelegem că, în străinătate, dacă un arbore mai are mai puţin de 25% din foliaj, este considerat un arbore mort sau, mă rog, atât de debilitat încât nu are sens să investeşti să-l recuperezi.
Deci, practic noi avem numai astfel de arbori în aliniamentele din Bucureşti şi practic înseamnă că nu avem acei arbori, nu avem acele aliniamente.
Cred că este important să ne uităm şi la ce intervenţii se fac, pentru că s-a plantat destul de mult în Bucureşti, a se vedea Magheru, unde s-au pus nişte forme foarte speciale de arbori, care, de fapt, sunt forme pe care le foloseşti în general în parcuri, tocmai pentru că ocupă foarte mult loc şi dacă treci foarte des sau foarte aproape de ele, începi să le rupi coroanele şi noi nu discutăm niciodată de ce ajunge să rămână la un moment dat în oraş după ce e plantat.
Toată lumea aruncă cu cifre: „am plantat 1.000 de arbori, 10.000 de arbori”.
Super, doar că dacă peste 4 ani de zile acei arbori nu au rămas în oraş, în spaţiul public, şi nu continuă să-şi dezvolte volumul foliar, practic nu ajungem la a creşte calitatea, chiar dacă noi plantăm, şi nici nu ajungem să înlocuim ceea ce pierdem.
Apropo de asta, la nivel internaţional şi de asemenea şi la nivel european acum se fac o serie de măsurători care au legătură cu acoperirea solului, cu coroanele arborilor, dar în acest calcul calitatea spaţiului urban este determinată de această acoperire la sol. Deci dacă este sub 30%, nici nu poți să discuți de calitatea spaţiului urban. Dar atenţie, nu discutăm de coroana oricărui arbore. Este vorba de coroana arborilor care sunt deja instalaţi, care au un raport la microclimatul oraşului.
Deci, nu orice chestie plantăm va fi luată în calcul pentru a determina valoarea oraşului pe viitor.
Care ar fi cea mai comună greşeală pe care o fac administrațiile locale din Capitală când au astfel de campanii de plantări de arbori?
Principala greşeală este că atunci când se contractează aceste lucrări nu se contractează şi lucrările de instalare care trebuie să acopere cel puţin doi ani, după plantare.
Arborii respectivi trebuie îngrijiţi într-un anumit fel, trebuie să se intervină în coroana lor, pentru a le structura arhitectura, astfel încât să fie folositori în locul în care i-ai pus.
De exemplu, dacă plantezi un arbore de 4 metri într-un aliniament, trebuie să faci în aşa fel încât,, în scurt timp, să-i înalți coroana şi aceasta să urce pe trunchi până la 4 metri jumate, cât este minimum ca să poată să treacă autobuzul.
La noi practic se pun în pământ, se plantează de multe ori în locuri în care de fapt nu au nicio şansă, pentru că nu există pământ să se dezvolte, e lăsat doar un metru pătrat liber în care se plantează, dar sub acest metru pătrat nu există sol în care să stea să crească plantele respective.
Şi întrucât nici nu avem Registru Verde, nici nu vedem care este succesul acestor plantări.
Acum o să putem să începem să-l vedem pentru că există Street View de ceva timp pe multe străzi din Bucureşti și putem să facem nişte evaluări despre ce reuşită au plantaţiile care se fac la noi.
În același interviu ați menționat că „singura cale de a stopa distrugerea arborilor și a spațiilor verzi din București este presiunea publică”. Au existat aceste presiuni? Cum a răspuns fosta administrație?
Da, cred că au existat şi cred că a răspuns de multe ori şi asta se vede.
De exemplu, intervenţiile din Parcul Bazilescu de anul trecut, care s-au făcut cum s-a făcut şi comunitatea de acolo a început să pună presiune pe administraţia publică. S-au oprit acele intervenţii deşi, dacă ele erau corecte, nu înţeleg de ce s-au oprit.
Aşa cum am spus şi atunci, mie mi se pare că doar presiunea publică poate să schimbe ceva. Sfatul specialiştilor, strategii şi alte lucruri din astea, nu.
S-au văzut progrese în relația dintre primărie și specialiști în ultimii 5 ani?
Nu pot să vorbesc decât în nume personal. Sunt chemată ca înainte, la tot felul de discuţii, după care nu se întâmplă nimic cu nu ştiu ce consultanţa pe care o ofer sau soluţiile pe care le ofer.
Toate lucrurile rămân aşa şi devine frustrant că avem întâlniri anuale în care se discută fix acelaşi lucru şi ajungem la aceleaşi concluzii.
Eu particip la întâlniri anual la primărie. De exemplu, anul trecut s-a făcut chiar un grup de lucru despre ce să facem cu parcurile administrate de ALPAB (Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București. Instituție din subordinea PMB – n. red.). S-a făcut grupul de lucru care a murit cumva în luna august. Nu s-a mai întâmplat nimic de acolo. Nu ne-am mai auzit nici pe mail.
Toate lucrurile pe care le-am discutat în întâlnirile anterioare n-au avut niciun rezultat şi asta este. A fost un grup de lucru care n-a ajuns nicăieri, deşi foarte mulţi oameni şi-au consumat din timpul lor, aş zice, ca să participe.
Există demersuri bune de regenerare urbană în București rămase doar la stadiu de idee?
Aş putea să menţionez faptul că la un moment dat s-au demarat PUZ-urile (Planurile Urbanistice Zonale – n. red.) pentru parcurile istorice Cişmigiu, Herăstrău şi Carol.
Ele au fost demarate prin 2018 şi nu sunt finalizate nici acum. Adică e o idee bună, să ai o strategie cu ce să faci în aceste spaţii din perspectiva dezvoltării infrastructurii, dar dacă nu ai finalizat demersul, e o idee bună dar rămâne doar aşa, o idee.
Ce teme ar trebui să fie prioritare pentru viitorul primar?
Situaţia e atât de proastă, în acest moment, încât în primul rând trebuie puse în siguranţă foarte, foarte multe lucruri.
Aici mă refer la ţinte, adică în limbajul de specialitate ţintele sunt oamenii şi bunurile. De exemplu construcţii, obiecte de mobilier, maşini şi aşa mai departe şi acestea nu sunt la ora actuală în siguranţă, pentru că nu ştim exact ce arbore ne poate cădea în cap sau ce arbore nu ne poate cădea în cap.
Nici nu înţelegem de la ce cade, în sensul în care toată lumea strigă să se facă toaletare, doar că arborilor li s-au tăiat rădăcinile ca să se pună sisteme de irigaţii, problema de acolo vine. S-au pus sisteme de irigaţii care fac apa să băltească.
Până nu punem în siguranţă, nu putem vorbi de dezvoltare, de alte chestii de genul ăsta. Da, şi mai departe este şi vorba de buget, pentru că dacă bugetul tău este alocat ca să mături aleile, nu ai cum să rezolvi problemele din spațiile verzi.
Dacă vă uitaţi pe bugetele care se cheltuie pentru spaţiile verzi, la nivelul Primăriei Municipiului Bucureşti, ele pentru astea sunt, măturat alei și golit coşuri de gunoi. Acum, dacă am avea Registru Verde, am vedea şi că, de fapt, sunt puse foarte multe coşuri de gunoi peste tot, pentru că există nişte contracte cadru în care te angajezi pe următorii ani, să zicem 4 ani, că o să cumperi 10.000 de tei, 20.000 de bănci, 15.000 de coşuri de gunoi, chestii de genul ăsta şi apoi trebuie să execute acel contract. Dacă le cumperi, trebuie să le şi pui undeva, nu contează dacă avem nevoie de toate acele coşuri de gunoi.
Ar fi trebuit să avem un Registru Verde care să ne spună exact câte coşuri de gunoi avem nevoie şi unde, dar avem un buget care este dat pe lucruri care nu ne ajută să obţinem calitatea de care discutăm.
De ce este important ca Bucureștiul să aibă un registru verde?
Registrul este important pentru că el ne oferă informaţii despre absolut toate elementele care sunt într-un parc, nu doar despre arbori, aşa cum ne învaţă toate administraţiile publice.
În norma din Legea 24 este menţionată „vegetaţia”. Adică vegetație înseamnă şi arbuşti, înseamnă şi gazon, înseamnă mai mult decât arbori.
Tot în norma respectivă, sunt menţionate reţelele, de exemplu, reţeaua de irigaţii. Ea trebuie să existe undeva. Atât timp cât nu ştim, de exemplu, câte aspersoare avem, de unde ştim ce buget trebuie să punem deoparte, ca să le reparăm.
Nu avem de unde să ştim, iar Registrul Verde ne-ar spune aceste lucruri.
Există vreun oraş european care vi se pare un model pentru ceea ce ar putea să devină Bucureştiul?
Parisul este cel mai la îndemână exemplu, dar şi Berlinul, Londra, iarăşi sunt bune exemple. Acolo este deja foarte bine implementată partea asta, de poți să te duci de la tine de acasă până la job printr-un parc. Practic, totul este plantat sau făcut de aşa natură încât să-ţi ofere calitatea unui spaţiu verde.
Bucureștiul ar putea să-şi facă, aşa cum au aceste oraşe, registre verzi. Pe baza informaţiilor din Registrul Verde, ar putea să-şi dezvolte o strategie referitoare la infrastructura verde.
Apoi, ar putea să lucreze, conform acestei strategii, de exemplu, spre desigilarea străzilor aşa cum fac orașe din Belgia. Sau realizarea de pocket park-uri, așa cum am dat exemplu Londra, sau realizarea de aliniamente stradale care să fie adaptate la schimbările climatice, așa cum face Berlinul.
