Cutremur în București. „Cum ar arăta Capitala în cazul unui seism similar celui din 1977? Câte vieți omenești se vor pierde? Sunt în siguranță acasă, la locul de muncă, pe stradă? Familia mea este în siguranță?” – sunt întrebări firești pe care ni le punem cu toții, atunci când ne gândim la această calamitate naturală.
Și, deși ne-am dori să avem răspunsuri certe, clare, nimeni nu poate ști cu siguranță când va avea loc următorul seism major, câte clădiri vor cădea sau câți oameni vor fi prinși sub dărâmături. Poate de aceea și preferăm să evităm subiectul sau să ne spunem fel și fel de povești despre cât de sigură este locuința în care dormim, noapte de noapte.
Un lucru este cert. Moștenirea vulnerabilității seismice încă ne apasă, la 48 ani de când Nicolae Ceaușescu a dispus sistarea prematură a tuturor lucrărilor de consolidare a clădirilor, afectate de cutremurul din ’77.
Atunci, 56 de secunde de trepidații ale solului au fost suficiente pentru a ucide aproape 1.600 de oameni, cei mai mulți în Capitală. Alți peste 11.300 au fost răniți.
Cu un fond construit mai vulnerabil și o dezvoltare imobiliară haotică, scenariile pentru Capitală arată și mai sumbru, explică Matei Sumbasacu, inginer specializat pe cutremure și fondator al Asociației pentru Reducerea Riscului Seismic – Re:Rise.
Buletin de București: Cum ar arăta Bucureștiul acum, în cazul unui cutremur similar cu cel din 1977?
Matei Sumbasacu, Re:Rise: Putem să ne gândim care era fondul construit vulnerabil în 1977: clădirile ridicate înainte de anii 1940 și avariate la cutremurul din ’40 și clădirile construite între 1940 și 1977, unde a fost o mică problemă de proiectare.
Am văzut că primele au reprezentat o mare parte din bilanțul final al clădirilor colapsate, căci 30 dintre cele 32 clădiri prăbușite în Capitală fuseseră afectate la cutremurul din ’40.
Acum, în București, avem clădirile mai înalte, construite înainte de 1940 şi afectate de cutremurele din ’40 și ’77, avem nişte clădiri oarecum greşit proiectate, construite între 1940 şi 1977 și afectate de cutremurul din ’77. Astea sunt câteva mii.
Dacă ne gândim că în ’40 au fost afectate grav aproximativ 300 și ceva de clădiri și din astea au picat 30, dacă acum avem câteva mii, într-un scenariu mai sumbru, ne putem aştepta la peste 100/200, care să fie un potențial colaps. Dar nu putem ști.
Ce putem ști este că nu o să pice toate clădirile cu bulină, o să pice și din clădiri noi – foarte puține – astea sunt excepțiile. Pentru că lucrăm mereu cu statistică, cu probabilități, cu foarte multă incertitudine în ingineria seismică.
Evident că, statistic vorbind, principalele care vor pica vor fi cele cu bulină sau care ar merita bulină, dar nu au fost expertizate.
Cât de conştienţi sunt bucureştenii cu privire la riscul seismic al Capitalei?
Suntem din ce în ce mai conştienţi. Acţiunile de conştientizare, care au pornit din 2017, aş zice eu, odată cu articolul Georgianei Ilie, „Cutremur în orașul vulnerabil”, şi care au continuat apoi prin diverse ONG-uri și instituții, și-au făcut simțit impactul. Cred că suntem din ce în ce mai mulți cetățeni conștienți de problemă.
Este adevărat, publicul este cumva segmentat. Avem generațiile tinere, care nu au prins cutremurul din ’77 și care au acces la tehnologie și la surse de informare și acolo avem o deschidere mai mare față de subiectul riscului seismic.
Cumva ironic, avem generaţiile care au prins cutremurul din ’77, de la care te-ai aștepta să fie mai conștiente, ținând cont că au trecut printr-o dramă. Evident, există și oameni foarte impactați în rândul lor, dar în același timp, există și oameni care, zeci de ani de zile, au fost victimele dezinformărilor și poveștilor pe care le-au spus unii sau și le-au spus singuri, ca să minimizeze acest risc seismic.
Și acolo avem o problemă, pentru că, de obicei, acești oameni nu sunt cei mai tehnologizați și este greu pentru noi să ajungem la ei.
Ne poți da câteva exemple de mituri sau dezinformări care încă circulă?
Sigur. În principal, așa ca o euristică pentru a ne da seama dacă o poveste despre riscul nostru seismic este probabil neadevărată, este să vedem dacă acea povestea face lucrurile să pară mai roz decât sunt de fapt. În principal, se leagă de rezistența clădirilor sau de posibilitatea venirii unui cutremur în București.
Probabil cel mai răspândit este mitul clădirilor construite pe role sau pe bile, care zice că sub fundația clădirilor ar fi un sistem de role care le-ar face invulnerabile la mișcarea pământului. Practic, pământul se mișcă sub ele, dar ele nu se mișcă odată cu pământul, pentru că alunecă pe acele role. Vestea proastă pentru români este că acest sistem nu există la clădirile construite înainte de ’77, nicăieri în țară.
Mai există mitul clădirii care trebuia să aibă zece etaje, să zicem, s-a oprit dezvoltatorul la etajul patru, dar structura este a unui bloc de zece etaje. Iarăși, acesta este un mit, în special la clădirile vechi, dar și la cele noi, pentru că un dezvoltator nu se oprește înainte.
Fiecare etaj înseamnă bani pentru dezvoltator, deci nu există construcții oprite înainte de numărul de etaje care a fost autorizat, mai ales dacă i-a pregătit sistemul structural pentru mai multe etaje.
Un alt mit foarte răspândit este mitul clădirilor care au trecut prin cutremur în București și atunci au fost deja „testate”, deci am mai multă încredere în ele. Această narațiune este foarte nocivă, spune două neadevăruri într-unul singur.
În primul rând, o clădire – din proiectare – cu cât este mai nouă, cu atât înglobează mai multe cunoștințe despre cutremure, căci și aceste cunoștințe evoluează. Noi nici acum nu știm foarte multe lucruri despre cutremure, darămite în anii ’40 sau ’60. Și atunci, din proiectare, o clădire nouă este mai pregătită pentru cutremur.
În al doilea rând, orice clădire este afectată de cutremur. Ea este făcută să fie afectată de cutremur, este necesar ca o clădire să aibă fisuri și avarii în timpul unui cutremur, ca să disipeze energie.
Și atunci un cutremur în viața unei clădiri nu înseamnă decât că este mai aproape de limita ei de colaps.
De fapt, avem și dovezi empirice în acest sens: în ’77 din cele 32 de clădiri care au picat în Bucureşti, 30 fuseseră avariate în 1940 și lăsate neconsolidate.
Ar mai fi mitul securistului, că a stat cineva „important” pe scara respectivă și atunci blocul este făcut pentru oameni diplomați, securiști sau militari.
Vestea proastă este că, mai ales în centrul Bucureștiului, cam în orice bloc mai stătea vreun securist. Și a doua veste proastă este că acești oameni, cu putere politică și cu autoritate în comunicarea din comunitatea lor, au răspândit foarte des astfel de mituri, fără să vrea, de multe ori.
Ei erau principalii agenți de dezinformare, dacă vorbim de securiști, și de multe ori răspândeau mituri precum „Nu are cum, nu ne lăsa Ceaușescu așa, acest bloc este ca un buncăr, dacă nu l-au consolidat total, înseamnă că nu trebuia consolidat” – nu neapărat având o agendă în acest sens, dar pur și simplu, ei erau primii oameni cărora nu le venea să creadă.
Toată viața lor era formată în jurul faptului că Ceaușescu este salvatorul și unicul conducător și atunci orice făcea Ceaușescu era justificat, chiar dacă poate nu înțelegeau pe moment. Având această încredere oarbă, au început să-și raționalizeze alegerea și să raționalizeze alegerea lui Ceaușescu de a ne lăsa în vulnerabilitate seismică după 1977.
Astea ar fi principalele mituri, mai sunt multe, de pildă mitul proiectului japonez.
Referitor la mitul clădirilor „antrenate” de cutremur în București, crezi că de aici vine reticența oamenilor de a se muta într-un bloc nou?
Cum am zis mai devreme, cunoștințele inginerești devin mai bune și atunci, din proiectare, clădirile mai noi sunt mai pregătite pentru cutremur.
Din execuție, deci cât de bine se transferă proiectul în realitate – este cea de-a doua componentă care dă rezistența unei clădiri. Aici este o discuție, calitatea în execuție variază în funcție de mulți factori, în funcție de piață.
Dacă se construiește mult, inerent este mai greu de controlat ce se construiește și atunci vor apărea lipsuri, vor apărea carențe. Totuși, atât de mult a avansat proiectarea seismică, în special după cutremurul din ’77, încât chiar și cu o calitate în execuție foarte proastă, clădirile noi tot sunt net superioare, ca rezistență seismică, unora construite înainte de anii ’70-’80.
Este adevărat, pentru omul de rând este mai greu să perceapă rezistența seismică. Este mai la îndemână să perceapă probleme legate de finisaje sau instalații, precum „Aud la vecinul” sau „Îmi picură apă, mi se udă pereții”. Și atunci, omul extrapolează și zice „clădirile noi sunt mai proaste în general”, dar asta este o greșeală.
Într-adevăr, dacă ne uităm la clădirile interbelice, de multe ori, calitatea finisajelor și chiar și a instalațiilor este net superioară, față de cea a clădirilor de astăzi.
Dar nu instalația ține o clădire la cutremur, sistemul structural o ține. Și din punct de vedere al sistemului structural, nu există comparație între o clădire interbelică sau o clădire făcută în anii `60-70 și o clădire făcută în zilele noastre.
Ne poţi da câteva sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuinţe?
Cum am zis, o clădire nouă este mai bună, dar asta nu înseamnă că toate clădirile vechi sunt proaste. Totuși, dacă se duc să-și cumpere sau să-și închirieze într-un imobil construit înainte de 1978, aș recomanda să se ducă alături de un expert tehnic, deci un inginer care știe construcții vechi. Sunt mulți ingineri constructori și arhitecți care nu sunt familiari cu construcțiile vechi.
În ceea ce privește clădirile noi, există această tendință să se construiască parcare sau spații comerciale mai mari la parterul clădirii și asta, prin conformarea clădirii, induce posibilitatea ca parterul să fie mai puțin rigid ca etajele superioare.
Și atunci, deplasările în cazul unui cutremur vor fi concentrate la parter și există riscul unui mecanism de cedare care se numește mecanismul de parter flexibil. Practic, înseamnă că cedează parterul și etajul 1 devine parter și poate antrena un colaps de tip sandviș.
E adevărat, aici este oarecum discutabil, proiectanții își iau măsuri de precauție, dar este greu să te lupți cu o conformare defectuoasă a unei clădiri. Deci dacă clădirea este așa conformată, nu este deloc de exclus să apară acest fenomen.
CITEȘTE ȘI: REPORTAJ | „Cutremurul neștiut”, spectacolul de teatru care reconstituie ședința care ne-a alterat prezentul
