Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 19 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

CAB a suspendat, definitiv, două autorizații de construire date de Gabriela Firea. Pentru blocuri în Modrogan, în curtea vilei Filipescu, și pe strada Icoanei

159

Curtea de Apel București a anulat, săptămâna trecută, două autorizații de construire, date de Gabriela Firea în ultimele zile de mandat. Pe 7 iulie a fost suspendată autorizația pentru construirea unui bloc pe strada Icoanei, în locul unor case puse la pământ. O zi mai târziu, magistrații de la CAB au anulat și autorizația dată pentru curtea vilei Filipescu, din Modrogan, în care a început construcția unui bloc. Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a acuzat Inspectoratul de Stat în Construcții că, în ambele cazuri, a făcut controale cu întârziere și, mai mult, a anulat procesele verbale prin care erau sesizate ilgalități.

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a vorbit, astăzi, despre cele două cazuri, într-o conferință de presă organizată la PMB. Principalele acuzații pe care le-a adus au fost la adresa instituțiilor statului, Inspectoratul de Stat în Construcții, Direcția de Cultură și Agenția de Mediu, care au permis ca cele două proiecte să primească toate avizele necesare.

Modrogan 1A, spațiu verde transformat în blocuri

Pe 21 septembrie 2020, Gabriela Firea semna AC nr. 529/1838607 care făcea loc unor blocuri în curtea palatului Filipescu, de pe aleea Modrogan nr. 1A. Anterior, dezvoltatorul imobiliar, One Modrogan, obținuse un PUZ prin care se modificau indicatorii urbanistici: regimul de înălțime de la 13m la 17m, POT (procentul de ocupare a terenului) de la 40% la 48%, , CUT (coeficientul de utilizare a terenului de la 1,8 la 2.16 iar retragerile laterale de la 3 m la 6m.

Conform unui PUZ anterior, zona făcea partea din zona protejată 48, parcelarea Filipescu, conform căruia terenul cu pricina constituie o secțiune mai mare reprezentată conform legende ca spațiu verde amenajat, așa cum se specifică chiar în documentația depusă de ONE MODROGAN, pentru schimbarea PUZ-ului.

anexa la HCGMB 707/2019

Iar conform noului document urbanistic, societatea se angaja să amenajeze spații verzi pe 30% din teren.

Suprafața de spații verzi amenajate va fi de 1260,00mp(30% din suprafața terenului), din care 840,00mp(20% din suprafața terenului) pe sol natural şi 420,00mp(10% din supratata terenulu) pe placă, conform Deciziei Etapei de Incadrare a Agenției pentru Protectia Mediului Bucureşti nr. 14 din 05.03.2019 – anexa la HCGMB 707/2019

Pe baza acestui PUG, One Mordogan a obținut Autorizația de construire din octombrie 2020 și a și început lucrările.

Asociația pentru Conservarea Integrată a Patrimoniului Natural și Cultural a atacat în instanță HCGMB prin care se aproba noul PUZ pentru zona Modrogan 1A și pe 8 iulie 2022 a obținut o hotărâre definitivă a Curții de Apel București de suspendarea a actului urbanistic, până la judecata pe fond.

Primarul general al Capitalei a acuzat mai multe instituții ale statului că au autorizat construcția fără temei legal.

“Modrogran 1A, sediul central al PNL, este o parcelare, Filipescu, de acum 110 ani, în jurul acestui palat, cu o forma foarte speciala, unică spune Registrul de urbanism.(….) Printr-un PUZ aprobat în 2019 și un AC din 2020, s-au aprobat blocuri în curtea palatului. A pune blocuri acolo e ilegal, pentru ca e spațiu verde.

Agenția de Protecția Mediului Bucuresti a avizat PUZ și autorizația, fără să vadă ca e spațiu verde. Direcția pentru cultură a dat aviz. Administrația Firea a dat AC cu 6 zile inainte de alegerile locale”, a declarat Nicușor Dan.

Mai mult, edilul șef susține că, deși controlul ISC București s-a făcut foarte târziu, toate neregulile constatate au fost anulate printr-un ordin al Inspectoratului General de Stat în Construcții.

“În ianuarie 2022 a venit ordin prin care ISC a revocat ordinul inspectoratului local prin care se constatau ilegalitățile. Impiedica, astfel, prefectul să acționeze în contencios autorizația”, a explicat Nicușor Dan.

Icoanei 2-8, 4 blocuri

Cu doar 2 zile înainte să-și piardă fotoliul de primar, Gabriela Firea a mai dat undă verde unei alte investiții, de această dată pentru societatea Homing Downtown SRL. Demolarea a 4 case de pe strada Icoanei și construirea, în locul lor, a unui bloc cu 4 niveluri. Casele nu erau de patrimoniu, dar zona în sine e una cu statut special, explică Nicușor Dan.

“Despre acastă zonă, Registrul de urbanism al zonelor protejate, întocmit de Universitatea de Arhitectură, spune ca e o zonă unicat la nivel internațional. E interzisă comasatea parcelelelor, iar intervențiile se fac parcelă cu parcelă.

A fost dată autorizația de desființare pentru 4 cladiri si emis apoi un AC de construire pe toate cele 4 parcele, ceea ce încalcă legea care spune ca nu pot fi comasate. Direcția de cultură a avizat și demolarea si construirea.

Administrația Firea a emis AC de demolare pe 1 octombrie și cea de construire în 26 octombrie. Am preluat mandatul pe 28 octombrie și ne explicăm de ce consilierii PSD au întârziat numirea mea, pentru ultimele tunuri”, a acuzat Nicușor Dan fosta administrație.

Și în cazul blocului din str. Icoanei, controlul de la ISC București a venit foarte târziu, după 9 luni, susține primarul Nicușor Dan. Mai mult, și de această dată, procesul verbal prin care erau constatate ilegalitățile a fost anulat de structura centrală.

Și această autorizație a fost suspendată definitiv, pe 7 iulie, de CAB, care a retrimis spre judecare cauza pe fond la Tribunalul București.

Primarul Nicușor Dan a mai declarat că, în ambele situații, primăria va solicita revenirea la situația anterioară.

sursă foto cover Clotilde Armand

pe același subiect

Palatul Telefoanelor se redeschide. Investiția a costat peste 7 milioane de euro
ArticoleȘtiri

Palatul Telefoanelor se redeschide. Investiția a costat peste 7 milioane de euro

Palatul Telefoanelor, monument istoric de pe Calea Victoriei, devine parte din sediul...

Ambulanţă care transporta un deţinut, accident pe Regina Elisabeta. FOTO: Anna Laura, via Infotrafic
ArticoleEvenimentȘtiri

O ambulanţă care transporta un deţinut s-a ciocnit cu o maşină la intersecţia Regina Elisabeta – Brezoianu

O ambulanţă din cadrul Serviciului de Ambulanţă Dâmboviţa, care transporta un deţinut...

Rata șomajului scade nesemnificativ, în Capitală. FOTO: Arhiva
ArticoleȘtiri

AMOFM | Rata șomajului scade nesemnificativ, în Capitală

Agenția Națională de Ocuparea Forței de Muncă, filiala București, a dat ultimele...