Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Thursday , 25 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Locale 2020 Buletin de candidat: Anca Bălășoiu, Sector 6
Locale 2020

Buletin de candidat: Anca Bălășoiu, Sector 6

64

Care este ocupația dumneavoastră actuală?

Sunt avocat, cadru didactic universitar și politician. 

Ce activitate politică ați avut în trecut?

Sunt membru al Partidului PRO ROMÂNIA, de la înființarea acestuia. 

Ați fost vreodată parte a altui partid politic decât cel actual?

Nu, PRO ROMÂNIA este primul partid politic în care activez. 

Identificați 5 probleme majore ale Sectorului 6. 

Sectorul 6 are multe probleme, care au nevoie de soluționare, printre care: infrastructura, siguranța spațiilor publice, lipsa spațiilor verzi, insuficiența locurilor în instituțiile de învățământ și lipsa transparenței în administrația publică. 

Identificați 5 aspecte pozitive ale Sectorului 6. 

Amplasarea sectorului față de intrarea în București, prin zona de Sud – Vest, existența multor zone frumoase care pot fi îmbunătățite pentru confortul cetățenilor din sector, cum ar fi zona Lacului Morii sau zona serelor din Prelungirea Ghencea, faptul că avem centre universitare, cu studenți extraordinari, cărora le suntem datori să le cream condiții pentru a rămâne și a-și construi cariere în țară, în sector. Cel mai important aspect, firește, sunt oamenii care locuiesc, studiază sau lucrează în sectorul nostru. 

Prezentați, pe scurt, pe scurt, principalele 5 proiecte pentru Sectorul 6. 

Străzi și spații publice Libere, Curate și Sigure; Educație la standarde europene, în toate zonele din sector; Locuințe pentru tineri și locuințe sociale; Înființarea unui Centru comunitar pentru sănătatea familiei; Izolarea termică a blocurilor vechi din sector, cu costuri zero pentru locatari. 

Care este cel mai de preț lucru al dumneavoastră?

Familia

Cât apreciați că ar însuma (aproximativ) averea dumneavoastră expirmată în lei?

Nu mă consider un om cu o anumită avere, mai ales că exercit o profesie liberală, cea de avocat, în care veniturile fluctuează de la o lună la alta. 

Care este hobby-ul dumneavoastră?

Pictez, atunci când am timp și mă inspiră ceva.

Care este scriitorul preferat al dumneavoastră?

Lev Tolstoi.

Ce fel de muzică preferați?

Am avut norocul să copilăresc într-o casă în care se asculta mereu muzică, de toate tipurile. Ca preferință actuală, depinde de stare. Dacă ascult muzică românească – anii ˈ80 – ˈ90, îmi amintesc așadar de copilărie, dacă vreau să îmi pun gândurile în ordine, ascult muzică clasică. În campanie, ascult mult hip – hop. 

Care este filmul dumneavoastră preferat? Dar serial?

Imi plac filmele inspirate din fapte reale, povești de viață și cele clasice. ”Pe aripile vântului” rămâne preferatul meu. De seriale am timp foarte rar, dar Game of Thrones este un exemplu bun al industriei de profil. 

Care este ultima carte pe care ați citit-o? 

Michelle Obama – Becoming. 

Care este locul preferat din Sectorul 6? De ce?

Malul Lacului Morii, la apus. Un loc minunat pentru a contempla. Din păcate, nu este un loc foarte sigur și nici amenajat corespunzător. Dar sper să soluționăm acest aspect, după 27 Septembrie!

Cu ce vă deplasați în București? Aveți bicicletă?

În București mă deplasez cu mașina, pe care o parchez într-un loc, apoi utilizez metroul sau alte mijloace de transport în comun, pentru că activitatea de avocat presupune, uneori, să alergi de la o instanță la alta, în timp scurt. Din nefericire, nu mi-am permis o bicicletă, în copilărie, așa că nu am avut șansa de a învăța să merg pe una. Dar cred că este un mijloc de transport foarte util, dacă îl poți folosi în condiții de siguranță pentru tine și cei din jur și dacă există piste. 

Ce lipsește școlilor din București?

Implicarea autorităților locale. Se vede cu ochiul liber lipsa de coerență din acest punct de vedere și diferențele între instituțiile de învățământ unde s-a investit – a se vedea în sectorul 3 – respectiv unde nu s-a făcut mai nimic. În sectorul 6, sunt elevi care învață în containere, pentru că nu avem suficient spațiu în școli, chiar nu avem școli publice, grădinițe sau creșe în anumite zone. Autoritățile locale nu s-au implicat, nu au extins spațiile în mod corespunzător și nu au manifestat interes pentru calitatea actului didactic. Putem îndrepta acest aspect și trebuie îndreptat, cât mai repede!

Cum veți asigura dezbaterile publice pe bugete? 

Transparența în administrația publică, în relația cu cetățeanul și mai ales în ceea ce privește cheltuirea banilor publici trebuie să fie un aspect sine qua non, într-o capitală europeană. Din fericire, în ultimii ani, abilitatea oamenilor de a comunica prin rețelele de socializare s-a dezvoltat. Mă bucur mult că, pe asemenea grupuri, oamenii semnalează probleme, vin cu sugestii, soluții, în mod real, de la fața locului. De aceea, dezbaterile publice trebuie și pot avea loc după un format similar și în ceea ce privește bugetele. 

scris de
Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de aproape 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.

pe același subiect