Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 10 December 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Bugetul Sectorului 1 mai așteaptă. Clotilde s-a supărat pe consilierii PNL și PSD, consilierii pe ea, și toți au plecat din ședință

152

Consilierii locali ai PSD și PNL din Sectorul 1 au părăsit ședința de consiliu local, după ce primarul Clotilde Armand a ales să plece, pe motiv că nu a fost lăsată să vorbească. După plecarea acestora au mai rămas 12 consilieri, ceea ce a însemnat că nu a fost cvorum pentru continuarea ședinței.

Unul dintre proiectele importante pe ordinea de zi de astăzi era proiectul de hotărâre privind bugetul pe anul 2022 al Primăriei Sectorului 1.

Redăm mai jos dialogul dintre Clotilde Armand și președintele de ședință, Daniel Ciungu:

Clotilde Armand: Astăzi avem bugetul anului 2022… Domnule președinte, nu mă lăsați să vorbesc?

Daniel Ciungu: Nu ați ajuns încă la subiectul ordinii de zi. Înțeleg că doriți să săriți constant peste, dar mai stați cu noi, ascultați-i pe cetățeni, aveți răbdare și ajungem și acolo. Dacă plecați duppă 10 minute, bineînțeles că… Noi stăm aici opt ore, 10 ore, 11 ore, cât trebuie…

Clotilde Armand: Eu cer să spun două fraze. Dacă nu mă lăsați să discut cele două fraze pe care vreau să le spun, o să vă las să discutați fiecare cu demagogie, așa cum știți foarte bine să faceți. Și n-am ce să ascult, înțelegeți?

Daniel Ciungu: Și atunci noi de ce să ascultăm demagogia dumneavoastră? Dacă sunteți alături de noi și așteptați să vină și următorii cetățeni, pentru că și dânșii au întrebări pentru dumneavoastră.

Clotilde Armand: Domnule președinte, următorul cetățean a venit deja de patru ori în fața consiliului local ca să facă scandal, înțelegeți?

Daniel Ciungu: Nu, au venit ca să își exprime părerea.

Clotilde Armand: Eu vreau să spun ceva scurt, nu vă iau mult timp, am foarte mult respect față de dumneavoastră.

Daniel Ciungu: Respectul ar fi dacă ați rămâne alături de noi 10 ore, doamna primar. Haideți că n-are sens!

Clotilde Armand: Domnule președinte, nu mă lăsați să spun ce am de spus?

Daniel Ciungu: Doamna primar, nu suntem la acel subiect încă.

Clotilde Armand: Adică dumneavoastră mă cenzurați? Îmi spuneți ce am voie să spun și ce nu am voie să spun? În momentul în care sunteți de acord să spun ce am de spus, mă chemați și vin, da? Mulțumesc!

Daniel Ciungu: Am înțeles, doamna primar. Ar fi frumos să rămâneți cu noi tot timpul, să fiți prezentă, ca un primar implicat, dar alegeți să veniți când vi se pare normal… Dacă dumneavoastră alegeți să părăsiți sala, sunt de acord ca și consilierii. De ce să fim  noi la muncă 10-12 ore, în timpul iernii, când dumneavoastră plecați?

După acest dialog, Clotilde Armand a plecat. La rândul lor, consilierii locali ai PNL și PSD s-au ridicat și au părăsit ședința în semn de protest. Astfel, în sala de consiliu au mai rămas 12 consilieri, motiv pentru care ședința nu s-a mai putut ține, din lipsă de cvorum.

Ședința de consiliu local poate fi urmărită integral în clipul video de mai jos:

YouTube video

pe același subiect

Sector 1 | Cetățenii își pot plăti taxele și impozitele locale în aplicația mobilă ROeID. FOTO: PS1
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 1 | Cetățenii își pot plăti taxele și impozitele locale în aplicația mobilă ROeID

Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale din Sectorul 1 s-a înrolat...

Sterilizări și microcipări gratuite, în luna decembrie. FOTO: ASPA
ArticoleDiverseȘtiri

ASPA | Calendarul sterilizărilor și microcipărilor gratuite, în decembrie

ASPA a anunțat calendarul sterilizărilor și microcipărilor gratuite pentru luna decembrie. Intervențiile...