Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 16 September 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentȘtiri

București, pe primul loc în țară la insolvențe. Este urmat de Bihor

164
București, pe primul loc în țară la insolvențe Sursă: Unsplash mathieu stern
București, pe primul loc în țară la insolvențe Sursă: Unsplash mathieu stern

Bucureștiul este pe primul loc în țară la insolvențe, potrivit unei analize realizată de către casa de insolvenţă CITR. 574 de companii au înregistrat probleme financiare și au declarat că nu-și mai pot plăti datoriile în numai un semestru.

„Numărul companiilor care au apelat la procedurile de insolvenţă în primul semestru a crescut la peste 3.600, în creştere faţă de cele 3.401 raportate în primele şase luni din 2023.

Dintre acestea, 72 sunt companii de impact, cu active de peste 1 milion euro, comparativ cu cele doar 33 din aceeaşi perioadă a anului precedent”, anunţă casa de insolvenţă CITR, citată de News.ro.

Pe primul loc în țară la insolvențe. Care sunt cauzele

CITR a identificat cinci cauze pentru care un număr mai mare de companii au probleme financiare și operaționale anul acesta față de anul trecut.

CITEȘTE ȘI: VIDEO | Pe A0 Nord între A1 și Corbeanca crește „gazon”. La câțiva kilometri, pe autostrada „muzeu” către Afumați se plimbă bicicliști

Probleme de lichiditate

Majoritatea companiilor au intrat în insolvenţă din cauza problemelor de lichiditate. În special, întreprinderile mici şi mijlocii s-au confruntat cu dificultăţi în gestionarea fluxului de numerar, fiind incapabile să-şi acopere obligaţiile financiare pe termen scurt​​​​.

Creşterea costurilor operaţionale: Creşterea costurilor cu materiile prime şi energia a afectat semnificativ marjele de profit ale companiilor, ducând la incapacitatea acestora de a-şi plăti creditorii. Sectoarele cele mai afectate au fost cele de producţie şi construcţii​​​​.

Datoriile acumulate: Acumularea datoriilor pe termen lung şi incapacitatea de a le restructura în mod eficient reprezintă un alt factor major. Numeroase companii nu au reuşit să-şi renegocieze termenele de plată sau să obţină finanţare suplimentară pentru a-şi susţine activitatea​​​​.

Scăderea vânzărilor şi a cererii: Scăderea cererii pe piaţa internă şi internaţională a dus la o diminuare semnificativă a veniturilor pentru unele companii, în special în sectorul comerţului. Aceasta a fost accentuată de inflaţie şi de incertitudinea economică generală​​​​.

Decizii de management: Deciziile de management inadecvate şi lipsa unui plan de afaceri robust au fost, de asemenea, factori care au contribuit la insolvenţa unor companii. Lipsa unei strategii clare de gestionare a crizelor şi de prevenire a materializării riscurilor a fost evidentă în multe cazuri analizate​​​​.

CITEȘTE ȘI: Peste 900 de blocuri rămân fără apă caldă, în următoarele zile. În Sectorul 2, lucrările durează până pe 19 august

Ce șanse sunt de revenire

Regiunile care ce au înregistrat cel mai mare număr de insolvenţe sunt Bucureşti cu aproximativ 574 companii, Bihor cu aproximativ 257 companii şi Cluj cu aproximativ 215 companii.

Totuși, casa de insolvență consideră că situația se va îmbunătăți.

„Evoluţia macroeconomică va fi una bună în următoarele 6-12 luni, ne aşteptam la o creştere economică rezonabilă, la nord de 3%, la o rată a inflaţiei în reducere continuă spre intervalul ţintit de BNR, la rate ale dobânzilor în scădere şi la stabilitatea cursului pe fondul continuării influxului de fonduri europene şi investiţii străine.

Astfel, nu asteptam evenimente de ordin sistemic, de tipul unor recesiuni ori crize, nici la nivel general şi nici la nivelul celor mai multe sectoare economice”, a declarat Paul Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.

26% din totalul insolventelor a fost reprezentat de sectorul comerţului, afectat de schimbările din comportamentul consumatorilor, influenţate de inflaţie şi creşterea costurilor de trai. Reducerea puterii de cumpărare a determinat o scădere a vânzărilor şi, implicit, a veniturilor, forţând multe afaceri să declare insolvenţa.

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect

Program prelungit la STB
ArticoleȘtiriTransport

Meciul Rapid – „U” Cluj prelungește programul pentru patru linii STB

Program prelungit la STB. TPBI anunță că prelungește programul liniilor 11, 44,...

Cutremur în Vrancea.
ArticoleȘtiri

Cutremur în zona Vrancea-Buzău, resimțit în Capitală

Cutremur în Vrancea. Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului...

Luna textilelor, la Muzeul Țăranului Roman.
ArticoleCulturăȘtiri

Luna textilelor, la Muzeul Țăranului Român

Luna textilelor, la Muzeul Țăranului Român. Muzeul Național al Țăranului Român organizează,...