Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 3 July 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

București | 1,3 tone de pește scoase de la vânzare

359

Cu trei zile înainte de Florii, când în calendarul ortodox e dezlegare la pește, Poliția și Protecția Consumatorului au confiscat 1,3 tone de pește de la 8 societăți din Capitală. Pe lângă peștele scos de la vânzare, autoritățile au aplicat și amenzi în valoare de 53.000 de lei.

La acțiune au participat polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, specialiștilor din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor – Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor București, precum și lucrători din cadrul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea București-Ilfov.

Polițiștii au urmărit modul în care este respectată, aplicată și materializată în documente financiar-contabile legislația din domeniu.

Verificările sunt continuate cu privire la întreaga activitate a societăților implicate, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri legale.

Autor

pe același subiect

Liniile 640 și N109 circulă pe trasee deviate din cauza restricțiilor de pe Bulevardul Basarabia
ArticoleȘtiriTransport

Liniile 640 și N109 circulă pe trasee deviate din cauza restricțiilor de pe Bulevardul Basarabia

Societatea de Transport București (STB) a anunțat că două linii de autobuz...

Piața volantă din Sectorul 1 se mută în fața Primăriei în weekendul 3-5 iulie
ArticoleȘtiri

Piața volantă din Sectorul 1 se mută în fața Primăriei în weekendul 3-5 iulie

În weekendul 3-5 iulie 2026, piața volantă din Sectorul 1 al Capitalei...

Nouă stație Strada Turnu Măgurele
ArticoleȘtiriTransport

O nouă stație STB pe Strada Turnu Măgurele. Cinci linii STB vor opri aici

Începând de vineri, 3 iulie 2026, cinci linii STB vor opri într-o...