Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 8 October 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiri

Bucureștenii aleg transportul public. Numărul abonamentelor STB a crescut

304
Numărul abonamentelor STB a crescut cu peste 55 mii față de anul trecut. Foto: TPBI
Numărul abonamentelor STB a crescut cu peste 55 mii față de anul trecut. Foto: TPBI

Bucureștenii aleg transportul public în locul autoturismelor proprii, din ce în ce mai des, anunță autoritățile. Numărul abonamentelor STB a crescut cu peste 55.000 în prima jumătate a acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023.

Mai exact, în primele șase luni ale anului 2024, au fost emise 1.256.350 de abonamente, anunță viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, printr-o postare de Facebook.

Numărul abonamentelor STB a crescut cu peste 55 mii față de aceeași perioadă a anului trecut, când au fost emise doar 1.205.008.

De altfel, s-a înregistrat o creștere de 1,8 milioane și în ceea ce privește numărul călătoriilor vândute de Societatea de Transport București.

Dacă în 2023, bucureștenii au cumpărat 21.260.434 călătorii, numărul a ajuns la 23.105.404 în acest an.

CITEȘTE ȘI: Reabilitarea liniilor de tramvai 40, 27, 19, 36 și 23 din Capitală. A fost atribuit contractul

Bucureștenii aleg transportul public și datorită modernizărilor

Reabilitarea liniilor de tramvai 40, 27, 19, 36 și 23 din Capitală, care trec pe Bd. Theodor Pallady, Bd. 1 Decembrie, Bd. Basarabia, Calea Călărașilor, Bd. Corneliu Coposu, inclusiv Bucla Complex Titan, poate începe.

În urmă cu câteva ore, primarul general Nicușor Dan, a anunțat, că a fost atribuit contractul pentru refacerea tronsonului de 18 kilometri cu cale dublă de rulare.

Inițiativa face parte din proiectul amplu de reabilitare a aproximativ 50 km de infrastructură de tramvai din Capitală, transmite edilul Capitalei printr-o postare de Facebook publicată în această dimineață, 5 august..

Porr Construct este firma căreia i-a fost atribuit contractul de reabilitare al liniilor de tramvai, conform reprezentanților Municipalității, citați de Club Feroviar.

Subcontractanți declarați sunt firmele IMSAT, Elektra Invest, Rotermit, Compania Municipală Iluminat Public București.

Săptămâna trecută, proiectul modernizării liniei 40 a fost votat în Consiliul General și are o valoare de aproape 19 milioane de euro.

scris de

Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

pe același subiect

Prelungirea magistralei M4. FOTO: FB / Daniel Baluta
ArticoleMainPrimărieTransport

Trei oferte de la consorţii care vor să construiască prelungirea magistralei M4

Trei asocieri, formate din 56 de companii naţionale şi internaţionale au depus...

Parc fotovoltaic în Chitila. Foto: Arhiva
ArticoleBuletin de IlfovMediuȘtiri

ILFOV | Parc fotovoltaic în Chitila. Primăria anunță lansarea licitației

Parc fotovoltaic în Chitila. Primăria orașului Chitila anunță lansarea licitației, prin procedură...