Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 20 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentȘtiri

Bucharest Gaming Week | 15.000 de iubitori ai jocurilor video sunt aşteptaţi pe 12 şi 13 octombrie la Palatul Parlamentului

192
Bucharest Gaming Week
Bucharest Gaming Week

Bucharest Gaming Week, evenimentul care aduce împreună gamerii și cele mai noi și populare jocuri ale momentului, va avea loc, timp de nouă zile, între 5 și 13 octombrie 2024, în format hibrid, atât fizic cât și online.

Buletin de Bucureşti este partener media al evenimentului.

Evenimentul central al celei de-a opta ediții are loc la Palatul Parlamentului, pe 12 și 13 octombrie. În cele trei săli impozante, Unirii, Take Ionescu și I.I.C Brătianu, gamerii se vor întâlni cu cei mai populari streameri din România, vor concura în zeci de competiții cu premii și vor urmări cele mai tari meciuri demonstrative de esports.

Vom aduce cu siguranță și în acest an cele mai populare jocuri ale gamerilor din România. Vorbim de Fortnite, Counter-Strike, EA FC 25, nou lansat la acel moment, Brawl Stars sau Minecraft. Primele competiții de FC 25 organizate în România vor avea loc la Bucharest Gaming Week. Nu vor lipsi și alte jocuri noi, unele prezentate în premieră în urmă cu doar câteva săptămâni la Gamescom. Ne propunem astfel să poziționăm evenimentul de gaming de la București în cel mai important al toamnei, în centrul și estul Europei.

Tudor Dăescu, coorganizator Bucharest Gaming Week

Participanții se vor lupta pentru premii și pentru titlul de campioni în zeci de competiții care se vor desfășura la booth-urile din cadrul evenimentului. Competițiile vor acoperi cele mai populare jocuri din România în rândul tinerilor: Fortnite, Minecraft, Valorant, Counter-Strike 2, EA FC 25, League of Legends, Stumble Guys, Brawl Stars și multe altele. Nu va lipsi arena de mobile, care va oferi șansa participanților să concureze pe zeci de telefoane performante de gaming.

gaming pe Nintendo Switch


După succesul pe care l-a înregistrat în 2023, treasure hunt-ul revine și cu mai multe provocări pentru cei prezenți, care vor avea misiunea de a descoperi toate indiciile din Palatul Parlamentului și de a cuceri nivelurile pentru a pleca acasă cu cât mai multe premii.


Primii creatori de conținut care și-au anunțat participarea sunt xSlayder, Ovvy, iRaphahell, iSilent, LucaLuk, Sinner și Sky. Ei vor organiza turnee demonstrative în jocuri video precum Minecraft, EA FC 25 și Fortnite, iar tinerii vor putea juca alături de ei sau împotriva lor în meciuri desfășurate pe scena mare a evenimentului. În plus, streamerii vor participa la sesiuni de meet & greet unde se vor putea întâlni cu cei mai înfocați fani. Mai mulți creatori de conținut vor fi anunțați în perioada următoare.


Scena mare de la Bucharest Gaming Week va aduce în lumina reflectoarelor și parada de cosplay, la care vor defila creatorii celor mai reușite costume inspirate de personaje din jocuri video, dar și meciurile demonstrative în EA FC 25, Counter-Strike 2 sau Fortnite.

„viaţa” în VR 🙂


În weekend-ul 5-6 octombrie, Bucharest Gaming Week începe cu o serie de streamuri, unde unii dintre cei mai populari influenceri își vor provoca comunitățile cu misiuni în cele mai populare jocuri video.

În perioada 7-13 octombrie 2024, Bucharest Gaming Week oferă o serie de evenimente conexe care scot în față puterea creatoare și oportunitățile pe care le oferă industria de gaming, de la workshop-uri de game development pentru liceeni, la conferințe pe tema cybersecurity, care vor vorbi despre pericolele la care sunt expuși gamerii în spațiul online, până la proiecții de filme inspirate din jocuri video și competiții cu premii în sălile de gaming din Capitală.

Programul complet al evenimentului va fi comunicat în curând.
Biletele pentru Bucharest Gaming Week pot fi achiziționate pe iabilet.ro și direct de la eveniment.

CITEŞTE ŞI: RAPORT | Industria de gaming din Capitală a ajuns la 160 de milioane de euro. Un angajat produce aproape 50 de mii de euro

scris de

Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect

STB instituie cenzura
ArticoleFeaturedTransport

DOCUMENT | STB instituie cenzura. Avertizorii publici din companie riscă desfacerea contractului de muncă

O decizie internă recentă a Societății de Transport București (STB), intrată în...

Laminor Wonderland: cinci zone tematice și patinoar extins
ArticoleDiverseȘtiri

Programul Laminor Wonderland: 5 zone tematice și patinoar extins, din 29 noiembrie

Târgul de Crăciun organizat în Sectorul 3, la Hala Laminor, îşi deschide...