Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 11 July 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticolePrimărieȘtiri

Blocuri pentru tinerii săraci, la 10 minute de mers pe jos de Cimitirul Străuleşti

497
FOTO: PS1

Un teren de trei hectare de pe şoseaua Odăi, cu o valoare de 5.4 milioane de euro, urmează să treacă în administrarea Primăriei Sectorului 1, dacă un proiect de hotărâre în acest sens va trece de consilierii generali ai Capitalei. Pe acest teren, Primăria Sectorului 1 intenţionează să construiască 11 blocuri pentru tinerii săraci din sector, cu 33 de milioane de euro, bani prin PNRR.

Vreme de zece ani, terenul şi clădirile de pe acesta au fost concesionate Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1. Pentru că această perioadă s-a scurs, Primăria Sectorului 1 cere locul pentru a oferi servicii sociale tinerilor din „comunităţile marginalizate” şi „grupurilor vulnerabile”.

Concret, Primăria Sectorului 1 vrea să construiască 11 blocuri de locuințe performante energetic destinate acestor tineri, dar și specialiștilor în sănătate și educație, raportat la cererile și necesitățile de la nivel local.

Situate pe Șoseaua Odăi nr. 3-5, blocurile vor avea un număr total de 366 de apartamente: 122 de garsoniere, 183 de apartamente cu două camere și 61 apartamente cu trei camere, aria desfășurată totală, inclusiv subsol, a celor 11 imobile fiind de aproximativ 34.638,4 mp. Pe lângă cele 11 blocuri, pe terenul în suprafață de 30.662,94 mp, aflat în administrarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, vor fi amenajate locuri de joacă, spații verzi, 400 de locuri de parcare și vor fi montate  stații de încărcare pentru vehiculele electrice. Cele 11 blocuri vor avea 4-5 etaje și sunt imobile nZEB plus, cu performanță energetică foarte ridicată la care necesarul de energie din surse convenționale este aproape egal cu zero și este acoperit cu energie din surse regenerabile. Pe terasele acestora instalăm panouri fotovoltaice în sistem on-grid (care se conectează la rețeaua publică), iar surplusul de energie va fi injectat în Sistemul Energetic Național.

primăria sectorului 1

CITEŞTE ŞI:

Autor

  • Ionuț Lepa

    Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

scris de

Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect

Am putea vedea urși în Pădurea Băneasa? Ce spune Asociația Parcul Natural București
ArticoleFeaturedMediu

Am putea vedea urși în Pădurea Băneasa? Ce spune Asociația Parcul Natural București

Într-un viitor nu foarte îndepărtat, ar putea fi posibil să vedem urși...

Unde poți să mănânci vegetarian
ArticoleDiverseMain

Unde poți să mănânci vegetarian sau vegan în București | Green Report

Să mănânci vegetarian sau vegan poate fi uneori o provocare când socializezi în...

prim-vicepreședinte al PNL
ArticoleMainPolitic

Primarul Sectorului 6 va candida pentru un post de prim-vicepreședinte al PNL

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a confirmat vineri că va candida pentru...