Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 4 December 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiriTransport

Biletele de tren se scumpesc din 15 decembrie. Tot atunci intră în vigoare și noul Mers al Trenurilor

33
Biletele de tren se scumpesc din 15 decembrie. Tot atunci intră în vigoare și noul Mers al Trenurilor. FOTO: ARF
Biletele de tren se scumpesc din 15 decembrie. Tot atunci intră în vigoare și noul Mers al Trenurilor. FOTO: ARF

Biletele de tren se vor scumpi în medie cu 4,6% începând din data de 15 decembrie. Tot atunci intră în vigoare noul Mers al Trenurilor 2024 – 2025.

Costul unei călătorii până la Aeroportul Henri Coandă va fi de 6 lei, din 15 decembrie, față de 5,5 lei în prezent.

Tariful pentru rezervarea unui loc va fi de 6 lei la trenurile InterCity, indiferent de clasă, în timp ce la trenurile Regio şi Interregio va costa în funcţie de distanţă, astfel:

  • între 1-60 km – 1,5 lei;
  • 61 – 120 km – 2,5 lei;
  • 121 – 250 km – 4 lei;
  • 251 – 500 km – 4,5 lei;
  • peste 500 km – 6 lei.

În decembrie 2023, prețurile pentru biletele de tren au crescut în medie cu aproape 9%, iar în iulie 2022, cu 20%. Este vorba despre actualizări de prețuri, în funcție de rata inflației.

La vagonul de dormit, suplimentul pentru cabină single va costa 235,50 lei, de la 225 lei în prezent, indiferent de distanţă. Suplimentul pentru pat într-o cabină cu două locuri va fi tarifat de la 15 decembrie 2024 cu 125,5 lei (120 lei acum), iar în cabina cu trei locuri va fi de 104,5 lei.

La vagoanele cuşetă, tariful pentru un pat într-o cabină cu patru locuri va creşte la 81,5 lei (de la 78 de lei acum), iar într-o cabină cu şase locuri va ajunge la 60,5 lei, de la 58 de lei.

Transportul bicicletelor nepliabile va costa între 7,5 lei şi 26 de lei, în funcţie de distanţă.

CITEȘTE ȘI: Rețele Electrice Muntenia întrerupe curentul electric în zone din București, Ilfov și Giurgiu. Care sunt zonele afectate

Noul Mers al Trenurilor intră în vigoare pe 15 decembrie

CFR Călători anunţă că, începând cu data de 15 decembrie 2024, intră în vigoare noul Mers al Trenurilor 2024-2025. Acesta va fi valabil până la data de 13 decembrie 2025.

1100 trenuri, operate de CFR Călători, vor circula zilnic, în medie. Patru trenuri noi vor fi introduse, pe ruta București Nord – Brașov.

Nr. crt.Nr. trenStaţie plecarePlecareStaţie sosireSosireTotal (km)Timp total (min)
1IR 16001Bucureşti Nord0631Brașov08591662h 28m
2IR 16002Brașov1025Bucureşti Nord12581662h 33m
3IR 16003Bucureşti Nord1322Brașov16001662h 38m
4IR 16004Brașov1627Bucureşti Nord19001662h 33m

De asemenea, intră în circulație IR 1599 în relația București Nord – Drobeta Turnu Severin, cu plecare din stația București Nord la ora 0502 sosire în stația Drobeta Turnu Severin ora 1219.

Broşura „Mersul Trenurilor de Călători 2024-2025” se poate cumpăra din principalele gări şi agenţii CFR Călători din București şi din ţară la preţul de 27 lei.

CITEȘTE ȘI: Cum va circula transportul în comun de sărbătorile de iarnă

Informații despre circulația trenurilor

Călătorii au la dispoziție următoarele modalități de informare despre circulația trenurilor:

  • la telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern);
  • la numerele de telefon din stațiile CFR, ce sunt publicate pe cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/;
  • în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), se introduce numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Se obțin informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
  • pe site-ul companiei cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor;
  • pe site-ul cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern/ Mers tren trafic internaţional;
  • de la personalul comercial al SNTFC CFR Călători SA din staţii și trenuri.

CITEȘTE ȘI: Prelungirea Ghencea la 4 benzi, în sfârșit. A fost semnat contractul pentru porțiunea între Cartierul Latin și pasajul Domnești