Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 14 July 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPolitic

Bilanţul Gabrielei Firea după alegeri: „Mă aşteptam să pierd, dar nu la o diferenţă atât de mare”

183

Gabriela Firea şi-a publicat bilanţul politic după alegerile locale din 9 iunie. Aceasta spune că se aştepta să piardă, dar nu la aşa mare diferenţă. Spune că nu va învinovăţi pe altcineva şi că îşi face doar ea reproşuri, dar, pe de altă parte, foloseşte ca argument numărul mare de candidaţi de centru-stânga.

O campanie mult prea scurtă, față de nevoia de a aduce aminte ce am realizat ca primar general și, mai ales, pentru a explica ce voiam să rezolv în continuare. Întotdeauna am reacționat cu modestie și demnitate atunci când am fost câștigătoare, în frunte; așa voi rămâne și acum, când ocup locul doi. De aceea, nu mă voi apăra învinovățind pe altcineva. Îmi fac doar mie reproșuri din care, cu siguranță, am să învăț pentru viitor. Și, a propos de viitor, din păcate observ că sunt anumiți analiști mai preocupați de “cariera mea politică” decât de viața oamenilor, de cum vor trăi ei de-acum înainte în București : mai bine, la fel sau mai puțin bine.

📍 Îmi reproșez că nu am reușit să mă întâlnesc cu mai mulți bucureșteni,

📍 că nu am ajuns în toate cartierele din cele șase sectoare,

📍 că nu a fost timp să dezbat problemele Capitalei cu mai multe organizații, asociații, entități civice,

📍 că nu am reușit să particip la mai multe interviuri radio, televizate sau din presa scrisă, în această lună intensă.

Este posibil ca în puținele apariții în mass media să fi vorbit prea tehnic, prea administrativ, limbajul acesta este rodul muncii și experienței dar nu e creator de emoție și nu este deloc atractiv.

Nu-mi reproșez, însă, că am acceptat să candidez pe ultima sută de metri, când ceilalți candidați erau în plină pre-campanie, lansați cu bugete imense și nemăsurate de instituții.

Răspunsul meu negativ, la 1 noaptea, după 16 ore de ședință, într-un moment de criză pentru partid și pentru coaliție ar fi însemnat egoism și că mă gândesc doar la imaginea mea care ar fi suferit dacă pierdeam.

Nu sunt un astfel de om.

gabriela firea

Mă așteptam să pierd, din cauza candidaților numeroși din centru-stânga bazinului politic, dar nu la o diferență atât de mare. Vom analiza cu toții care au fost cauzele, în afară de campania dură, intensă, fără precedent, dusă împotriva mea de un an de zile (când aveam 10 puncte peste actualul primar general) și aglomerarea culoarului politic. Vor mai fi examene politice anul acesta și trebuie să ne pregătim mai bine.

gabriela firea

Gabriela Firea a obţinut 22.33% din voturile pentru Primăria Capitalei, în vreme ce Nicuşor Dan a strâns 48.3% din sufragii, iar Cristian Popescu Piedone 15.3%.

Firea a intrat în cursa electorală la finalul lunii aprilie, după ce candidatul coaliţiei PSD-PNL, medicul Cătălin Cîrstoiu, a fost retras din cauza unui şir de scandaluri legate de activitatea sa în privat, concomitent cu cea de manager al Spitalului Universitar. De altfel, Gabriela Firea nu şi-a ascuns supărarea că nu a fost ea aleasă drept candidată din prima şi că a intrat prea târziu în campanie.

CITEŞTE ŞI:

scris de
Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect

ArticoleMainTransport

Bilet integrat pentru trenul metropolitan Bucureşti-Ilfov

De astăzi sunt valabile primele bilete și abonamente pentru trenul metropolitan Bucureşti-Ilfov....

ArticoleEditorialFeatured

EDITORIAL | Cum fură generația „profitorilor” gloria generației de suflet

În copilărie auzeam pe la orice colț de stradă o zicală despre...

ArticoleMain

Codul roșu de caniculă, prelungit până marți

ANM a emis o prognoză specială, pentru Bucuresti. Valul de căldură persistă...

blue bmw car in a dark room
ArticoleMain

Razie „anti-zgomot”, pe străzile Capitalei. 25 de certificate de înmatriculare, reţinute

Polițiștii Brigăzii Rutiere, în colaborare cu inspectori din cadrul Registrului Auto Român...