Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 7 August 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentȘtiri

Bărbat prins după ce a spart maşini vreme de un an. A furat bunuri de 300.000 de lei

428
Bărbat prins de poliţiştii Capitalei după ce a spart maşini din iulie 2023 şi până luna trecută. FOTO cu caracter ilustrativ, via unsplash.com
Bărbat prins de poliţiştii Capitalei după ce a spart maşini din iulie 2023 şi până luna trecută. FOTO cu caracter ilustrativ, via unsplash.com

Bărbat prins de poliţiştii Capitalei după ce a spart maşini din iulie 2023 şi până luna trecută. A reuşit să fure bunuri de 285.000 de lei şi 6000 de lei cash, reiese din investigaţia Poliţiei. Bărbatul este acum arestat preventiv, pentru furt calificat.

Bărbatul fura tot ce vedea de valoare. A găsit portofele, carduri, ochelari de soare, telefoane, ceasuri şi bijuterii, spun sursele Buletin de Bucureşti. Aceleaşi surse citate spun că doar dintr-o maşină, parcată pe Daniel Rosenthal în sectorul 1, a furat bunuri de aproximativ 5000 de euro.

Ancheta a început pe 8 iulie 2024, când poliţiştii au fost sesizaţi de proprietarul autoturismului din sectorul 1 că, în creierii dimineţii, cineva i-a prădat maşina. În urma verificărilor, a reieşit presupunerea că făptaşul avea la activ mai multe astfel de fapte, toate presărate de-a lungul ultimelor 12 luni.

CITEŞTE ŞI: Val de furturi în Capitală. De la găinari în autobuze, până la fetele care şuteau telefoane din restaurante

Bărbat prins după ce a spart maşini

Pe 2 august, bărbatul de 44 de ani bănuit de comiterea faptelor a fost depistat şi identificat în zona unui parc, tot în sectorul 1. Ancheta a scos la iveală că profita de maşinile care nu erau încuiate şi, cu faţa parţial acoperită, fugea cu tot ce găsea. Potrivit Poliţiei, ar fi sustras din interiorul a șase autoturisme bunuri în valoare de aproximativ 285.000 de lei și sume de bani, în valoare de aproximativ 6.000 de lei.

Acest bărbat prins a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior, instanţa a hotărât că trebuie să fie arestat preventiv pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate în cauză de către poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale – Sector 1, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în forma continuată, (6 acte materiale).

CITEŞTE ŞI: VIDEO | „Covor de bani” furat de doi tâlhari, din casa unei bătrâne care locuiește aproape de Grădina Icoanei

Autor

pe același subiect

Retromobil organizează o expoziție la Muzeul Militar, de Ziua Motomecanizatelor | FOTO: PS1
ArticoleCulturăȘtiri

Retromobil organizează o expoziție la Muzeul Militar, de Ziua Motomecanizatelor

Retromobil Club România organizează o expoziție la Muzeul Militar Național din București....

AMOFM anunță mai multe oportunități de angajare în străinătate pentru bucureșteni. Unde poți afla mai multe informații despre ofertele de muncă | FOTO: UPB
ArticoleMain

Posibilități de angajare în străinătate pentru bucureșteni. Unde poți afla mai multe informații despre ofertele de muncă

AMOFM anunță mai multe oportunități de angajare în străinătate pentru bucureșteni, potrivit...

Începe stagiunea la Opera București. Biletele pentru sezonul 2026-2027 au fost puse deja în vânzare | FOTO: Inquam Photos /Octav Ganea
ArticoleCulturăMain

Începe stagiunea la Opera București. Biletele pentru sezonul 2026-2027 au fost puse deja în vânzare

Finalul verii anunță începutul stagiunii la Opera București. Biletele pentru primele spectacole...

Când va fi expus Coiful de la Coțofenești. Începe prima etapă a intervenției directe asupra coifului | FOTO: Inquam Photos / Vincent Jannink
ArticoleCulturăMain

Când va fi expus Coiful de la Coțofenești. Începe prima etapă a intervenției directe asupra coifului

Începe prima etapă a intervenției directe asupra Coifului de la Coțofenești, anunță...