O bandă unică pentru STB va fi amenajată pe Bulevardul Carol I, sensul dinspre Piața Rosetti către Piața Universității, începând de joi, 22 mai.
„Începând cu data de 22 mai 2025, Primăria Municipiului București, prin Administrația Străzilor, va proceda la amenajarea unei benzi destinate transportului public local (BUS), pe banda I a Bd. Carol I, sensul dinspre Piața Rosetti către Piața Universității.
Recomandăm conducătorilor auto să respecte semnificația semnalizării rutiere, să circule cu prudență, să păstreze o distanță de siguranță în mers pentru a putea frâna în mod eficient, să nu oprească ori să staționeze decât în locurile special amenajate să își păstreze calmul în trafic și să ii respecte pe ceilalți participanți la trafic”, anunță Brigada Rutieră.
Aproximativ 25 de kilometri de bandă unică în tot Bucureștiul
Capitala are aproximativ 25 de kilometri de bandă unică, dintre care majoritatea se află în zona centrală a orașului.
Cele mai lungi benzi unice sunt pe Bd. Unirii, respectiv 4 km (ambele sensuri – 2 km/sens, între piața Unirii și piața Alba Iulia), Bd. Regina Elisabeta şi Kogălniceanu, 3 km (ambele sensuri – 1,5 km/sens) și Bd. Dacia, 1,2 km (între calea Dorobanților şi calea Moșilor, pe sensul spre calea Dorobanților).
CITEȘTE ȘI: Bandă unică pentru autobuzele de pe Bulevardul Magheru. A început trasarea marcajelor
Deși benzile unice acoperă o suprafață infimă a Bucureștiului, numeroși șoferi circulă abuziv pe acestea, îngreunând circulația autobuzelor și troleibuzelor.
De altfel, viteza medie de deplasare a acestora este foarte mică, după cum a relatat Buletin de București.
Viteza medie a tramvaielor în oraș este de doar 13,2 km/h, în timp ce autobuzele și troleibuzele circulă la o viteză medie sub 14 km/h.
CITEȘTE ȘI: Capitală în „ritm de melc”. Viteza medie de deplasare a mijloacelor de transport în comun, sub 14 km/h
Ce amenzi riscă șoferii care folosesc banda unică
Șoferii care circulă pe benzile destinate transportului public pot primi amenzi cuprinse între 405 lei și 1.620 lei, după cum a explicat purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere, Andra Arșintescu, pentru Buletin de București:
În cazul în care benzile unice destinate transportului public local se află pe drumurile cu o singură bandă pe sens și avem instalate indicatoare de acces interzis cu excepția transportului public local – abaterea se sancționează cu două-trei puncte de amendă și două puncte de penalizare. Astfel de benzi se regăsesc în zone precum Bd. Mihail Kogălniceanu-Bd. Regina Elisabeta, Calea Dorobanți, Bd. Dacia.
În situația în care benzile unice destinate transportului public local se află pe drumurile cu mai multe benzi pe sens, avem instalate panouri de informare – Codul Rutier prevede o amendă de șase-opt puncte pentru nerespectarea regulilor privind circulația pe benzi. Cel de-al doilea caz se poate întâlni pe bulevardele Iuliu Maniu, Unirii, Regele Mihai I sau Aviatorilor.
Începând cu 1 ianuarie 2025, punctul de amendă valorează 202,5 lei.
Doar Poliția Rutieră poate acționa pentru amendarea celor care intră pe benzile unice ale autobuzelor. Poliția Locală din subordinea Primăriei Generale se ocupă doar de monitorizarea circulației, dar poate interveni limitat.