Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Primărie, Știri

FOTO | Avarie majoră în Drumul Taberei. Spațiul verde, distrus de spargerea conductei principale de apă rece

FOTO | Avarie majoră în Drumul Taberei. Spațiul verde, distrus de spargerea conductei principale de apă rece
Avarie majoră în Drumul Taberei. Foto PS 6

Avarie majoră în Drumul Taberei. Conducta principală de apă rece s-a spart duminică după-amiază, și a inundat străzile Brașov și Bulevardul Drumul Taberei.

Spațiul verde a fost grav afectat de apă, un copac a căzut, iar pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISU-BIF) au fost nevoiți să taie alții pentru a se putea ajunge la conducta spartă.

Avarie majoră în Drumul Taberei
Avarie majoră în Drumul Taberei
Inspectorii ISU-BIF au tăiat copacul căzut. Foto PS 6

CITEȘTE ȘI: FOTOGALERIE | 15 iunie 1990. 35 de ani de la apogeul mineriadei din București care a întors România din drumul său anticomunist

Avarie majoră în Drumul Taberei. S-a spart magistrala de apă rece

Cei de la Apa Nova Bucureşti au lucrat toată după-amiaza pentru a remenia avaria.

„Au oprit vana, însă, până au ajuns la locul avariei, apa s-a strâns pe trotuar și pe carosabil. Colegii de la Salubrizare Sector 6 sprijină compania PMB și au intervenit cu vidanjele.

Avarie majoră în Drumul Taberei

De asemenea, cei de la ISU și de la ADPDU Sector 6 sunt pe teren.

Spațiul verde, din zona străzii Brașov cu Bd. Drumul Taberei, a fost afectat. În plus, Apa Nova le-a cerut să defrișeze zece copaci, ca să poată săpa”, a transmis Primăria Sectorului 6.

Reprezentanții instituției au menționat că pagubele sunt consistente.

„Iată cum munca noastră s-a dus pe Apa Sâmbetei. Dar vom reface! Din păcate, se mai întâmplă și astfel de incidente”, a comunicat Primăria Sectorului 6.

CITEȘTE ȘI: Ce se întâmplă cu fântânile de milioane de euro din Piața Unirii care stau în calea refacerii planșeului. Când au loc ultimele „Simfonii ale Apei”

Autor

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.