Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 21 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Autoritatea Electorală Permanentă. Nereguli la partidul lui Robert Negoiță: donațiile, cotizațiile și cheltuielile, ținute secret

123

Un control al Autorității Electorale Permanente (AEP) scoate la iveală mai multe nereguli din interiorul Partidului București 2020, condus de primarul sectorului 3, Robert Negoiță. Aproape toate problemele au legătură cu lipsa transparenței.

Mai exact, partidul nu a publicat veniturile din cotizații sau lista membrilor de partid a căror contribuții depășesc 10 salarii minime brute pe țară. Totodată, lista persoanelor fizice și juridice care au făcut donații partidului lui Robert Negoiță este ținută secret, deși publicarea ei în Monitorul Oficial e obligatorie prin lege.

În urma verificărilor, AEP a constatat că în 2020 veniturile Partidului București 2020 au fost în valoare de peste 1.3 milioane de lei, iar cea mai mare parte a fost obținută prin donațiile ale căror sursă nu a fost dezvăluită.

AEP a descoperit și că Partidul București 2020 nu a prezentat raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor realizate în anul precedent. În plus, situațiile financiare anuale nu au fost depuse la Autoritatea Electorală Permanentă.

Sursă: Monitorul Oficial

Mai jos redăm toate articolele din Legea 334/2006 care au fost încălcate de partidul condus de Negoiță.

Articolul 3

(8) Partidele politice și organizațiile teritoriale ale acestora, inclusiv cele constituite la nivelul sectoarelor municipiului București, au obligația de a-și organiza contabilitate proprie, conform reglementărilor contabile aplicabile.

Articolul 5

(4) Partidele politice au obligația de a publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data de 30 aprilie a anului următor, cuantumul total al veniturilor din cotizații obținute în anul fiscal precedent, precum și lista membrilor de partid care au plătit în anul fiscal precedent cotizații a căror valoare însumată depășește 10 salarii minime brute pe țară.

Articolul 13

(1) Partidele politice au obligația de a publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, lista persoanelor fizice și juridice care au făcut în anul fiscal precedent donații a căror valoare cumulată depășește 10 salarii de bază minime brute pe țară, lista persoanelor fizice și juridice care au acordat împrumuturi a căror valoare depășește 100 de salarii de bază minime brute pe țară, precum și suma totală a donațiilor confidențiale, respectiv suma totală a împrumuturilor cu o valoare de sub 100 de salarii de bază minime pe țară primite, până la data de 30 aprilie a anului următor.

Articolul 49

(1) Anual, până la data de 30 aprilie, partidele politice au obligația de a depune la Autoritatea Electorală Permanentă un raport detaliat al veniturilor și cheltuielilor realizate în anul precedent.

(3) Partidele politice au obligația de a depune la Autoritatea Electorală Permanentă situațiile financiare anuale în cel mult 15 zile de la înregistrarea la organul fiscal competent.

Am încercat să luăm legătura cu Robert Negoiță, însă nu am primit niciun răspuns din partea lui. Nici prin solicitarea trimisă Partidului București 2020 nu am reușit să obținem un punct de vedere.

Sursă cover foto: Facebook Robert Negoiță

scris de

Bianca Albu

Reporter

pe același subiect

Metrorex a emis o cartelă magnetică de colecție, la aniversarea a 45 de ani. FOTO: Arhiva
ArticoleȘtiriTransport

Metrorex a emis o cartelă magnetică de colecție, la aniversarea a 45 de ani

O nouă cartelă magnetică de colecție a fost emisă de Metrorex, cu...

Activitatea RAR este blocată în toată țara. Foto RAR
ArticoleEvenimentȘtiri

Activitatea RAR este blocată în toată țara, din cauza unui incident la București

Activitatea RAR este blocată în toată țara, din cauza unui incident la...

Depoul Militari împlinește 50 de ani de existență. Tur virtual, cu imagini de azi. FOTO: mobilitate.eu
ArticoleȘtiriTransport

Depoul Militari împlinește 50 de ani de existență. Tur virtual, cu imagini de azi

Depoul Militari împlinește 50 de ani de existență. Cu aceasta ocazie, TPBI...