După aproape trei ani de tergiversări, blocaje administrative și pierderi financiare, autobuzele turistice ale Capitalei ar putea fi scoase pe traseu la mijlocul lunii august.
Relansarea serviciului se face sub presiune politică și cu riscuri tehnice majore, potrivit surselor Buletin de București. Mai mult, noul model de tarifare abandonează complet ideea de profitabilitate și transformă linia turistică într-un alt serviciu subvenționat.
Cosmetizare și riscuri tehnice
Cele șase autobuze supraetajate Volvo, achiziționate la mâna a doua în decembrie 2022, au fost mutate recent la autobaza Floreasca, după ce au staționat aproape trei ani în aer liber, în curtea autobazei Nordului.

În încercarea de a le pregăti pentru traseu, s-a dispus demontarea scaunelor, pentru a fi revopsite. Tentativa de cosmetizare ascunde însă probleme tehnice de fond.
„Problema este că cei de la URAC (n.r. – Uzina de Reparații a STB) au zis că nu se poate așa ceva și că trebuie înlocuite cu totul. Plus că au un sistem electronic pentru ghiduri audio prin căști, e foarte complicat”, au declarat surse din cadrul Societății de Transport București (STB) pentru Buletin de București.





Imaginile obținute de BdB arată starea precară a vehiculelor. Presiunea politică pentru a lansa serviciul, după ani de tergiversări, pare să ignore aceste aspecte.
Autobuzele turistice ale Capitalei ar putea intra pe traseu din 15 august
„Se încearcă introducerea lor începând din 15 august, doar că Bujduveanu nu vrea să își asocieze imaginea cu ele, așa cum arată acum. Sunt șanse foarte mari să se strice in trafic”, adaugă sursele citate.


Potrivit materialelor de promovare pregătite de STB, noile tarife pentru linia turistică vor fi de 70 de lei pentru adulți și 35 de lei pentru copii, valabile 24 de ore în sistem Hop-on/Hop-Off.
Aceste prețuri, echivalente cu aproximativ 14 euro, reprezintă o schimbare radicală față de planul inițial.

În 2023, înainte ca proiectul să fie blocat în hățișul birocratic, prețul unui bilet era stabilit la 25 de euro.
La acel nivel, linia turistică avea potențialul de a se autosusține financiar, generând chiar profit, fără a necesita subvenții de la bugetul local, asemenea transportului public convențional.
Noul tarif de acum, aproape înjumătățit, anulează această perspectivă și transformă serviciul într-unul dependent de bani publici, mai ales în contextul scumpiri combustibililor din ultimii ani.
„Au rezervoare de 400 de litri și motoare foarte mari. Nu intră în discuție un consum mai mic de 35 litri la 100 de kilometri, cel puțin”, au punctat sursele BdB.
Trei sezoane ratate și un prejudiciu de peste 160.000 de euro
Nefolosirea celor șase autobuze a cauzat deja pierderi considerabile. Un raport al Curții de Conturi, consultat de Buletin de București, a constatat un prejudiciu de peste 825.000 de lei (aproximativ 165.000 de euro) între 2023 și 2024, din cauza cheltuielilor suplimentare cu vehiculele imobilizate, pe lângă costul de achiziție de 428.000 de euro.

În aproape trei ani, singurul venit generat de această flotă a provenit dintr-o singură închiriere de o oră, pentru care s-au încasat 1.653 de lei. În rest, autobuzele au generat doar costuri în garajele STB.
Saga birocratică pentru autobuzele turistice ale Capitalei
Serviciul „Bucharest City Tour” a fost funcțional până în 2019, cu autobuze închiriate de la Primăria Constanța.
După achiziția propriei flote în 2022, relansarea a fost blocată de o decizie din mai 2023, prin care competența de licențiere a traseului a fost transferată de la Primăria Capitalei către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI).
Această mutare a introdus în ecuație consiliile locale din județul Ilfov, care, fiind parte din TPBI, au tergiversat aprobarea unui traseu exclusiv bucureștean. Timp de doi ani, responsabilitatea a fost pasată continuu între instituțiile controlate politic.
Pe 25 iunie 2025, în urma dezvăluirilor BdB și a constatărilor Curții de Conturi, Consiliul General a anulat decizia din 2023, și a redat teoretic controlul către STB.
Totuși, în continuare, la această oră, Bucureștiul rămâne una dintre puținele capitale europene fără un serviciu public de transport turistic.