Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 10 May 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
scris de

Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024. A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

374 articole159 Comentarii
Marian Vanghelie a fost trimis în judecată în dosarul Economat. Foto: Inquam Photos / George Călin
ArticoleEvenimentMain

Marian Vanghelie a fost trimis în judecată în dosarul Economat. Prejudiciu: 240 milioane de lei

Marian Vanghelie, fostul primar al Sectorului 5, a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție, alături de alte opt persoane fizice...

Primăria Sectorului 4 despre taxa de 540 de lei. Foto PS4
ArticoleMainPrimărie

Primăria Sectorului 4 despre taxa de 540 de lei: ce fac cei care au loc pentru mașină în curte sau în parcări private

Primăria Sectorului 4 a venit cu noi precizări despre taxa de 540 de lei care se aplică locuitorilor care dețin autovehicule, dar nu...

Taxă specială pentru promovarea turistică a Bucureștiului. Foto: PMB
ArticolePrimărieȘtiri

Taxă specială pentru promovarea turistică a Bucureștiului. Cine o plătește

O taxă specială pentru promovarea turistică a Bucureștiului urmează să fie introdusă din 2025, potrivit unui proiect de hotărâre supus dezbaterii publice de...

Cine a dat 2 milioane de euro pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Foto credit: Diac. Iulian Dumitrașcu
ArticoleMainPrimărie

Cine a dat 2 milioane de euro pentru Catedrala Mântuirii Neamului? George Tuță acuză pe Clotilde Armand. Armand: Ideea a aparținut coaliției care-l susține pe Tuță

Noul primar al Sectorului 1 s-a dezis de hotărârea de a aloca încă 2 milioane de euro pentru Catedrala Mântuirii Neamului, adoptată joi...

Primăria Sectorului 1 va oferi bilete gratuite la spectacole. Foto Machetă Teatrul Masca
ArticoleMainPrimărie

Primăria Sectorului 1 va oferi bilete gratuite la spectacole, în valoare de 280.000 de lei. Propunerea PSD, în regim de urgență

UPDATE: Proiectul a fost aprobat cu 18 voturi pentru şi 7 abţineri. ŞTIREA INIŢIALĂ: Primăria Sectorului 1 va oferi bilete gratuite la spectacole...

fotografii însângerate
ArticoleInterviuMain

Un documentar lansat la București arată ce se întâmplă când crește extremismul. Fotografii însângerate

Atunci când crește extremismul, când ura față de cel de lângă tine crește irațional, până la crimă, în urmă nu mai rămân decât...

Mașina lui Călin Georgescu, surprinsă la întâlnirea din Ilfov cu Potra și Sechila. Captură video
ArticoleEvenimentMain

VIDEO | Mașina lui Călin Georgescu, surprinsă la întâlnirea din Ilfov cu Potra și Sechila. Candidatul a negat că a fost prezent

Mai multe autoturisme, printre care și mașina lui Călin Georgescu, dar și cele ale lui Horațiu Potra și Eugen Sechila ar fi ieșit...

Cum a dus un pamflet al unui profesor la uciderea unui elev. David Fallik, în stânga. Sursa: Cătălin Mihuleac
ArticoleInterviuMain

Cum a dus un pamflet al unui profesor la uciderea unui elev. Reacția guvernului de la București | Interviu cu scriitorul Cătălin Mihuleac

Un elev este ucis, deoarece și-a exprimat prea vocal nemulțumirea că a picat examenul de bacalaureat, iar un profesor s-a simțit jignit de...

Nicușor Dan. Foto: FB Nicușor Dan
ArticoleEditorialMain

EDITORIAL | Și tu, Nicușor?

Ascensiunea fulminantă a lui Călin Georgescu nu s-a petrecut doar pentru că individul a avut o campanie elaborată și costisitoare pe rețelele de...

Nu vine războiul. Colag MApN
ArticoleDiverseMain

Nu vine războiul. Imagini de la parada de 1 Decembrie de la București, folosite pentru a panica populația

Nu vine războiul. Ministerul Apărării Naționale avertizează că pe rețelele de socializare circulă mai multe imagini de la parada de 1 Decembrie de...