„Ilfov”, fratele lui „Giurgiu”, a ajuns în depoul Berceni. E al doilea tren Metropolis sosit în România
Al doilea tren Alstom Metropolis a sosit în noaptea de 5 spre 6 iunie în depoul Metrorex din Berceni şi va intra în teste.
Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

Autor
Al doilea tren Alstom Metropolis a sosit în noaptea de 5 spre 6 iunie în depoul Metrorex din Berceni şi va intra în teste.
Ionuț Lepa
Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiţă, ar fi decontat facturi false, cu preţuri nejustificat de mari, a căror valoare a ajuns la aproximativ 6.5 milioane de euro, unor jucători mari de pe piaţa construcţiilor din România, spun jurnaliştii de la context.ro, care au consultat un audit al Curţii de Conturi.
Ionuț Lepa
Un şofer de la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov care se deplasa dinspre Şoseaua Ştefan cel Mare către Piaţa Dorobanţi a lovit un pieton care traversa ilegal Calea Dorobanţi.
Ionuț Lepa
Trei poliţişti de la Poliţia Locală Sector 1, Direcția Control Urban - Compartimentul Control Activități Comerciale au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru acuzaţii că ar fi favorizat patroni din sector ale căror business-uri nu funcţionau în litera legii.
Ionuț Lepa
Reţeaua pentru Natură Urbană a găsit un mod inedit prin care să celebreze Ziua Mondială a Mediului (aniversată în fiecare an pe 5 iunie).
Ionuț Lepa
Aparatul de partid are impact foarte mic în Bucureşti, atenţia dată sondajelor e mică şi astfel se creează climatul perfect pentru ca fiecare om să voteze aşa cum îi dictează conştiinţa şi raţiunea, reiese dintr-o analiză a sondajelor publicate în ultimele săptămâni, făcută de sociologul Barbu Mateescu.
Ionuț Lepa
La o zi de la apariţia aşa-zisului document care ar atesta o legătură a lui Nicuşor Dan cu poliţia politică a regimului comunist, primarul general contraatacă printr-o plângere penală depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti.
Ionuț Lepa
O investigaţie Recorder scoate la lumină cum reţeaua de hidranţi din sectorul 3 al Capitalei este, în parte, nefuncţională sau inaccesibilă, dintr-o serie de erori ori din cauza nepăsării autorităţilor.
Ionuț Lepa
Agenţi ai Direcţiei Generale Anticorupţie fac percheziţii marţi dimineaţă, 4 iunie, la sediul Poliţiei Locale Sector 1, spun surse G4Media.
Ionuț Lepa