Fostul viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu, urmează ca la ședința de marți să se retragă din funcția de consilier general al Municipiului București, potrivit unui proiect de pe ordinea de zi. La aceeași ședință va depune jurământul Marian Artimon, care-i va lua locul prim-vicepreședintelui PSD Sector 3, care a fost și liderul social democraților în cadrul CGMB.
Marian Artimon nu este pentru prima dată în poziția de a reprezenta interesele bucureștenilor în forul legislativ de decizie de la nivelul Capitalei, Consiliul General. Conform Libertatea, pe timpul administrației Gabriela Firea, nu doar că a fost consilier general, dar a fost și reprezentantul Adunării Generale a Acționarilor la STB (fosta RATB) și în alte cinci companii municipale controlate de PMB.
Reporterii Libertatea au descoperit și că Marian Artimon, ca secretar general, era unul dintre cei cinci membri ai nucleul dur al Uniunii Sindicatelor Libere de la Metrou, făcând parte din Biroul Permanent. Numele său aparea pe toate documentele oficiale ale sindicatului, imediat după numele liderului Ion Rădoi. Este un membru cu greutate, mai ales se numără și printre cei trei administratori care au grijă de finanțele firmei deținute de sindicat – Sindomet Servcom SRL, companie care a încasat bani direct de la Metrorex în 2018.
Surse din interiorul ULSM au confirmat că Marian Artimon este în cărți pentru a prelua conducerea sindicatului, după mazilirea lui Ion Rădoi. Acesta din urma este suspendat din funcția de președinte al sindicatului.
Aurelian Bădulescu și Marian Artimon, interese și averi
Din ultima declarație de interese publicată de Aurelian Bădulescu reiese că ocupă funcția de președinte al Ligii Aleșilor Locali București a Partidului Social Democrat. În cadrul partidului este și prim-vicepreședinte PSD Sector 3. Pe lângă funcțiile politice, Bădulescu este și Vicepreședintele Federației Române de Judo.
În ceea ce privește averea politicianului local, acesta susține, în ultima declarație de avere, că este co-proprietar al unui teren agricol de 4.500 mp, are două mașini, cea mai recentă fiind cumpărată în 2015 și economii de 80 de mii de lei. Nunta din Voluntari cu Andreea Laura Bădulescu a ridicat considerabil veniturile familiei, aducând 25 de mii de euro în conturile celor doi.
În ceea ce-l privește pe Marian Artimon, ultima declarație de interese publicată a fost în 2020, când încă avea toate funcțiile descoperite de reporterii Libertatea în 2018.
Acesta era în continuare și administrator cu atribuții de director în compania Sindomet Servcom SRL, de unde a încasat 73 de mii de lei.
Ultima declarație de avere publică a viitorului consilier local a fost publicată în același an, 2020, iar conform acesteia avea un cot cu 10.000 de lei, iar pe lângă banii primiți de la compania pe care o conduce, primea 75 de mii de lei de la Metrorex, pentru postul de Instructor instalații. În declarația din 2020 apar și 14 mii de lei primiți în urma indemnizației de consilier general.