Alianța pentru Unirea Românilor îl aruncă în bătălia pentru Primăria Capitalei pe Mihai Enache. Preşedintele AUR, George Simion, spune că Mihai Enache are două puncte forte care îl recomandă: „viața și cariera”.
AUR l-a anunțat, încă de anul trecut, pe Mihai Enache drept candidat pentru București. Într-o conferință de presă, susținută în fața PMB, George Simion și-a argumentat susținerea pentru Mihai Enache.
Având în vedere că noi ne-am anunţat candidatul nostru anul trecut şi candidatul nostru este un tânăr pe care îl recomandă atât viaţa, cât şi cariera şi este un expert, vreau să îi anunţ pe domnii de la PSD şi de la PNL faptul că al nostru candidat la Primăria Bucureştiului, Mihai Enache, a gestionat bugete de sute de milioane de euro, majoritatea din aceste sume venind din fonduri europene.
preşedintele AUR, George Simion
La lansarea candidaturii, Mihai Enache i-a criticat pe edilii capitalei care, spune el, au adus Bucureștiul în faliment.
candidatul AUR la PMB, Mihai Enache
Avem astăzi un primar venit din zona ONG-urilor, nişte ONG-uri care se ocupau să blocheze şi asta face şi în continuare, blocând proiecte de legi şi blocând oraşul Bucureşti. Tocmai de aceea şi astăzi Bucureştiul este un oraş, la propriu, în faliment, este un oraş care nu are buget, un oraş care nu îşi poate continua puţinele proiecte pe care a fost în stare primarul Nicuşor Dan să le coordoneze în acest mandat.
Cine este Mihai Enache
Mihai Enache a absolvit Facultatea de Administrație Publică din cadrul SNSPA în anul 2010 și are un masterat în Administrație Publică și Dezvoltare Durabilă potrivit libertatea.ro. În 2017 își încheie studiile la cea de-a doua facultate, de Drept, la Universitatea Nicolae Titulescu din București. Mihai Enache a lucrat, până în martie 2023, în Primăria Sectorului 4, ca director de investiții.
Potrivit declarației de avere de anul trecut, Enache are un teren de 2.500 de metri pătrați în Bucșani și o casă de 97 de metri pătrați în aceeași localitate, cumpărată în 2009. Este, de asemenea, posesorul unei Skoda Octavia din 2017 și are în conturi 1.000 de euro și 3.000 de lei. În 2022, a primit salariu de 117.600 de lei de la Sectorul 4.
CITEȘTE ȘI:
Comments are closed.