Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 21 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Așteptarea elevilor a luat sfârșit! Bursele școlare vor fi acordate în Sectorul 4!

168

Consiliul Local Sector 4 a aprobat marți, 20 aprilie, numărul și cuantumul burselor pe care elevii le vor primi în semestrul II al anului școlar 2020-2021. Decizia vine după un an în care administrația locală nu a acordat burse elevilor, fapt ce a stârnit nemulțumiri între elevi și părinți. 

Astfel, elevii din Sectorul 4 vor primi pentru semestrul II al anului școlar 2020-2021 burse în următoarele cuantumuri:

  • 100 de lei pe lună pentru bursele de merit dedicate elevilor cu medii între 8,50 și 9,99
  • 300 de lei pe lună pentru bursele de merit dedicate elevilor cu media 10
  • 150 de lei pe lună pentru bursele de studiu
  • 150 de lei pe lună pentru bursele de performanță,
  • 150 de lei pe lună pentru bursele de ajutor social 
  • 200 de lei pe lună pentru bursele de ajutor social ocazional.

În plus, consilierii locali au decis astăzi rectificarea bugetului local pentru a plăti inclusiv bursele elevilor pentru semestrul II al anului școlar 2019-2020. Deși a fost aprobat numărul și cuantumul acestor burse prin Hotărârea Consiliului Local nr. 15/2020, ele nu au fost plătite. 

Într-un comunicat de presă remis de Asociația Elevilor din București și Ilfov, Ana Groza, președintele organizației, a declarat următoarele: 

“Deși am obținut acordarea burselor pe semestrul al doilea, suntem de părere că bătălia pentru respectarea legii referitoare la bursele școlare nu este nici pe departe finalizată. Sectorul 4 a aprobat astăzi, după un an de pauză, sumele necesare pentru achitarea a 16.287 în cel de al doilea semestru. Ce se întâmplă oare cu primul? Primăria Sectorului 4 omite aproape jumătate de an de plată pe motive neconcludente. Acest fapt este în sine inadmisibil. AEBI solicită încă o dată consilierilor locali să oprească acest circ politic și să adopte de îndată un HCL și pentru semestrul întâi. În caz contrar, această problematică va fi soluționată în instanță.” – Ana Groza, președinte AEBI

Votul secret pentru burse 

În cadrul ședinței de Consiliu Local consilierul PSD Tudor Dobrescu a propus ca votul pentru bursele elevilor să fie secret, propunere aprobată de consilierii locali. Această propunere, însă, a generat un scandal pe rețelele de socializare. Cosmin Bărbălău, consilier local PSD, a acuzat consilierii locali PNL și USR-PLUS că, deși au solicitat printr-un amendament majorarea burselor, aceștia nu și-ar fi votat propriul amendament:

USR-PLUS și PNL le fură copiilor dreptul la burse decente și îi manipulează în scop politic Ipocrizia partidelor de…

Publicată de Barbalau Cosmin pe Marţi, 20 aprilie 2021

De cealaltă parte a baricadei, consilierul local USR-PLUS Cristina Bălan aruncă vina pe consilierii PSD și PMP. 

Astazi a avut loc sedinta Consiliului Local in care s-a supus la vot proiectul cu bursele din semestrul II. Proiectul primarului acorda elevilor cu media intre 8.50-10 suma minima acordata de guvern, de 100 lei. La fel, si pentru bursele de performanta. Consilierii USR PLUS si PNL au depus un amendament prin care au recompensat rezultatele deosebite ale elevilor si au marit aceste sume cu doar 50 lei. Desi este o suma mica, acordata numai elevilor cu media peste 9.50 si celor care au obtinut locurile I, II si III la olimpiade si concursuri, acest amendament, printr-o regie foarte bine pusa la punct, a fost respins la vot. La inceputul sedintei, domnul primar a declarat ca va sustine personal acest amendament si ca spera ca si celialti consilieri vor vota la fel. Apoi a plecat. Dar, dl consilier PSD, Tudor Dobrescu, a propus ca votul sa fie secret. Am cerut si eu ca votul pe acest amendament sa fie vot la vedere, nominal, adica fiecare consilier sa spuna la microfon cum voteaza acest amendament. Bineinteles ca nici macar nu a fost suspusa la vot cererea mea. Drept urmare, consilierii PSD si PMP au votat in cabina impotriva acestui amendament de marire a burselor de merit si performanta cu doar 50 lei in plus fata de cei 100 lei acordati de guvern. Ba mai mult, culmea tupeului, pentru ca ne dam seama ca acest scenariu a fost pus la punct de cateva zile, dl Dobrescu a spus in sedinta ca de fapt, noi consilierii care am initiat acest amendament, am votat impotriva lui. Cu aceasta ocazie, cer public ca Primaria Capitalei sa initieze un acord intre sectoare, pentru uniformizarea burselor din Bucuresti, proiect pe care il am in vedere de 2 ani de zile, cu speranta ca numai in acest fel se va rezolva problema burselor din sectorul 4. Alta speranta nu avem!

Publicată de Cristina Balan pe Marţi, 20 aprilie 2021

Vicepreședintele Asociației Elevilor din București și Ilfov, Mariana Mihaela Gheorghe, prezent la ședința Consiliului Local Sector 4, acuză consilierii locali de lipsă de transparență:

Domnul primar Daniel Băluță, a spus în nenumărate rânduri că susține educația și interesele elevilor, dar în tot la fel de nenumărate rânduri ne-a arătat contrariul. Consilierii locali ne-au promis transparență decizională, dar s-au ascuns în spatele votului secret.”

Mariana Mihaela Gheorghe, vicepreședinte AEBI

Dilema burselor pentru semestrul I

O problemă rămasă, însă, în aer este cea a burselor elevilor pentru semestrul I al anului școlar 2020-2021. Reprezentanții primăriei nu au precizat, însă, de ce nu există un proiect de hotărâre de consiliu local pentru aprobarea burselor pe semestrul I. Reprezentanții elevilor anunță chemarea în judecată a Consiliului Local dacă dreptul elevilor nu va fi respectat:

„Administrația publică locală continuă să fie restanțieră față de dreptul elevilor de a primi bursele de la finalul anului 2020. Pentru aceasta, AEBI a transmis o solicitare către Consiliul Local Sector 4. În cazul în care instituțiile statului vor refuza să respecte dreptul elevilor la burse, reprezentanții elevilor vor chema în judecată Consiliul Local Sector 4.” – extras din comunicatul de presă remis de AEBI

pe același subiect

Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni va fi modificată
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 4 | Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni va fi modificată

Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni, cea dintre bulevardul Constantin Brâncoveanu –...

Spațiu special amenajat pentru copiii cu autism, la Arena Națională. FOTO: PMB
ArticolePrimărieȘtiri

Spațiu special amenajat pentru copiii cu autism, la Arena Națională

Copiii și tinerii cu tulburări de spectru autist au un spațiu special...

Noul tren electric Coradia. Fotografii arhivă Asociația Pro Infrastructură
ArticoleȘtiriTransport

Pro Infrastructura: Noul tren electric Coradia circulă după un program aproape inutil

Noul tren electric Coradia circulă pe ruta București-Brașov după un program care...

Programul de lucru cu publicul la Birourile de Evidență a Persoanelor, până pe 8 decembrie. PS3
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 3 | Programul Birourilor de Evidență a Persoanelor până pe 8 decembrie

Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Sector 3 anunță că, în perioada...