Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) București a anunțat că 61 de câini au fost preluați din mai multe sectoare, de la începutul lunii martie și până acum. Dintre toți câinii capturați, 31 sunt pui.
Echipajele de intervenție ASPA desfășoară constant acțiuni de ridicare a câinilor pe raza Municipiului București, cu scopul de a asigura siguranța cetățenilor și protecția animalelor, utilizând metode non-traumatice pentru capturare.
ASPA a preluat 61 de câini din toate sectoarele, de la începutul lunii
În Sectorul 1, de la începutul lunii și până acum, au fost preluați 10 câini din zonele Drumul Regimentului, Str. Viorel Ciurea, Bd. Ion Mihalache și Gheorghe Ionescu Sisești.
Tot 10 câini au fost preluați și în Sectorul 2, din zonele Șos. Colentina, Șos. Petricani și Str. Armenească.
De asemenea, echipajele ASPA au capturat 16 câini în Sectorul 3, în zonele Str. Foișorului, Bd. 1 Decembrie 1918, Str. Mălureni și Bd. Nicolae Grigorescu. În Sectorul 4, din zonele Bd. Tineretului și Delta Văcărești, au fost preluați 2 câini.
În urma acțiunilor de capturare desfășurate, 14 câini au fost ridicați din Sectorul 5, de la adresele Drumul Cooperativei, Str. Munții Carpați, Str. Șinei, Intr. Bătășani, Tunsu Petre, Mărgeanului.
Din Sectorul 6, au fost capturați 9 câini, din zonele Podul Dâmboviței și zona Lacul Morii.
„Activitatea în teren a echipelor de intervenție include și acțiuni în colaborare cu Poliția Română, Jandarmeria, Poliția Locală a Municipiului București și polițiile locale de sector, atât pentru preluarea animalelor abandonate, cât și pentru informarea cetățenilor cu privire la obligațiile legale ce le revin ca deținători de animale.”, au mai precizat reprezentanții ASPA.