Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 31 October 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Buletin de IlfovFeaturedȘtiri

Arena Națională de Înot, sabotată de Primăria Otopeni. Finalizată în urmă cu un an, construcția încă nu este inaugurată

174

Cel mai mare complex de natație din țară nu este 100% funcțional nici la un an de la recepția lucrării. Inaugurarea construcției începută acum 13 ani a fost tergiversată în repetate rânduri de administrația locală din Otopeni, care fie a întârziat branșamentele la utilități fie, mai nou, se chinuie să facă angajări cu două săptămâni înainte de prima competiție europeană de juniori unde campionul David Popovici are toate șansele să scrie din nou istorie.

Primăria Orașului Otopeni, localitatea cu cel mai mare PIB per capita din țară, a recepționat în luna mai 2021, de la Compania Națională de Investiții, cel mai mare complex de natație din România. Lucrarea, în valoare de 33 de milioane de euro – bani de la bugetul național –  a fost luată oficial în administrare de către orașul Otopeni, prin hotărâre de Consiliu Local, abia pe 26 noiembrie anul trecut, adică șapte luni mai târziu.

După alte patru luni, în ultima zi a lunii martie anul acesta, primarul Silviu Gheorghe supune la vot un proiect de hotărâre pentru înființarea unei noi structuri, cu 25 de posturi, pentru administrarea complexului. “Serviciul de Administrare a Complexului Sportiv de Natație Otopeni” primește un buget de 1 milion de euro pe an.  

În total, de la recepția lucrării și până în acest punct trec aproape 12 luni, timp în care bazinul stă închis.

YouTube video

Acest obiectiv a fost preluat anul trecut, tot în perioada de vară. De astă-vară și până acum, noi aici am funcționat cu toate echipele de operatori și am asigurat mentenanța întregului sistem și tuturor sistemelor, de fapt. Altfel, nici calitatea apei nu era așa, nici curățenie, sau poate climatizare”, a explicat într-un material video din 22 mai, primarul Otopeniului.

Cu alte cuvinte, Silviu Gheorghe spune că, deși nu a fost folosit de nimeni de mai bine de un an, complexul a avut nevoie de curățenie și aer condiționat.

Saga incompetenței administrative

Astăzi, la peste un an de la recepția lucrărilor, și cu două săptămâni înainte de Campionatul European de Înot pentru Juniori care trebuie să se desfășoare acolo începând cu 5 iulie, Complexul are porțile închise iar stadiul angajărilor pentru asigurarea funcționării arenei de înot este incert. Mai mult, în curte încă se mai află muncitori care lucrează.

Surse din Federația Română de Natație au explicat pentru Buletin de București că la nivelul primăriei Otopeni există o reticență cu privire la colaborarea pe plan sportiv între cele două instituții.

Motivul oficial pentru care nu a fost deschis încă de anul trecut e că nu ar fi știut că va fi gata și nu și-au bugetat cheltuielile pentru administrarea complexului. Bazinul a fost umplut cu apă încă din luna mai 2021 iar tot ce au folosit acolo a fost pe sponsorizări. Nu au folosit bugetul local pentru funcționalizarea bazinelor. Noi ne-am dori să sprijinim activitatea complexului iar domnul primar știe acest lucru”, au punctat sursele redacției.  

Gianina Lazanu, consilier local ales pe listele USR-PLUS și membru în Comisia de Buget, Finanțe, Dezvoltare spune că recepția din mai 2021 a fost făcută fără autorizație de securitate la incendiu.

În procesul verbal de recepție se menționează că UAT Otopeni va face demersurile necesare obținerii autorizației de securitate la incendiu. Practic, acest obiectiv de investiții a fost preluat fără autorizație de securitate la incendiu. Care este stadiul obținerii autorizației, care este stadiul realizării serviciul public de administrare a complexului? Am cerut oficial clarificări dar încă nu am primit un răspuns din partea primăriei”, spune Gianina Lazanu.  

Extras din procesul verbal al ședinței de Consiliu Local din 31.03.2022

La rândul său, Andrei Ionescu, consilier local ales pe listele Partidului Inițiativa Otopeniul Nostru spune că, deși aprobată în al 12-lea ceas, schema de personal este incompletă.

Cele 25 de posturi nou înființate prin Serviciului Public Local de Administrare a Complexului Sportiv de Natație Otopeni nu prevăd și supraveghetorii pentru cele două ore gratuite acordate copiilor care învață la școlile din oraș, prevăzute în hotărârea privind înființarea și organizarea Serviciului”, a explicat Andrei Ionescu.

O istorie a rușinii

În 2018, constructorii contractați de Compania Națională de Investiții erau cu lucrarea aproape gata, în timp ce primăria Otopeniului amâna branșarea la apă curentă și canalizare. Neoficial, principalul motiv l-a reprezentat lipsa de investiții în rețeaua de canalizare a orașului, subdimensionată de ani de zile, dar și problemele cu deversările ilegale de ape uzate în Râul Pasărea de la stația de epurare a orașului.

Construcția Centrului de Natație din Otopeni a început în 2009, la doi ani după anunțul Guvernului de atunci privind un program amplu de investiții pentru înotul românesc. În 2007, se promitea construirea a nu mai puțin de 70 de bazine în toată țara ca parte a unui proiect de 120 de milioane de euro. Proiectul fanion l-a reprezentat Complexul Sportiv de Natație Otopeni.  Deşi iniţial avea ca termen de finalizare 2011, proiectul a fost sistat de guvern în același an când lucrările ajunseseră la 20%. Arena Națională de Înot se află în orașul Otopeni, pe strada Gării Otopeni.

Potrivit calendarului Federației Europene de Natație, între 5 și 10 iulie, la Otopeni trebuie să aibă loc Campionatul European de Înot pentru Juniori iar între 18 și 24 iulie cel pentru Sărituri. La prima competiție, cap de afiș este proaspătul campion mondial David Popovici.

Sincopele în privința funcționalizării complexului de natație au loc în contextul în care cel mai mare PIB pe cap de locuitor din țară este înregistrat în Otopeni, iar bugetul anual al localității, de aproape 40 de milioane de euro, este al doilea ca mărime din Ilfov, după Voluntari. Totul ca urmare a taxelor plătite de sectorul aeronautic și de industria care s-a dezvoltat natural, în ultimii 30, în proximitatea DN1 și a Șoselei de Centură.

Buletin de București s-a adresat în scris Primăriei Orașului Otopeni cu privire la data inaugurării complexului sportiv.

Am întrebat când va fi deschis publicului și care vor fi condițiile de acces pentru înotătorii de performanță și pentru publicul larg.

Deși subiectul este de interes public major, în contextul în care David Popovici a doborât săptămâna aceasta recordul mondial la 100 de metri liber, nu am primit niciun răspuns până la ora publicării acestui articol.

FOTO: Cătălin Doscaș

CITEȘTE ȘI

scris de

Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 37 de ani şi este reporter și redactor-șef Buletin de București.

pe același subiect