Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 13 December 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainTermoficare

Aproape o treime din rețeaua termică primară a Capitalei a fost modernizată. Restul, țevi vechi de câteva decenii

470
Aproape o treime din rețeaua termică primară a Capitalei a fost modernizată. Foto: Cătălin Anghel-Dimache
Aproape o treime din rețeaua termică primară a Capitalei a fost modernizată. Foto: Cătălin Anghel-Dimache

Aproape o treime din rețeaua termică primară a Capitalei, respectiv 300 kilometri, a fost modernizată, declară primarul general Nicușor Dan. Restul conductelor, peste 700 kilometri, nu au mai fost schimbate de câteva decenii.

În continuare, sunt probleme majore, așa cum se poate remarca din lista lungă de avarii contorizate zilnic pe aplicația Termoalert.

Prezent pe șantierul Colentina, edilul Capitalei a transmis că „ne apropiem” de 300 kilometri de conducte magistrale modernizate. Dintre aceștia, circa 160 kilometri au fost înlocuiți în mandatul său. Restul, în administrațiile Firea și Oprescu.

În 2024, au fost modernizați 45 km din rețeaua primară. Până la finalul anului, urmează alți 25, promite Nicușor Dan.

Vă aduc aminte, noi am făcut 50 km – rețea principală anul trecut. Am promis 70 anul ăsta, suntem mai mult decât bine. Suntem la 45 până în acest moment.

nicușor dan

În același timp, primarul promite că situaței apei calde din Capitală se va îmbunătăți curând.

Imediat după începerea școlii o să fie mult mai bine. Iarna asta o să mai bine decât iarna trecută.

Nicușor Dan explică cum, în funcție de situație, remedierea unei avarii poate fi amânată „o săptămână, două, trei”.

Primăria a grăbit reparațiile în zonele unde erau cunoscute avariile, pentru a fi finalizate până la începutul anului școlar. Din această cauză, mai multe imobile au apa caldă oprită.

CITEȘTE ȘI: „Afacerea Sfântă” | Un nou pelerinaj-mamut, la Voluntari: Primăria lui Pandele vrea să plătească aproape 200.000 de euro pentru a duce 8.000 de pelerini la Sf. Parascheva

Aproape o treime din rețeaua termică primară a Capitalei nu va mai avea avarii. Situația din fiecare sector

80% din sistemul centralizat de termoficare funcționează în parametri, în data de 5 august. Mai precis, din 9.283 de imobile, 1.845 nu au agent termic. Alte 11 sunt alimentate deficitar.

Din acestea, peste 1.600 au apa caldă oprită din cauza lucrărilor de remediere a mai multe avarii. Există deficiențe în fiecare sector, însă cele mai afectate sunt sectoarele 4 și 5.

  • Sectorul 1 – 244 imobile fără apă caldă
  • Sectorul 2 – 95 imobile fără apă caldă
  • Sectorul 3 – 168 imobile fără apă caldă
  • Sectorul 4 – 355 imobile fără apă caldă
  • Sectorul 5 – 505 imobile fără apă caldă
  • Sectorul 6 – 272 imobile fără apă caldă

Lista completă a imobilelor afectate poate fi accesată aici.

CITEȘTE ȘI: 500 km de rețea de termoficare ar urma să fie reparați până în 2028. Nicușor Dan: „Am promis 70 km pe an”

scris de

Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

pe același subiect

Cele şase măsuri pentru reducerea poluării aerului din Capitală. Foto: Unsplah
ArticoleFeaturedMediu

Cele şase măsuri pentru reducerea poluării aerului din Capitală. Lista întocmită de specialişti

Măsuri pentru reducerea poluării aerului din Capitală, recomandate de Aerlive. Soluțiile specialiștilor...

Se reia dosarul asasinării inginerului Gheorghe Ursu. Inculpații fuseseră achitați. FOTO: Arhiva
ArticoleEvenimentMain

Se va rejudeca dosarul asasinării inginerului Gheorghe Ursu. Inculpații fuseseră achitați

Dosarul asasinării disidentului anti-comunist Gheorghe Ursu se va rejudeca, potrivit unui comunicat...