Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 19 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Aproape 380 de persoane, audiate. Fraude informatice la instituțiile de stat de peste șapte milioane de euro

97

Aproape 380 de persoane sunt audiate la sediul DIICOT și la cele ale mai multor secții din cadrul Poliției, în urma unor percheziții care au avut loc în București și județele Ilfov, Olt, Vâlcea, Argeș și Caraș-Severin. Perchezițiile au avut loc într-un dosar legat de o grupare care a înșelat mai multe instituții publice din țară, prejudiciul ridicându-se la peste șapte milioane de euro.

Oficialii DIICOt au precizat, miercuri, că membrii grupării infracționale sunt acuzați de înşelăciune, fraudă informatică, spălare de bani, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, acces ilegal la un sistem informatic, alterarea integrităţii datelor informatice, operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice şi complicitate la aceste infracţiuni.

Totul ar fi început spre sfârșitul anului 2015, susțin procurorii, chiar dacă în perioada 2016-2021 au mai apărut mai mulți racolatori și cărăuși de bani.

„O parte semnificativă a sumelor de bani spălate de către gruparea infracțională au fost virate de către persoane vătămate din România și din străinătate, în special din Spania, de regulă autorități publice, instituții publice și instituții de interes public, în urma acțiunilor de inducere în eroare a angajaților acestora.

Membrii grupării contactau telefonic persoana vătămată și își atribuiau calitatea de angajat al unui furnizor. În cursul convorbirii, comunicau schimbarea conturilor bancare în care urmau a fi efectuate plățile aferente facturilor scadente și viitoare. La scurt timp după finalizarea discuției telefonice, persoana vătămată primea un mesaj e-mail care conținea o adresă purtând antetul furnizorului și eventual numele și semnăturile persoanelor din conducere, prin care se solicita persoanei vătămate efectuarea plăților facturilor scadente și viitoare într-un alt cont bancar, decât acela în care se efectuaseră anterior”, se precizează în comunicatul DIICOT.

Titularii conturilor în care se virau banii erau racolați de membrii grupării, în mod special dintre persoanele care nu aveau posibilități financiare. Astfel, pentru sume cuprinse între 50 și 500 de lei, acestea deschideau conturi la bănci din România și din străinătate, folosind acte de identitate reale sau falsificate și oferind ca date de contact numere de telefon indicate de către racolatori.

”După transferarea de către persoanele vătămate sau de către autorii fraudelor informatice a sumelor de bani în conturile bancare ale intermediarilor, acestea erau ulterior mutate de către un alt membru al grupării în diverse conturi bancare, iar mai apoi erau retrase în numerar de la bancomate de pe teritoriul României sau al altor state europene.

Activitatea infracțională s-a desfășurat pe teritoriul mai multor state, conturile bancare utilizate de membrii grupării fiind deschise în România, Slovacia, Polonia, Cehia, Spania, Italia, Marea Britanie, Germania și altele, gruparea devenind cunoscută pe piața spălătorilor de bani din Europa”, mai precizează anchetatorii.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate suma de 532.133 de lei și 17.000 de euro, aproximativ 250 de telefoane mobile, documente bancare emise în alte state din Uniune Europeană și din Federația Rusă, laptopuri, routere portabile, 719 cartele SIM, 132 de carduri bancare, un pistol cu bile fără autorizație și diverse documente privind tranzacții bancare.

sursa foto: DIICOT