Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 12 January 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainMediuSănătate

„Apă pură de la Glina” | Loturi de apă îmbuteliată la 19 litri, retrase de ANPC. Firma are puțurile lângă fosta groapă de gunoi

414
Loturi de apă îmbuteliată la 19 litri, retrase de ANPC.
Loturi de apă îmbuteliată la 19 litri, retrase de ANPC.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a demarat o acțiune de retragere de pe piață a unor loturi de apă îmbuteliată la 19 litri, comercializate de firma Master Optim Construction SRL. Motivul? Analizele au relevat prezența bacteriilor coliforme și a germenilor în apa extrasă din pânza freatică. Sursa de apă a firmei se află în Popești Leordeni, în imediata vecinătate a fostei gropi de gunoi de la Glina.

Contaminare bacteriologică majoră

Potrivit reprezentanților ANPC, în urma prelevării de probe atât din sursa de apă, cât și din apa deja îmbuteliată, s-a constatat o contaminare semnificativă, potrivit presei centrale. Bacteriile coliforme, a căror prezență într-o sursă de apă potabilă indică o contaminare fecală și o igienă precară, au fost detectate în eșantioane. Apa destinată consumului uman ar trebui să fie complet lipsită de aceste bacterii.

Pe lângă bacteriile coliforme, au fost identificați și germeni. Deși prezența germenilor peste anumite limite indică o calitate scăzută a apei și o problemă de igienă, nu este neapărat un pericol imediat. Totuși, în cazul de față, combinația cu bacteriile coliforme transformă apa într-un produs nesigur pentru consum, se arată în comunicarile ANPC.

Sancțiuni și suspendarea Activității

Comisarii din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Ilfov au intervenit la sediul Master Optim Construction SRL pentru a impune retragerea imediată a loturilor de apă contaminate. Firmei i-a fost aplicată și o amendă contravențională în valoare de 30.000 de lei.

Măsura inițială de suspendare a activității operatorului economic rămâne în vigoare. Aceasta va fi menținută până la emiterea unui nou buletin de analize care să ateste potabilitatea apei și conformitatea acesteia cu normele legale.

Master Optim Construction SRL are ca obiect de activitate principal îmbutelierea de apă plată în bidoane de 19 litri.

CITEȘTE ȘI Apel public al Poliției Capitalei, după un val de percheziții la o rețea de interlopi care „maximiza” profiturile unor agenții de pariuri

Autor

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect

Misterul liniei 5. De ce nu se deschide „ruta corporatiștilor”
ArticoleMainTransport

Misterul de pe Linia 5. De ce nu se deschide „ruta corporatiștilor”?

Deși Primăria Capitalei anunța la începutul lunii decembrie că tramvaiul va reveni...

Restricții de trafic, în Capitală. Lucrări de infrastructură și circulație în condiții de iarnă. FOTO: Arhiva
ArticoleȘtiriTransport

Restricții de trafic, în Capitală. Lucrări de infrastructură și circulație în condiții de iarnă

Sunt restricții de trafic temporare sau circulație deviată, în mai multe zone...

Cod galben de ger în București
ArticoleȘtiri

METEO | Cod galben de ger în București, până marți dimineață

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod galben...