Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Monday , 29 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Main „Aorta termică” din Sudul Capitalei, în reabilitare. 10.000 de metri cubi de apă fierbinte trec pe aici, în fiecare secundă
MainȘtiriTermoficare

„Aorta termică” din Sudul Capitalei, în reabilitare. 10.000 de metri cubi de apă fierbinte trec pe aici, în fiecare secundă

222

Oficialii Termoenergetica anunță că, în această perioadă, se lucrează la reabilitarea „în regim de urgență” a unuia dintre cele mai importante „noduri”  în funcționarea sistemului de termoficare.

Căminul Releului, unul dintre cele mai mari obiective ale rețelei termoficare din Capitală, cu o suprafață de 180 de metri pătrați, are amplasate în interior vanele care fac legătura între Magistrala 3 Sud și Magistrala Berceni, respectiv legăturile între conductele de alimentare între CTE Sud si CTE Progresu.

„Acest cămin este cel mai mare cămin de vane al rețelei de termoficare din București și, din păcate, foarte mulți ani a fost neglijat. Inclusiv tura robinetelor era afectată, vanele, țevile de acolo erau foarte ruginite și aveam foarte multe probleme. Ca urmare, din această vară, sincronizat cu reviziile de la CET Sud, am făcut această lucrare, care va da o bună siguranță pe viitor sistemului de termoficare”, a declarat, pentru Buletin de București, Claudiu Crețu, directorul general al Termoenergetica.

Acesta mai spune că la Căminul Releului nu au mai fost efectuate lucrări de modernizare de la momentul punerii lui în funcțiune, adică de acum 55 de ani.

Totodată, directorul Termoenergetica precizează că lucrarea se face cu „specialiști sudori care au mai multe calificări și specializări ISCIR”.

„Pe timp de iarnă trec 10.000 de metri cubi de secundă prin acel cămin”, declară Claudiu Crețu.

Tot în cadrul acestor lucrări se înlocuiesc aproximativ 20 de metri de conductă cu diametrul de 1,2 m și alți aproximativ 50 de metri de conductă cu diametrul de 1 m, precum și mai multe vane aferente.

Conducta Magistralei 3 Sud a fost pusă în funcțiune în anul 1968. Termenul estimat pentru reluarea furnizării agentului termic este 20 august 2023.

sursa foto: Facebook/Termoenergetica

lasă un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

pe același subiect

ArticoleȘtiriTransport

STB a publicat programul transportului în comun în zilele de 1 Mai şi de Paşte

Societatea de Transport Public anunţă că în toată perioada cuprinsă între 1...

ArticoleMediuPrimărieȘtiri

Coşuri de gunoi înlocuite în Cişmigiu şi Herăstrău

550 de coşuri de gunoi au fost achiziţionate de cei de la...