Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 19 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Covid-19Știri

Andi Manciu, coordonatorul Grupului de Comunicare Strategică: „În numărul de teste comunicate zilnic intră și cei la a doua sau a treia testare”

125

Declarația a fost făcută în ediția a 4a a Buletinului de Fake News, unde Andi Manciu, coordonatorul Grupului de Comunicare Strategică (GCS), a explicat și scăparea de sâmbăta trecută, atunci când au fost comunicate date parțiale, și despre modul în care comunică, de fapt, grupul desemnat să informeze publicul în legătură cu pandemia.

https://www.facebook.com/funkycitizens/videos/595919971360030/

Andi Manciu a dezvăluit ce s-a întâmplat în spatele culiselor sâmbătă și de unde a pornit confuzia. Problema ar fi fost una tehnică, referitoare la un export dintr-o platformă, un export care lipsea. Astfel, cu mențiunea „că raportarea este parțială, necuprinzând datele de la 12 laboratoare, dintre cele 112 care funcționează în prezent”, Grupul de Comunicare Strategică a luat decizia să transmită informațiile incomplete și să revină mai târziu cu celelalte. Coordonatorul GCS a motivat decizia de a comunica imparțial prin faptul că, dacă nu l-ar fi emis „ar fi ieșit o panică și mai mare”.

„Sâmbătă am fost în situația în care am primit o informație parțială referitoare la teste. Acolo a fost o problema tehnica referitoare la un export care s-a dat dintr-o platforma si informatia pe care am dat-o la ora 1 asta preciza. Că din 12 centre de testare aveam practic zero teste față de ziua anterioară. Noi am făcut mențiunea aia în buletinul informativ tocmai ca lumea să fie corect informată. Adică toată lumea să știe că acea raportare este parțială. Pe grupul de presă am menționat că este foarte probabil să facem o revenire pentru că acea raportare este parțială, dar nu puteam să precizez exact în ce interval de timp. Din acest motiv am emis buletinul informativ, pentru că dacă nu l-am fi emis ar fi ieșit o panică și mai mare. […] La interval de o oră sau două am făcut o revenire și am dat completarea informației. La mijloc a fost o problemă de export. Când se transmit astfel de informații se dă un export dintr-o platformă, iar din acel export am zis ce lipsea. La revenirea pe care am făcut-o evident că am constatat că din cele 12 centre de testare au venit un număr de teste, dar s-au actualizat testele și din restul centrelor de testare. ”

Andi Manciu, coordonatorul Grupului de Comunicare Strategică

Totodată, am aflat de la Manciu că în numărul de testări zilnice intră și testele făcute a doua sau a treia oară persoanelor deja confirmate cu Covid-19, internate în spital. „Noi am mers pe un mod de raportare cumulativ. Adică câte persoane confirmate pozitiv în România s-au adunat până astăzi? Cele confirmate pozitiv sunt cele de la începutul perioadei până astăzi. Dintre cele confirmate pozitiv, evident doar o parte sunt încă active. La fel și cu decesele, la fel și cu testele.”

Pentru a măsura evoluția pandemiei, Grupul de Comunicare Strategică folosește un coeficient care exprimă rata de confirmați la milionul de locuitori. „Noi astăzi suntem undeva pe la vreo 15 sau poate mai sus raportat la numărul de cazuri noi din ultimele 14 zile, față de 5 care este coeficietul agreat că ar fi unul safe [n.r. sigur].”

Sâmbătă, 27 iunie, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat prin buletinul de presă de la ora 13:00 că de la ultima raportare și până atunci au fost efectuate doar 1.877 testări pentru depistarea COVID-19, în urma cărora s-au confirmat 325 de cazuri. Cu o zi înainte numărul testelor fusese de 6 ori mai mare – 11.824 – iar numărul cazurilor 411.

O oră jumate mai târziu, Grupul de Comunicare Strategică a făcut o rectificare: de fapt au fost efectuate 12.236 de teste, și nu 1.877. Pe social media au apărut semne de neîncredere, iar greșeala de informare a fost folosită ca reclamă negativă împotriva actualului Guvern chiar de un partid politic.

scris de

Bianca Albu

Reporter