Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 20 August 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEducațieFeatured

ANALIZĂ | Întrebarea la care familiile din București caută un răspuns clar înaintea toamnei: cât costă anul școlar 2026-2027, de fapt?

1
Întrebarea la care familiile din București caută un răspuns clar înaintea toamnei: Cât mă costă ca părinte, de fapt, anul școlar 2026-2027
FOTO: Inquam Photos/Casian Mitu

August aduce finalul verii și al vacanței mari, dar și listele de cumpărături pentru noul an școlar. Așadar, mi-am pus întrebarea: cât mă costă, ca părinte, anul școlar 2026-2027 și ce cheltuieli apar pe lângă lista clasică?

Noul an școlar, programat să înceapă pe 7 septembrie 2026 și să se încheie pe 18 iunie 2027, aduce aceleași probleme sistemice. Cele 36 de săptămâni de cursuri înseamnă, în paralel, o listă lungă de achiziții. De la manuale insuficiente care impun plata unor auxiliare, fondul clasei deghizat sub diverse pretexte și costuri enorme pentru after-school-uri private.

Totul se întâmplă pe fondul unei infrastructuri școlare publice incapabile să asigure un program prelungit sau o masă caldă la standarde decente, chiar și în cel mai dezvoltat oraș din țară, adică în capitala europeană numită București.

Cât costă, de fapt, anul școlar 2026-2027

M-am concentrat pe copiii din învățământul primar, respectiv clasele I-IV, pentru că, din experiența mea, la clasa pregătitoare costurile sunt ceva mai mici, iar la clasele mai mari încep să crească.

Cursurile anului școlar 2026-2027 încep pe 7 septembrie 2026 și se încheie pe 18 iunie 2027. Timp de 36 de săptămâni, copiii vor urma cursurile împărțite în cinci module, despărțite de vacanțe. În plus, vom avea și „Săptămâna verde” și „Școala altfel”, care, cel puțin în cazul nostru, au însemnat până acum costuri extra pentru activități și excursii, undeva între 200 și 400 de lei.

Înainte să-mi iau în primire pălăria de mamă de Alpha, trăiam cu impresia că școala publică este „gratuită”, că există costuri minime pentru părinți. Călătoria de viață de până acum mi-a dovedit cât de departe eram de adevăr și cât de mult am de învățat despre bugetarea „costurilor ascunse”. Acum sunt mai pregătită mental. Aștept doar ca și portofelul să se alinieze cu costurile educației într-o capitală europeană.

NOTĂ: Înainte să fac planul, vreau să menționez că acesta este un calcul pornit din experiența mea și a copilului meu, care merge la o școală de stat și are un anumit tip de program. Situația diferă, evident, de la o familie la alta, iar lista de cumpărături nu este nici obligatorie, nici exhaustivă.

Este un exercițiu economic în trei etape: fac un plan înainte să înceapă școala, revin după prima lună cu execuția – când sper că vom fi cumpărat majoritatea lucrurilor – și, la finalul anului școlar, facem bilanțul.

Așadar, mi-am pus pe listă rechizite și auxiliare, completarea penarului și a ghiozdanului, hainele pentru școală și cheltuielile la comun ale clasei. Apoi, pentru tabloul complet, trebuie să iau în calcul și masa copilului, programul de după școală și, eventual, activitățile extra, cum ar fi cursurile de limbi străine și sportul. Transportul îl încadrez în cheltuielile generale ale familiei.

cât costă anul școlar
Cât costă, de fapt, anul școlar 2026-2027

1. Costurile pentru manuale și caiete de lucru

Să înceapă „distracția” sau dușul rece al realității.

Manualele școlare sunt puse la dispoziția elevilor gratuit, însă lista de cumpărături nu se oprește aici. În practică, apar caiete de lucru, auxiliare și alte materiale pe care părinții aleg sau ajung să le cumpere.

În cazul nostru, pentru română, matematică și engleză, ajungem de obicei la mai multe produse: manuale de la o altă editură recomandată și caiete de lucru, fiecare undeva între 25 și 30 de lei. De multe ori, lista se extinde și ajungem să cumpărăm mai multe decât ne-am propus inițial, mai ales că avem opt materii în total – română, matematică, engleză, muzică, religie, științe, educație civică și desen.

De aici și ideea acestei serii de articole, am putea spune, de maxim interes public: planul de acasă nu se pupă întotdeauna cu cel din magazine, mai ales când prețurile cresc de la un an la altul, și planul de august nu este la fel cu ce ajungem să facem în septembrie. 

Total anual estimativ pentru punctul 1: 150-350 de lei. Eu tind să merg pe 300 de lei și sper să fiu contrazisă în episodul doi de grupul de părinți.

2. Cât costă anul școlar la rechizite

Prin rechizite mă refer la cel puțin șapte caiete dictando, patru caiete de matematică, două caiete de științe, două blocuri de desen, un caiet de muzică și cel puțin 15 coperte mari și 10 coperte mici, alături de etichete noi.

Apoi urmează completarea penarului: penar, stilou și rezerve, vreo trei picuri de șters, un pilot cu cerneală albastră și unul cu verde, un set de creioane colorate pentru că mereu rămâi fără o culoare, radieră, ascuțitoare, carioci, lipici solid și riglă, cel puțin.

Dacă nu mai avem din anii anteriori, pe listă mai intră tempera, pensule și pahar, foarfecă, un biblioraft și trei mape care pot fi prinse în biblioraft pentru foile de lucru extra.

Pentru clasă apar și alte cheltuieli: coli A4 albe și colorate, tuș pentru imprimantă, la nevoie, cretă sau carioci pentru tablă, șervețele, pahare pentru apă, chei pentru dulapuri și scoci. Și, aproape sigur, vor mai apărea și altele.

Pentru caiete, prețurile variază mult: de la 1-5 lei pentru cele clasice până la 5-10 lei pentru cele mai speciale, cum sunt cele de muzică sau blocurile de desen. Depinde de unde cumperi, dacă iei pachete și dacă preferi să investești mai mult în unele produse ca să nu se imprime pe partea cealaltă. Eu estimez aproximativ 40 de lei pentru caietele clasice, 20 de lei pentru celelalte și încă vreo 20 de lei pentru coperte și etichete.

Pentru completarea penarului, un penar costă undeva între 25 și 60 de lei, iar eu pun estimativ 30 de lei. Stiloul cu rezerve ajunge la aproximativ 40 de lei, picurile la 10 lei, cele două piloturi la aproximativ 30 de lei, setul de creioane la 15 lei, cariocile la 20 de lei, iar pentru restul – radieră, ascuțitoare, lipici și riglă – mai adaug 15 lei.

Total anual estimativ pentru punctul 2: aproximativ 200-250 de lei. La acestea adaug 100-150 de lei pentru cheltuielile la comun ale clasei, așa că bugetul meu estimativ ajunge la 400 de lei

cât costă anul școlar
Cât costă, de fapt, anul școlar 2026-2027

3. Costuri pentru ghiozdan, haine și încălțăminte

Costurile extra apar aproape inevitabil. Cei mici cresc repede și au nevoie de haine noi la aproximativ șase luni, iar la cât cară în ghiozdane, nici acestea nu rezistă întotdeauna mai mult de unul sau doi ani, dacă ai noroc. La fel și penarele.

Pentru ghiozdan, dacă cel mic are noroc și este adus și luat de un adult, partea bună este că poți opta pentru unul fără roți. Altfel, costurile cresc. Prețurile încep de la 90 de lei, dar majoritatea sunt peste 150 de lei și chiar 300 de lei cele cu roți – imaginează-ți că este ca un bagaj de cabină pentru avion. Voi calcula cu o medie de 150 de lei, deși sunt tare optimistă.

La încălțămintea pentru școală, pun strictul necesar: să începem cu două perechi pe sezon și două sezoane, deci patru în total. Cu prețuri între 60 și 200 de lei perechea, estimez un cost de aproximativ 400 de lei pe an.

Când vine vorba despre ținuta pentru școală, o să optez pentru patru tricouri, o cămașă și trei perechi de pantaloni, dintre care una pentru sport, unde obiectele vestimentare din partea de sus au emblema școlii. În funcție de prețuri, asta înseamnă aproximativ 30-60 de lei pentru un tricou, 60 de lei pentru o cămașă și 60-100 de lei pentru o pereche de pantaloni.

Deci merg pe un total de 450 de lei pe an. Nu includ aici restul necesarului – lenjerie, șosete, pulovere, geci, căciuli –, pentru că dă eroare bancomatul. 

Total anual estimativ pentru punctul 3: 1.000 de lei. 

4. Costurile care apar după ce se termină lista

Aici este locul sfânt unde ne-a mai rămas să discutăm despre masa copilului, programul de după școală și activitățile extra.

Nu te gândești neapărat la masa copilului până când îți aduci aminte că ziua poate fi lungă și ar fi bine să aibă la el două sandvișuri, cu o sursă de proteine animale sau vegetale, și un fruct. Un minim de 10 lei pe zi înseamnă, pentru 36 de săptămâni de școală și cinci zile pe săptămână, aproximativ 1.800 de lei pe an.

În paralel, există programul național „Masă sănătoasă”, prin care statul oferă un suport alimentar pentru copiii din școlile incluse în program. În 2026, valoarea este de până la 16,5 lei pe zi pentru fiecare beneficiar. În funcție de infrastructura școlii, masa poate fi oferită sub forma unei mese calde sau a unui pachet alimentar care până acum a cuprins biscuiți, cornulețe, lapte sau fructe. 

Apoi avem programul de după școală. Există școli de stat care au capacitatea de a le oferi copiilor un spațiu și un educator unde să-și facă temele până la o anumită oră și există, bineînțeles, after-school-uri private cu program până spre ora 18:00, astfel încât părintele să poată ajunge după muncă.

Costurile diferă mult în funcție de program și de serviciile incluse. În cazul programelor private pe care le-am luat ca reper, acestea pot ajunge la 1.000-2.000 de lei pe lună, adică aproximativ 9.000–18.000 de lei pe an, iar unele includ și activități extra, precum limbi străine sau sporturi.

Dacă alegem separat activități extracurriculare, în funcție de frecvență și tipul cursului, putem ajunge la 300-500 de lei pe lună, timp de nouă luni. Asta înseamnă un buget de aproximativ 2.700-4.500 de lei pe an.

Aici merită menționat și programul Primăriei Sectorului 2, „Dăruim speranță pentru performanță în sport”, prin care copiii și elevii eligibili pot primi vouchere în valoare de 250 de lei pentru activități sportive la cluburile incluse în program.

Partea bună a trăirii în București este că există multe opțiuni. Partea mai puțin bună este că ele costă timp și bani. Pentru a face un calcul experimental, am ales următorul scenariu: îi fac copilului pachețel de acasă – 1.800 de lei pe an –, după școală merge acasă, dar optăm pentru două activități extracurriculare: o limbă străină – 3.600 de lei pe an – și un sport – 1.400 de lei pe an, la care adăugăm voucherul menționat mai sus. 

Total anual estimativ IV: aproximativ 6.800 de lei.

Concluzie: școala e gratuită, dar anul școlar nu

Dacă mă uit strict la primele trei capitole, ajung la un buget minim de aproximativ 1.700 de lei pentru începutul anului școlar. Dacă adaug costurile pentru „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, ajung la aproximativ 2.100 de lei. Asta este varianta în care copilul merge la școală, are rechizitele necesare, hainele de care are nevoie și se întoarce acasă după cursuri.

Pentru al doilea scenariu, adaug masa de la școală și două activități extracurriculare și bugetul meu experimental ajunge la peste 8.000 de lei pe an. Iar pentru scenariul al treilea, dacă în ecuație intră și after-schoolul privat, costurile pot urca spre 20.000 de lei pe an.

Și aici mi se pare că se află adevărata poveste: nu neapărat în caietele de 3 lei sau în cariocile care se usucă înainte să apuce copilul să le termine, ci în toate costurile care apar în jurul școlii și care țin, de fapt, de organizarea vieții unei familii din București.

Pentru mine, acesta este planul. În episodul următor vedem cât de bine s-a potrivit planul cu realitatea, în toamna lui 2026.

Sursa foto: Inquam Photos/Casian Mitu, Unsplash

CITEȘTE ȘI: Final de vară pe bani puțini. Ce pot face familiile din București fără bugete mari de vacanță

Autor

  • Elena Vrabie

    Port multe pălării și încă învăț cum e viața de femeie, mamă, soție, iubitoare de patrupede și jurnalistă Millennial cu peste 15 ani de experiență în media, content și comunicare cu suflet. Am trecut prin redacții, startupuri, proiecte creative și ONG-uri, dar n-am scăpat niciodată de microbul poveștilor bune.

    Când nu sunt la birou, fac maraton prin liste și calendare, încerc să-mi conving copilul că „acum chiar trebuie să plecăm” și descopăr orașul natal cu ochi curioși de Alpha. Se lasă câteodată și cu crize: de timp, bani și personalitate, variem!

scris de

Elena Vrabie

Port multe pălării și încă învăț cum e viața de femeie, mamă, soție, iubitoare de patrupede și jurnalistă Millennial cu peste 15 ani de experiență în media, content și comunicare cu suflet. Am trecut prin redacții, startupuri, proiecte creative și ONG-uri, dar n-am scăpat niciodată de microbul poveștilor bune. Când nu sunt la birou, fac maraton prin liste și calendare, încerc să-mi conving copilul că „acum chiar trebuie să plecăm” și descopăr orașul natal cu ochi curioși de Alpha. Se lasă câteodată și cu crize: de timp, bani și personalitate, variem!