Alina Gîrbea, fosta cumnată a lui Cătălin Drulă, a fost numită secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), prin decizia semnată de premierul llie Bolojan și publicată în Monitorul Oficial miercuri, 19 noiembrie.
Prim-ministrul a decis eliberarea din funcție a Luminiței Zezeanu, susținută de PSD, iar în locul său a fost numită Alina-Roxana Gîrbea, care a candidat la alegerile europarlamentare din 2024 pe lista USR.
Dragoş Pîslaru, ministrul Fondurilor Europene, a fost întrebat joi despre alegerea Alinei Gîrbea pentru funcția de secretat de stat la MIPE și gradul de rudenie cu candidatul USR la PMB. Demnitarul a răspund că rolul său este acela de a coordona instituția și nu de a face investigații despre viața personală a angajaților.
„Una peste alta, eu am un rol instituţional de coordonare a instituţiei. Am primit-o în dimineaţa aceasta pe doamna Alina Gîrbea, după ce actul de numire a intrat în vigoare. Sunt convins că vom avea o colaborare profesionistă.
Nu este rolul meu să fac investigaţii cu privire la orice aspecte legate de viaţa dumneaei personală. Vă asigur că instituţional doamna Gîrbea întruneşte toate condiţiile, având în vedere CV-ul dumneaei şi capacitatea sa profesională, de a reprezenta cu brio portofoliul de demnitar, de secretar de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.”, a declarat ministrul, citat de Digi24.
La rândul său, Dominic Fritz, președintele USR, a abordat, pe Facebook subiectul gradului de rudenie dintre Cătălin Drulă și Alina Gîrbea. Aceasta a avut o relație de rudenie cu candidatul USR la Primăria Capitalei, fiind fosta soție a fratelui partenerei de viață a lui Cătălin Drulă.
„O profesionistă cu 15 ani de experiență în instituțiile europene, cu studii solide la Sciences Po Paris, cu un CV de carieră internațională. A lucrat cu fostul președinte al Parlamentului European, David Sassoli, cu Dacian Cioloș, cu Cristian Preda, cu Comisia Europeană. A ajuns acolo pe merit.
Dar pentru unii, o femeie nu poate fi pur și simplu competentă. Trebuie neapărat să fie ‘a cuiva’. (…) Alina nu are nimic de ascuns. A spus limpede că a existat o relație de rudenie cu Cătălin Drulă, între timp încheiată. Dar când Alina reușea în instituțiile europene, Cătălin Drulă de-abia intra în politică”, a scris Dominique Fritz.
Cine este Alina Gîrbea
A absolvit Științe Politice la secția Engleză, în cadrul Universității din București, în 2007, și are un master în Afaceri Europene de la Institutul de Științe Politice Paris, din 2009.
Timp de 15 ani, a activat în diferite funcții la Comisia Europeană, în Parlamentul European și în Comitetul Economic și Social European, după cum se precizează în CV-ul publicat de aceasta.
A ocupat funcția de consilier pe politică externă și de extindere a UE pentru mai mulți politicieni europeni. În perioada 2019 – 2021, a fost consilieră pe politică externă în biroul Președintelui Parlamentului European, David Sassoli.
Din 2020, este membră USR și este co-fondatoare și coordonatoare a comunității Femei în Politică și președintă a filialei din Benelux între 2022 și 2024.