Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 15 January 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleCulturăȘtiri

Alice și Marina Minoiu aduc în premieră în România o gală de balet dedicată geniului George Balanchine

6
Balanchine
Caroline Baldwin și Andreas Kass. Foto Henrik Stenberg

De Ziua Culturii Naționale vorbim despre identitate, continuitate, responsabilitate culturală și despre felul în care cultura română se poate conecta, prin oameni și viziune, la marile tradiții culturale ale lumii. Aceasta este miza adusă de Gala Internațională de Balet „Balanchine’s Legacy”, care va avea loc pe 11 februarie, la Sala Palatului.

Evenimentul este organizat sub brandul Ars Gratia Regalia de surorile Alice și Marina Minoiu, foste balerine cu formare internațională, care au ales să transforme experiența acumulată pe marile scene ale lumii în proiecte culturale de referință pentru România.

Balanchine, patrimoniu universal adus la București

Într-un peisaj cultural în care marile creații ajung rar pe scenele românești, Gala de Balet „Balanchine’s Legacy” este un gest de asumare culturală. Prin acest proiect, Alice și Marina Minoiu oferă publicului român acces direct la un patrimoniu artistic universal, așa cum este moștenirea lăsată în balet de George Balanchine.

Va fi pentru prima oară când publicul din România va avea acces la o gală dedicată exclusiv creației lui George Balanchine, una dintre cele mai influente figuri ale dansului secolului XX. Un demers rar, dificil și extrem de riguros, care presupune respectarea strictă a regulilor Balanchine Style și selecția exclusivă a dansatorilor care au interpretat anterior repertoriul balanchinean.

Pe scena Sălii Palatului vor urca prim-balerini ai unor instituții culturale de prestigiu mondial, precum New York City Ballet (Sara Mearns și Tyler Angle), Opéra Garnier din Paris (Hannah O’Neill și Germain Louvet), Houston Ballet (Karina González și Angelo Greco) și Royal Danish Ballet (Caroline Baldwin și Alban Lendorf), într-un program alcătuit exclusiv din coregrafii originale Balanchine.

Bilete, aici: https://www.bilet.ro/eveniment/gala-internationala-de-balet-balanchineslegacy-17045

CITEȘTE ȘI: Hannah O’Neill, prim-balerină Étoile la Opera Ganier din Paris, va dansa la Sala Palatului, în „Balanchine’s Legacy”

Două surori, un vis al excelenței în balet

Alice și Marina Minoiu cunosc arta baletului în profunzime. Alice Minoiu, director artistic al galei, s-a format la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” și a debutat pe scena Operei Naționale București în 2010. Momentul definitoriu al carierei sale artistice a fost apariția la Royal Albert Hall din Londra, în 2021, în „Romeo și Julieta”, alături de Alina Cojocaru.

După retragerea din scenă, a ales să își asume un rol rar și valoros pentru lumea baletului din România: acela de a organiza gale de balet la standarde internaționale.

În ultimii ani, Alice Minoiu a organizat trei gale de balet sold-out la Teatrul Național București, aducând în România artiști precum Natalia Osipova (The Royal Ballet), Iana Salenko (Staatsballett Berlin), Reece Clarke și Yasmine Naghdi (The Royal Ballet),  Julian MacKay și Madison Young (Bayerische Stattsballett), Francesca Velicu (English National Ballet). Aceste producții au poziționat-o ca una dintre cele mai active și vizionare figuri ale noii generații de organizatori culturali.

CITEȘTE ȘI: Balerini de la New York City Ballet la Sala Palatului, în Gala de balet „Balanchine’s Legacy”

Marina Minoiu și experiența scenei internaționale

Marina Minoiu, fostă solistă a Royal Danish Ballet, este una dintre cele mai apreciate balerine românce ale generației sale. Formată în tradiția școlii daneze Bournonville, a dansat roluri de referință din repertoriul clasic și neoclasic, precum La Sylphide, Manon, Giselle, La Bayadère sau Jewels de Balanchine.

Nominalizată în 2015 de revista britanică Dance Europe pentru cea mai bună interpretare feminină, Marina aduce în acest proiect rigoarea, sensibilitatea și experiența unui parcurs artistic construit în afara României. În prezent, este Coordonator de balet la Teatrul Național de Musical și Operetă „Ion Dacian” și parte activă a echipei de organizare a galei.

Gala Internațională de Balet „Balanchine’s Legacy” este organizată sub brandul Ars Gratia Regalia, cunoscut pentru evenimente culturale premium, care aduc în România unii dintre cei mai buni artiști.

Autor

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect