Alertă la Otopeni. Două avioane au cerut, în mai puţin de o oră, permisiunea de a ateriza de urgenţă pe Aeroportul „Henry Coandă” din Bucureşti. Echipajele de urgență s-au mobilizat pe piste, pentru a interveni în cazul unor probleme majore.
Vineri dimineață, pilotul unei aeronave Ryanair care a decolat de la Otopeni cu 194 de pasageri la bord a cerut să revină de urgenţă pe aeroport, din cauza unor probleme.
Cea de-a doua aeronavă care a cerut să aterizeze aparţine companiei Wizz Air şi a decolat, vineri dimineaţă, de la Budapesta, cu destinaţia Abu Dhabi. Pilotul a solicitat, însă, permisiune de aterizare de urgenţă pe Otopeni, după ce în timpul zborului au apărut probleme tehnice.
În acest de al doilea avion s-au aflat la bord 236 de persoane la bord. O perioadă, avionul a zburat în cerc deasupra judeţului Vâlcea, în încercarea de a consuma din combustibil, înainte de a ateriza pe aeroportul din Otopeni.
Alertă la Otopeni. Toți pasagerii sunt în siguranță
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov a transmis că cele două avioane aflate în dificultate au aterizat în siguranţă pe Aeroportul „Henri Coandă” din Otopeni şi toate persoanele aflate la bord, inclusiv membrii celor două echipaje, au fost debarcaţi şi nu au probleme medicale.
„Ca urmare a informării primite de la Aeroportul Otopeni (AIHC), privind existenţa a doua aeronave cu probleme tehnice, care urmează să aterizeze, ISU B-IF a alertat toate categoriile de autospeciale necesare pentru acest tip de urgenţă, în sprijinul formaţiunii de pompieri aparţinând AIHC.
Cele două aeronave au aterizat, pasagerii şi membrii echipajelor au fost debarcaţi şi evacuaţi în condiţii de siguranţă, fără acuze medicale”, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.