Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Știri

Aglomerație pe M2, în zona Tineretului

Aglomerație pe M2, în zona Tineretului
Reţeaua de metrou din Bucureşti, pe locul 7 într-un top online. FOTO: Arhivă

UPDATE/// Începând cu 7:55 circulația trenurilor de metrou a fost reluată în condiții normale.

Metrorex anunță că în data de 15 noiembrie 2023, în jurul orei 7:15, pe Magistrala 2 la stația de metrou Tineretului, a avut loc o defecțiune tehnică la un tren.

Trenul a fost retras în depou pentru verificări, analize și remedieri. Circulația trenurilor se desfășoară în sistem pendulă între stațiile Eroii Revoluției și Piața Unirii 2, iar se așteaptă ca situația să revină la normal în scurt timp.

Călătorii au fost informați în permanență despre situație prin intermediul sistemului de sonorizare din trenuri și stații. Metrorex transmite că își cere scuze călătorilor pentru disconfortul creat.

Această defecțiune recentă la Metrorex nu este un caz izolat. În ultimii ani, sistemul de metrou din București a întâmpinat diverse probleme tehnice, afectând frecvent circulația trenurilor și confortul călătorilor. Problemele frecvente includ defecțiuni ale trenurilor dar și probleme la sistemele de semnalizare.

Ultimul incident semnificat la metroul din București s-a produs pe 24 mai 2022, între stațiile Piața Romană și Piața Universității. Acesta a cauzat panică printre pasageri, deoarece un tren de metrou a rămas blocat în subteran, iar un fum înecăcios a invadat unul dintre vagoane. În urma incendiului, care nu a avut flăcări deschise dar a produs mari degajări de fum, pasagerii au fost evacuați prin tunel și a fost activat planul roșu de intervenție.​

Autor

  • Cătălin Doscaș

    Reporter și redactor-șef la Buletin de București. Face presă de la 15 ani, când a debutat în media locală din Tecuci, și a parcurs de-a lungul a peste două decenii toate formatele jurnalistice: presă scrisă, radio, online și televiziune. În București, s-a format în redacțiile de știri radio ca reporter de teren, redactor și prezentator (StudentFM, NaționalFM, Radio Total, Smart FM) și a coordonat editorial postul Realitatea FM, înainte de a trece în presa online, ca editor la B365.ro, pe subiecte de administrație a Capitalei.

    Din 2012 a lucrat în televiziune, mai întâi la Realitatea TV – ca reporter pe zona socială, editor de știri și reporter special în cadrul emisiunii de anchete „Reporterii Realității” –, iar apoi în secția de Investigații a Digi24, unde a documentat dosare despre devalizarea patrimoniului public în campania „România furată”. În 2017 s-a alăturat, ca reporter special, echipei care a transformat tabloidul Libertatea în cotidian generalist și de investigație.

    Este jurnalist la Buletin de București din 2019, unde urmărește banii publici, marile proiecte de infrastructură și deciziile din administrația București-Ilfov.

    După ce a preluat și coordonarea redacției ca redactor-șef, în iunie 2023, fără a renunța la munca de reporter, investigațiile pe care le-a semnat și editat alături de echipă au câștigat, în ani consecutivi (2024–2026), Premiile I, II și III la categoria „Presă locală” a Galei Superscrieri.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.