Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 14 April 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleDiverseMain

FOTO | Aeroportul Otopeni intră în șantier. Modernizări de 22 de milioane de euro

327
Aeroportul Otopeni intră în șantier
Cum va arăta aeroportul Otopeni modernizat. Foto: CNAB

Aeroportul Otopeni intră în șantier. Autoritățile au aprobat planul de modernizare al terminalelor. Lucrările vor dura doi ani și jumătate, iar valoarea contractului este de 112,4 milioane de lei (22 de milioane de euro), se arată într-un comunicat al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB).

Urmează să se decoperteze pardoselile, tavanele și stâlpii, motiv pentru care „este posibil să apară momente în care pasagerii să resimtă un anumit disconfort atunci când vor tranzita zonele în care se efectuează lucrările de modernizare.”

Aeroportul Otopeni intră în șantier: prima etapă începe pe 19 mai

„Execuția lucrărilor se va realiza etapizat, astfel încât fluxurile de pasageri să fie operaționale, iar disconfortul pasagerilor să fie unul acceptabil.

În prima etapă, care va începe la 19 mai, se vor desfășura lucrări la parterul terminaluuil vechi de Plecări, precum și în corpul de legătură dintre Plecări și Sosiri.

Investiția are patru obiective fundamentale pentru modernizarea aeroportului și pentru creșterea confortului oferit pasagerilor aeroportului.

Unul dintre obiective vizează schimbarea și modernizarea sistemului centralizat de ventilaţie-climatizare. 

Proiectul prevede înlocuirea echipamentelor de ventilare şi climatizare, înlocuirea serverului de gestionare a echipamentelor şi realizarea unui sistem modern de comandă, control automat şi achiziţii de date.

CITEȘTE ȘI: Romgaz cere dizolvarea Greenpeace România. Liderul PNL București laudă iniţiativa, organizația de mediu neagă acuzațiile: „Suntem ţinta unui proces orchestrat de ministrul Energiei”

Cum va arăta la final

Lucrările au ca obiectiv și reamenajarea interioară (finisaje, pardoseli, tavane, signalistică, etc), pentru a îmbunătăţi calitatea imagistică a celui mai important aeroport al României.

Un alt obiectiv al contractului este instalarea unui nou sistem de detecţie-semnalizare pentru incendiu.

De asemenea, vor fi modernizate instalaţiile electrice din aeroport. Proiectul prevede modernizarea iluminatului terminalelor şi corpurilor de clădire, urmând a fi instalate corpuri de iluminat LED, ceea ce va determina o importantă reducere a consumului de energie electrică. Totodată, va fi suplimentat numărul de prize de alimentare pentru dispozitivele pasagerilor.

CITEȘTE ȘI: Sector 3 | Negoiță ia în calcul mutarea pistei de alergare din IOR, pentru că pe actuala se intră cu mașinile în parc

Autor

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect

Locuri noi de parcare in Sectorul 1. Unde se depun cererile pentru abonamente | FOTO: PS1
ArticolePrimărieȘtiri

Locuri noi de parcare în Sectorul 1. Unde se depun cererile pentru abonamente

Au apărut locuri noi de parcare în Sectorul 1, potrivit unui comunicat...

Închiderea drumului din Pădurea Băneasa: „O măsură abuzivă“. Federația Greenfield anunța ca accesul rămâne deschis
ArticoleMainMediu

Închiderea drumului din Pădurea Băneasa: „O măsură abuzivă“. Federația Greenfield anunță că accesul rămâne deschis

Federația Greenfield Băneasa condamnă Romsilva pentru decizia de a rezilia contractul de...

O stație nouă va fi înființată la Gara de Nord, pe traseul liniei 105. FOTO: Victor Silaghi
ArticoleȘtiriTransport

O stație nouă va fi înființată la Gara de Nord, pe traseul liniei 105

O stație nouă va fi înființată pe traseul liniei 105. Începând de joi,...

Panourile anti-cezariană București
ArticoleEvenimentMain

Cine susține panourile publicitare anti-cezariană apărute în București | Snoop

De curând, în București au apărut mai multe panouri cu mesaje anti-cezariană,...