Aeroportul Otopeni intră în șantier. Autoritățile au aprobat planul de modernizare al terminalelor. Lucrările vor dura doi ani și jumătate, iar valoarea contractului este de 112,4 milioane de lei (22 de milioane de euro), se arată într-un comunicat al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB).
Urmează să se decoperteze pardoselile, tavanele și stâlpii, motiv pentru care „este posibil să apară momente în care pasagerii să resimtă un anumit disconfort atunci când vor tranzita zonele în care se efectuează lucrările de modernizare.”
Aeroportul Otopeni intră în șantier: prima etapă începe pe 19 mai
„Execuția lucrărilor se va realiza etapizat, astfel încât fluxurile de pasageri să fie operaționale, iar disconfortul pasagerilor să fie unul acceptabil.
În prima etapă, care va începe la 19 mai, se vor desfășura lucrări la parterul terminaluuil vechi de Plecări, precum și în corpul de legătură dintre Plecări și Sosiri.
Investiția are patru obiective fundamentale pentru modernizarea aeroportului și pentru creșterea confortului oferit pasagerilor aeroportului.
Unul dintre obiective vizează schimbarea și modernizarea sistemului centralizat de ventilaţie-climatizare.
Proiectul prevede înlocuirea echipamentelor de ventilare şi climatizare, înlocuirea serverului de gestionare a echipamentelor şi realizarea unui sistem modern de comandă, control automat şi achiziţii de date.
Cum va arăta la final
Lucrările au ca obiectiv și reamenajarea interioară (finisaje, pardoseli, tavane, signalistică, etc), pentru a îmbunătăţi calitatea imagistică a celui mai important aeroport al României.





Un alt obiectiv al contractului este instalarea unui nou sistem de detecţie-semnalizare pentru incendiu.
De asemenea, vor fi modernizate instalaţiile electrice din aeroport. Proiectul prevede modernizarea iluminatului terminalelor şi corpurilor de clădire, urmând a fi instalate corpuri de iluminat LED, ceea ce va determina o importantă reducere a consumului de energie electrică. Totodată, va fi suplimentat numărul de prize de alimentare pentru dispozitivele pasagerilor.