Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Știri, Transport

Aeroportul Otopeni are trei remorchere noi, de 1.4 milioane de euro

Aeroportul Otopeni are trei remorchere noi, de 1.4 milioane de euro
Foto: CNAB

Trei remorchere noi au fost cumpărate de Compania Națională Aeroporturi București la începutul acestei luni. Cele trei utilaje vor fi folosite pentru tractarea și împingerea aeronavelor pe platforma Aeroportului Internațional “Henri Coandă” București.

Două dintre remorchere sunt în probe, iar cel de-al treilea este deja în serviciu. Acestea sunt electrice, fără bară de tractare, cu ridicarea jambei de bot a aeronavelor și pot fi operate de la distanță, prin telecomandă wireless. De asemenea, pot ajuta aeronave cu masa maximă la decolare de până la 100 de tone. Pentru acestea, CNAB a plătit 798.950 euro, cu o garanție de 48 de luni.

Cel de-al treilea remorcher are motor termic și bară de tractare, pentru aeronavele mari, de până la 450 de tone. Valoarea acestei achiziții este de 589.250 euro, iar perioada de garanție este de 37 de luni.

Prin folosirea remorcherelor electrice se ating câteva obiective, precizează CNAB:

  • îmbunătățire a condițiilor de mediu prin scăderea amprentei de carbon;
  • creșterea nivelului privind siguranța operațiunilor;
  • creșterea ponderii echipamentelor electrice utilizate;
  • reducerea costurilor de întreținere și reparații;
  • îmbunătățirea cerințelor specifice de sănătate și securitate în muncă;
  • eficientizarea operațiunilor de handling;
  • reducerea nivelului de zgomot și vibrații, îmbunătățirea condițiilor de muncă.

Săptămâna aceasta, CNAB a anunțat investiții de peste 120 de milioane de euro în aeroporturile din București, pentru anul 2024.

CITEȘTE ȘI:

Autor

  • Diana Matei

    Redactor Buletin de București și prezentator de știri radio. A intrat în presa vorbită în anul 2000. A trecut pe la microfonul știrilor Antena Bucureștilor, Național FM, Smart FM și Realitatea FM. Tot la microfon a stat și în culisele montajului de la știrile Digi24. De nouă ani scrie și prezintă știri la București FM. Acum trei ani a venit în presa scrisă, în redacția BdB. Născută la Brăila, consideră că Bucureștiul este casa ei și o casă trebuie îngrijită și aparată.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.