Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 19 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Primărie

Administrația Școlilor Sector 6: Prețul mașinilor de tuns iarbă din SEAP nu e cel real. Achiziția s-a făcut la prețul pieței

117

Administrația Școlilor Sector 6 susține că mașinile de tuns iarba au fost achiziționate la prețul pieței și că, dintr-o eroare, pe platforma de licitație nu a fost prezentat prețul redus de 2.300 RON. Conducerea a transmis că lanțurile mari de retailer de bricolaj nu sunt furnizori pentru autorități publice și, prin urmare, comparația făcută de Buletin de București nu este validă deoarece nu surprinde prețurile disponibile pe SEAP.

Ulterior publicării articolului „Mașini de tuns iarba la preț dublu, cumpărate pentru 46 de școli din sectorul 6”, Administrația Școlilor Sector 6 (ASS6) a trimis un punct de vedere în care explică cum a procedat cu achiziția mașinilor de tuns gazonul.  

Conducerea instituției susține că, de fapt, prețul facturat pentru un produs a fost de 2.300 RON, nu 3.400 RON, așa cum apare pe platforma de licitație SEAP. Inspectorul Serviciului Achiziții a omis, dintr-o eroare, să publice reducerile acordate.

Chiar în ziua achiziției, printr-o corespondență cu operatorul economic respectiv, s-au acordat aceste reduceri, prețul facturat pentru respectivele echipamente fiind de 2.300 lei. Precizăm că acesta era prețul de piață la momentul întocmirii documentației cât și la momentul efectuării achiziției.

a adăugat Eugenia Daniela Dumitru, director ASS6.

Administrația Școlilor Sector 6 susține, de asemenea, că lanțurile mari de retailer de bricolaj nu sunt furnizori pentru autorități publice și, prin urmare, comparația făcută de Buletin de București nu este validă deoarece nu surprinde prețurile disponibile pe SEAP.

„Legea 500/2002 privind bugetul de stat interzice cu desăvârșire plata de avansuri către furnizori de către autoritățile contractante, element care se reflect în prețuri de achiziție uneori mai mari decât în lanțurile deschise publicului larg.”

Administrația Școlilor Sector 6

Totodată, ASS6 a transmis că nu a identificat niciun alt operator, în afara cel de unde au cumpărat mașinile, care să accepte o plată de minim 30 de zile și că toți furnizorii solicită avans sau achiziționarea cu prețul pe loc.

Din studiul de piață efectuat înca din luna iulie 2021 referitor la achiziția acestor mașini, a reieșit că furnizorii de astfel de echipamente solicită avans între 30-50 % sau achiziționarea cu prețul pe loc, neidentificând niciun operator care să accepte o plată de minim 30 de zile.

Administrația Școlilor Sector 6

Mai mult, conducerea ASS6 consideră că a luat în calcul prevederile legii 544/2001 conform cărora termenul legal pentru a primi un răspuns este de maxim 30 zile. Buletin de București a trimis solicitarea pe 23 august și a publicat articolul pe 25, două zile după. Eugenia Dumitru susține în punctul de vedere trimis către Buletin de București că „publicarea articolului înainte de primirea răspunsului de la instituția noastră reprezintă o încalcare a principiului fundamental care guvernează profesionalismul profesiei de jurnalist”.

În articolul inițial, Buletin de București a arătat că mașinile de tuns iarba cumpărate de ASS6 sunt la preț dublu față de 1.800 RON, prețul cu care se comercializează acest tip de mașină pe site-urile online de specialitate. Toate achizițiile s-au finalizat pe 18 august, în decursul a 12 minute. Firma furnizor a fost înființată în 2019 și de atunci a câștigat contracte de zeci de mii de EURO cu sectorul 6.

Primarul Ciprian Ciucu a declarat, ulterior publicării articolului, că va trimite corpul de control la Administrația Școlilor Sector 6.

Sursă cover foto: Facebook Administrația Școlilor Sector 6

scris de

Bianca Albu

Reporter

pe același subiect

Parcul Sebastian, amenajat pentru Crăciun
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 5 | Parcul Sebastian, amenajat pentru Crăciun

Peste 4,5 milioane de beculețe decorative au fost montate în Sectorul 5,...

Robert Negoiță s-a lăudat că a făcut încă o lucrare fără acceptul Primăriei Generale. Captură video
ArticoleMainPrimărie

VIDEO Robert Negoiță s-a lăudat că a făcut încă o lucrare fără acceptul Primăriei Generale. Și nu a glumit

Robert Negoiță s-a lăudat, la finalul lunii octombrie, într-o înregistrare video, că...

Primul sistem de cutii poștale inteligente va fi implementat de săptămâna viitoare. FOTO: Facebook/PS5
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 5 | Primul sistem de cutii poștale inteligente va fi implementat de săptămâna viitoare

Primăria Sectorului 5 implementează primul sistem de cutii poștale inteligente pentru a...