Unul dintre cetățenii care luptă împotriva tăierilor din zona retrocedată a parcului IOR a ajuns la spital, după ce unul dintre drujbaşi i-a dat cu spray lacrimogen în ochi, arată documentele medicale ajunse în posesia Buletin de București.
Deşi agresorul avea cagulă, activiştii susţin că este vorba despre Sorin Muşat, unul dintre chiriaşii terenului, cunoscut pentru actele de violenţă împotriva celor care luptă pentru salvarea ultimilor arbori din bucata retrocedată.
Firul evenimentelor
Buletin de Bucureşti a luat legătura cu Andrei Armianu, membru al mişcării civice „Aici a fost o pădure/ aici ar putea fi o pădure”, care a povestit în detaliu ce s-a întâmplat.
Incidentul a avut loc sâmbătă seara, când activistul stătea de veghe ca platanii plantaţi acum câteva deceni pe Aleea Panseluțelor, singurii arbori rămași în urma defrișărilor și a incendiilor dese, să nu cadă şi ei pradă drujbelor.
Colegul său de tură pornise spre metrou pentru a ajunge acasă, însă Andrei a mai rămas puțin. La scurt timp a auzit sunetul drujbei și a alertat restul membrilor.
Partenerul său de veghe s-a întors din drum, începând să filmeze tăierile.
„Am mai încercat să-i spun să oprească drujba, nu m-am apropiat, nu l-am atins. El a oprit-o, iar imediat după a strigat «Ia veniți, bă, aici!». Eu nu-i văzusem în întuneric, dar am înțeles că erau cinci-șase persoane”, povestește Andrei Armianu.
Bărbatul cu drujba le-a transmis celor doi cetățeni să plece, căci copacul, pe jumătate tăiat, urma să cadă. Activiștii au refuzat, iar drujbașul s-a îndepărtat.
„Eu mergeam în spatele drujbașului, în spatele meu filma Ștefan. Avem dovezi video. Brusc a apărut Sorin Mușat, cu cagulă și el, care a strigat «Îndepărtați-vă, îndepărtați-vă!», deși nu era niciun pericol”, declară cetățeanul pentru Buletin de București.
După ce s-a apropiat de el, bărbatul cu cagulă i-a aplicat în mod direct, fix între glugă și ochelari, un jet de spray.
M-a paralizat complet, n-am mai văzut, au început să mă usture ochii. M-am retras în spate, neștiind ce se întâmplă. Pur și simplu mi s-a rupt firul. M-am pus jos în raza copacului pe jumătate tăiat. Era un vânt destul de puternic și m-a lăsat acolo. Acel copac putea să cadă.
Reacția autorităților. Ce spun medicii
După vreo 20 de minute în care a încercat să-și recapete vederea, Andrei spre mașinile de poliție „cu jumătate de ochi”. Le-a cerut polițiștilor, de două ori, să cheme o ambulanță, căci el nu putea suna la 112.
Ulterior, a fost transportat la Spitalul de Urgență Județean Ilfov, unde a primit îngrijiri medicale, iar apoi a fost transferat la Spitalul de urgențe oftalmologice Lahovari, pentru verificări suplimentare. „Am stat cam toată noaptea”, povestește activistul.
În acea noapte, Andrei a fost contactat și de un polițist al Secției 12 pentru a depune plângere și totodată, pentru a obține un ordin de protecție împotriva lui Sorin Mușat. A renunțat la idee când nu i s-a permis să vină însoțit, în contextul în care nu putea scrie sau citi, căci nu-și recuperase încă vederea. Totuși, declară că va continua demersurile legale cu ajutorul unui avocat.
Cealaltă versiune. Ce spun poliţiştii
În același timp, Poliția Capitalei a transmis, pentru HotNews, că există „presupunerea rezonabilă că un activist de mediu ar fi dat cu un spray, care ar fi conținut o substanță iritantă, într-un bărbat care tăia un copac în zona retrocedată a unui parc, din Sectorul 3”.
„În acest context, bărbatul respectiv ar fi luat spray-ul din mâna activistului de mediu și ar fi pulverizat spre el. Acesta din urmă a fost transportat la o unitate spitalicească pentru îngrijiri medicale”, conform sursei citate.
Apelul străjerilor din zona retrocedată
Reporterii Buletin de București au mers în zona retrocedată a parcului IOR, unde s-au întâlnit cu câțiva dintre cetățenii care stau de veghe ultimilor platani rămași. Aceștia au făcut un apel către politicieni, cu precădere către noii lideri ai partidelor, să nu rămână nepăsători cu privire la distrugerea vegetației.
Îi rog să vină să vadă dacă le place acest peisaj apocaliptic și dacă li se pare normal ca un copac să valoreze 25 lei.
Amintim, cuantumul amenzii este stabilit de Consiliul General al Municipiului București, care s-a opus creșterii sancțiunilor de mai multe ori.
Totodată, noul Cod Silvic care ar trebui să transforme tăierile ilegale din Parcul IOR în infracțiune, este încă blocat în Camera Deputaților, la mai bine de jumătate de an după ce a trecut de Senat.
Orice zi este în favoare răufăcătorilor și a comercianților de lemne. Și nu mai cei din Parcul IOR, ci din întreaga țară.
Totodată, Andreea David, reprezentanta mișcării civice „Aici a fost o pădure/ aici ar putea fi o pădure” a cerut ajutorul pentru salvarea platanilor, amintind că tăierile pot fi oprite doar cu implicarea cetățenilor.
Cine este Sorin Muşat. Un istoric de violențe
Nu este prima dată când cetățenii care se opun defrișării părții retrocedate îl acuză pe Sorin Mușat de violență.
Recent, Buletin de București a relatat cum un alt locuitor al zonei a fost agresat fizic şi verbal de acesta, după cum reiese dintr-o filmare postată de mişcarea civică „Aici a fost o pădure/ aici ar putea fi o pădure”.
Totodată, în iulie 2024, bărbatul l-a amenințat și pe activistul Beniamin Ghorghiță că va fi ars de viu și bătut cu toporul.
Sorin Mușat este fiul lui Mihai Mușat, un om de afaceri care deține utilaje de distracţie în Orăşelul Copiilor și care ar fi conectat cu lumea interlopă din Sectorul 4, conform unei investigații Rise Project din 2020.
Doi ani mai târziu, în zona retrocedată din Parcul IOR a apărut un panou care anunța construirea unui parc de distracții, „Disney Mania”. Acesta ar fi urmat să se întindă pe toată bucata dinspre blocul Potcoavă, iar termenul de execuție anunțat era de trei ani, relata PressOne la acea vreme.
Legătura dintre distrugerea voită a vegetației și afacerile apărute pe terenul retrocedat a fost făcută chiar de Poliția Locală a Sectorului 3, conform aceleiași surse:
„Suprafața retrocedată din Parcul IOR este în plină degradare din cauza distrugerilor vegetale, prin incendii provocate repetat și uscarea copacilor cu tot felul de substanțe, toate aceste acțiuni având un singur scop: amplasarea pe zona retrocedată a numeroase construcții cu destinație agrement și comerț”, au transmis autorităţile pentru PressOne.
Potrivit unui articol observatornews.ro, Mihai Mușat a negat că ar avea vreo legătură cu afacerile fiului său, declarând: „E băiatul meu, dar nici el nu mi-a zis nimic mie. Eu nici nu-l bag în seamă. Ce o avea el în cap, nu ştiu. Nu discutăm, pentru că avem alte principii de viaţă.”
Acum, „Disney Mania” zace abandonată, după ce instalațiile de agrement au fost luate din teren. În urmă au rămas doar „câteva plastice” ponosite, declară activistul Beniamin Gheorghiță.
Reporterii Buletin de Bucureşti l-au căutat pe Sorin Mușat pe teren, pentru a răspunde acuzațiilor, însă nu l-au găsit.
Comments are closed.