A murit Ion Iliescu, primul președinte al României post-comuniste. Acesta se afla internat la Spitalul „Agrippa Ionescu”, din Capitală. Avea 95 de ani și suferea de cancer pulmonar. Avea 95 de ani.
Ion Iliescu s-a născut pe 3 martie 1930, în Oltenița, pe atunci o comună urbană, reședință a plășii Oltenița, cu o populație de numai 700 de locuitori.
Tatăl său a fost ilegalist comunist. În decembrie 1931, a plecat clandestin în URSS, unde a participat la lucrările Congresului al V-lea al Partidului Comunist Român, lângă Moscova. A mai rămas în Uniunea Sovietică încă patru ani. La întoarcerea în țară a fost condamnat la închisoare.
La vârsta de un an, Ion Iliescu a fost abandonat de mama lui naturală, Maria Dumitru Toma (de origine bulgară).
Ion Iliescu a făcut studiile la Moscova
Ion Iliescu a făcut liceul în București, fiind elev al Liceului Industrial Polizu, Colegiului „Sfântul Sava” și Liceulului „Spiru Haret”, de unde a și absolvit în anul 1949.
A foat admis la Institutul Politehnic București, unde a studiat mecanica fluidelor, apoi la Institutul Energetic al Universității din Moscova, unde a fost și secretar al „Asociației studenților români”.
La 19 august 1956, a fost ales președinte al Comitetului de organizare a Asociațiilor Studențești, apoi al Consiliului (martie 1957). Ulterior a devenit șef de secție la CC al PCR (1965), prim-secretar al CC al UTC.
La un moment dat a ocupat funcția de șef al Departamentului de propagandă al Comitetului Central al PCR. A servit mai târziu ca ministru pentru problemele legate de tineret între 1967 și 1971.
Din acel an, a fost marginalizat de Nicolae Ceaușescu și a fost îndepărtat din funcțiile politice majore la nivel central.
A devenit secretar al Comitetului Județean de Partid și vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș (1971-1974), prim-secretar al Comitetului Județean de partid și președinte al Consiliului Popular Iași (1974-1979), membru al Consiliului de Stat (1979-1980), președinte al Federației Române de Caiac-Canoe (1980).
În 1979 a fost numit Președinte al Consiliului Național al Apelor, până în 1984, când este numit director al Editurii Tehnice, funcție pe care a ocupat-o până în decembrie 1989.
Acuzat de crime împotriva umanității, din cauza implicării sale directe în uciderea revoluționarilor, în decembrie 1989
După ce Nicolae Ceaușescu a fugit de pe Comitetul Central al Partidului Comunist Român, cu elicopterul, ca urmare a revoluției populare declanșate în București, Ion Iliescu a apărut în studioul Televiziunii Române, unde s-au adunat liderii revoluționarilor, și a preluat conducerea acestora.
Procurorii militari au stabilit că numărul de persoane ucise după ce Ion Iliescu a preluat puterea, din 22 decembrie 1989, a fost mai mare decât în perioada 16-22 decembrie 1989, când dictatorul comunist a încercat să înăbușească revoluția.
În 2023, Ion Iliescu a fost trimis în judecată în dosarul Revoluției din 1989, alături de fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu şi fostul şef al Aviaţiei Militare Iosif Rus de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul Revoluţiei, toți fiind acuzați pentru crime împotriva umanităţii.
Ion Iliescu este acuzat că şi-a asumat, în intervalul 22-30 decembrie 1989, operaţiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice realizată de cadrele militare cu funcţii de conducere ale MApN.
„Aceste fapte au avut drept consecinţe generarea şi amplificarea psihozei generalizate a terorismului, psihoză cauzatoare de numeroase situaţii de foc fratricid generalizat şi astfel, în intervalul 22-30 decembrie 1989, au survenit 857 decese, 2.382 răniri de persoane, 585 privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi 409 cazuri de suferinţe mari”, arată rechizitoriul procurorilor militari.
În prima fază, Ion Iliescu a fost trimis în judecată de Parchetul Militar în aprilie 2019, însă dosarul a fost restituit de ICCJ la Parchet în 2021, din cauza unor nereguli în rechizitoriu.
La fel s-a întâmplat și a doua oară și anul trecut, când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a constatat că rechizitoriul din dosarul „Revoluţiei” conţine nereguli și a cerut Parchetului Militar să decidă dacă menţine trimiterea dosarului în instanţă sau reface ancheta.
Dosarul „Revoluției“ a fost blocat, închis și redeschis, mulți dintre cei aflați la vârful lanțului de comandă au murit, iar, recent, a început procesul în cameră preliminară, la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu trei inculpați trimiși în judecată: Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus. La primul termen, Iliescu și-a trimis avocatul.
De altfel, Iliescu a declarat, în 2019, într-un interviu în limba rusă, pentru agenția de propagandă a Moscovei, TASS, că „așa-zisul“ Dosar al Revoluției este „o însăilare absurdă de fapte care, în ansamblu, nu demonstrează nimic, dar care poate fi folosit în scopuri politice“, dar și că „istoria nu se scrie cu justiția“.
1.166 de oameni au murit la Revoluție: 1.142 au fost împușcați în timpul represiunii comuniste și în diversiunea începută în 22 decembrie, iar alți 24, dați dispăruți sau răniți de gloanțe, au murit până în 31 decembrie 1989.
Parchetul General cercetează doar rezultatul diversiunii petrecute după 22 decembrie 1989: moartea a 862 de persoane, rănirea altor 2.150, lipsirea de libertate și vătămarea psihică a altor sute de oameni.
Vezi aici cronologia dosarului Revoluției până la prima sa trimitere în judecată, din 2019.
Trimis în judecată, în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990
Fostul președinte al României, Ion Iliescu și fostul premier Petre Roman, alături de Virgil Măgureanu, Gelu Voican-Voiculescu. Adrian Sârbu și Miron Cozma au fost trimiși în judecată, în aprilie 2025, în dosarul Mineriada.
Protejatul numărul 1 a fost Ion Iliescu, acuzat abia în 2017 de infracțiuni contra umanității în dosarul „Mineriadei din 13-15 iunie 1990“.
Conform anchetatorilor, în luna iunie 1990, cei mai înalți factori decizionali în statul român la acel moment – Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican, ajutați de alte persoane apropiate puterii sau care o sprijineau, printre care Măgureanu Virgil – directorul Serviciului Român de Informații, Sârbu Adrian – consilierul prim-ministrului, au lansat o politică de represiune împotriva populației civile din capitală, în urma căreia au fost ucise 4 persoane, 2 persoane au fost violate, s-a vătămat integritatea fizică și/sau psihică a peste 1300 de persoane şi au fost persecutate prin lipsirea nelegală de libertate peste 1.200 de persoane.
Procurorii mai arată că, începând cu 22 aprilie 1990, în Piața Universității din municipiul București a avut loc o manifestație ce s-a întins pe durata mai multor săptămâni, până la data de 13 iunie 1990.
CITEȘTE ȘI: 35 de ani de la Mineriadă. Cum au ajuns minerii la București și cine le-a lăsat cale liberă pentru trenuri
Manifestația avea caracterul unei opoziții la puterea nou instaurată în România după Revoluţia din 1989, manifestanții solicitând verbal, prin comunicate și prin alte forme de protest ruperea de regimul comunist abia înlocuit în decembrie 1989, promovarea unor persoane care nu aveau un trecut de activist de partid, înființarea unei televiziuni libere și alte astfel de solicitări de factură democratică.
În acest context, Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican, Măgureanu Virgil şi alte persoane din conducerea statului sau a Frontului Salvării Naţionale au lansat un atac împotriva manifestanților aflați fizic în Piața Universității, care reprezenta în fapt un pretext menit să mascheze acțiunea represivă împotriva persoanelor care au participat anterior la aceste manifestații, în special liderii de opinie, precum și împotriva oricărei persoane care manifesta o oarecare formă de opoziție sau care se încadra în categorii care, în opinia lor, puteau manifesta o potenţială opoziţie, în special studenţi, intelectuali sau persoane care exprimau apropierea de valorile occidentale.
Un rol important în crearea cadrului de punere în aplicare a atacului a constituit-o comunicarea publică, manipulativă, insidioasă cu privire la pericolul pe care îl reprezentau manifestanții pentru valorile democratice, de a căror implementare se „ocupa” noua putere.
Având în vedere amploarea atacului, punerea în aplicare a acestuia a necesitat pentru planificatorii atacului și atragerea unui număr impresionant de persoane, care au acţionat în cunoștință de acest atac, alături de un număr mare de persoane care au acționat fără să cunoască existența atacului, ca urmare a manipulării la care au fost supuse de persoanele care au orchestrat atacul.
În acest sens, pentru punerea în aplicare a atacului, conducerea statului, în special Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican, precum și conducerea Serviciului Român de Informații, respectiv Măgureanu Virgil, cu participarea lui Sârbu Adrian, consilier al primului-ministru, au constituit un grup criminal de tip sistemic, eterogen, de natură politică, administrativă, militară și civilă, înlăuntrul căruia a fost implicat un număr mare de persoane, cu o contribuție de natură și conținut diferite la fapte produse la o scară impresionantă.
În tabloul infracțional, persoanele care au efectuat în mod fizic actele de natură criminală au ocupat o poziție inferioară în ierarhia grupului, însă conceperea și orchestrarea comiterii infracțiunilor a revenit conducerii politice a statului român de la acel moment, prin persoanele menționate.
Din probele administrate a rezultat conivența la nivelul planificării și orchestrării planului infracțional, Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican și Măgureanu Virgil jucând rolurile cheie, însă modalitatea prin care au ales să o pună în aplicare a fost prin intermediul altor persoane neparticipante la înțelegere.
Începând cu data de 13 iunie 1990, inculpații au pus în practică acțiunea represivă împotriva manifestanților aflați în Piaţa Universităţii din Bucureşti. În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării.
Acțiunea represivă a avut caracterul unui atac generalizat și sistematic, în cadrul căruia au fost comise următoarele fapte :
- moartea prin împușcare a 4 persoane;
- violul a două persoane;
- vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1311 persoane;
- Persecutarea prin privarea nelegală de privarea de dreptul fundamental la libertate și siguranță și restrângerea acestui drept, pe motive de ordin politic, a unui număr total de 1211 persoane.
