Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 29 June 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainTransport

A fost desemnat constructorul pentru încă un tronson din A7, autostrada care pleacă de la București și traversează Moldova

162
tronson din A7

Constructorul pentru încă un tronson din A7, autostrada care pleacă de la București și traversează Moldova, a fost desemnat marți. Lotul 1 din segmentul Pașcani-Suceava va fi realizat tot de UMB.

„A fost desemnat câștigătorul primului lot al Autostrăzii Pașcani-Suceava, respectiv Lotul 1 Pașcani-Roșcani, fiind vorba de Asocierea SA&PE CONSTRUCT S.R.L. – SPEDITION UMB S.R.L. – TEHNOSTRADE S.R.L. (România)”, a anunțat Ministerul Transporturilor.

Ce prevede contractul pentru acest tronson din A7

  • 33 km lungime traseu
  • 2 viaducte: unul care va traversa râul Ruja (604,60 m) și unul care va traversa pe o lungime de 1049,8 metri DJ208 și CF517
  • un pasaj peste pârâul Pulpa, cu complexitate ridicată și o lungime de 868 m
  • 4 parcări de scurtă durată
  • 2 spații de servicii
  • infrastructură pentru spații de încărcare a vehiculelor electrice

De asemenea, acest tronson din A7 va avea trei noduri rutiere: primul la Roșcani, cu descărcare în DJ 208C, al doilea la Tătăruşi – Heci, la intersecția cu DJ 208F (Fântâna Mare – Heci – Lespezi), și al treilea la Dolhasca, la conexiunea cu DJ 208I (Siliștea Nouă – Budeni).

CITEȘTE ȘI: Noua majoritate PSD-PNL-PUSL din Consiliul General nu va vota bugetul propus de Nicușor Dan. Decizia, susținută de primarii de sector ai PSD și PNL

Contractul poate fi semnat doar dacă nu sunt contestații

Durata contractului va fi de 30 luni, din care 6 luni pentru etapa de proiectare și 24 luni pentru etapa de execuție.

Valoarea contractului este de 3,06 miliarde lei, fără TVA, iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile prin cadrul Programului Transport 2021-2027.

Contractul va putea fi semnat peste 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestații.

Autostrada Pașcani – Suceava va avea o lungime totală de aproximativ 62 km, este împărțită în două loturi, iar traseul acesteia traversează județele Iași, Botoșani și Suceava.

CITEȘTE ȘI: Nicușor Dan nu-l mai vrea pe Klaus Iohannis consilier: „De la prea mult sos picant”

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect

Daniel Băluță refuză să spună de unde a tăiat bani pentru reconsolidarea Pasajului Unirii. „Am tăiat, nu calitate”
ArticoleMainPrimărie

Daniel Băluță refuză să spună de unde a tăiat bani pentru reconsolidarea Pasajului Unirii. „Am tăiat, nu calitate”

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat sâmbătă, într-o conferință de presă...

Cișmele cu apă potabilă, în București. Lista locațiilor. Foto: Arhivă
ArticoleMainPrimărie

Cișmele cu apă potabilă, în București. Lista cu locurile unde sunt amplasate

Peste 140 cișmele cu apă potabilă sunt amplasate în București, pe străzi...

Înscrierea la facultățile din cadrul Universității Tehnice de Construcții din Capitală continuă până pe 16 iulie | FOTO: Inquam Photos / George Călin
ArticoleEducațieȘtiri

Înscrierile la Universitatea Tehnică de Construcții din Capitală continuă până pe 16 iulie

Elevii care vor să urmeze cursurile Universității Tehnice de Construcții din București...