Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 27 September 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMain

Cu cât s-au scumpit chiriile în București la începerea anului universitar

19
Cu cât s-au scumpit chiriile în București la începerea anului universitar. Foto Pexels.com
Cu cât s-au scumpit chiriile în București la începerea anului universitar. Foto Pexels.com

Chiriile în București au crescut cu 10% anul acesta, înaintea anului universitar, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Chiria medie a ajuns la 530 de euro pe lună, potrivit unei statistici oferită de portalul Imobiliare.ro, la solicitarea Buletin de București.

Chiriile urmează o tendință graduală de creștere în Capitală, iar apropierea noului an universitar a accelerat, așa cum era de așteptat, această creștere, menționează portalul.

Cu cât s-au scumpit chiriile în București

Dacă în primele trei luni ale anului 2024, proprietarii solicitau, în medie, o chirie de 490 euro/lună pentru apartamente, în trimestrul al II-lea prețul s-a majorat cu 10 euro.

„Înaintea începerii noului an universitar valul de scumpiri a fost mai accentuat. Astfel, de la un trimestru la altul am putut observa un avans cu 6% la nivelul prețurilor până la o medie de 530 euro/lună”, arată portalul Imobiliare.ro

Chiriile solicitate de proprietarii din București sunt, totodată, cu 10% mai mari în trimestrul III față de cele aferente intervalului similar din 2023.

CITEȘTE ȘI: Nici măcar Nicolae Ciucă nu ar fi votat candidatul PNL la Primăria București. „L-aș fi votat pe Nicușor Dan”

Chirii în București pentru garsoniere și apartamente

Garsoniere: 350 euro/lună
evoluție T3 2024 vs T2 2024 +3%
evoluție T3 2024 vs T3 2023 +6%

2 camere: 550 euro/lună
evoluție T3 2024 vs T2 2024 +10%
evoluție T3 2024 vs T3 2023 +13%

3 camere: 698 euro/lună
evoluție T3 2024 vs T2 2024 +3%
evoluție T3 2024 vs T3 2023 +10%

CITEȘTE ȘI: Peste 257.000 de lei cheltuiți doar pentru plantele ornamentale de pe podul lui Negoiță

Care sunt cele mai scumpe și cele mai ieftine zone

Herăstrău, Kiseleff-Aviatorilor, Dorobanți-Floreasca, Cotroceni și Aviației au fost în trimestrul III cele mai scumpe zone din București. Chiria medie solicitată pentru apartamentele din Herăstrău a fost de 1.250 euro/lună, cea mai mare din oraș.

La polul opus s-a aflat cartierul Rahova, unde bugetul mediu necesar pentru închirierea unui apartament a fost de 377 euro/lună. Variante accesibile au existat și în zonele Ghencea și Berceni, unde s-a solicitat o chirie medie de 380 euro/lună, respectiv de 390 euro/lună.

„Chiriașii au avut cele mai mari șanse să găsească o locuință potrivită nevoilor lor în Militari și în Berceni. Aici au fost scoase la închiriere, în ultimele trei luni, aproape 3.300 de apartamente, respectiv 2.229 de apartamente.

Putem observa o puternică scădere la nivelul ofertei, dacă ne raportăm la condițiile întâlnite pe piață în trimestrul III al anului trecut. Au fost disponibile cu 43% mai puține apartamente în Militari și cu 33% mai puține în Berceni”, menționează specialiștii Imobiliare.ro, pentru Buletin de București.

Militari a fost și cel mai căutat cartier în rândul chiriașilor înainte de începerea noului an universitar. Aproape 16.000 de potențiali chiriași și-au căutat o locuință aici pe Imobiliare.ro în trimestrul III. Ei au avut nevoie de un buget mediu de 450 euro/lună pentru a închiria un apartament.

Locul al doilea în topul cartierelor care au atras cei mai mulți potențiali chiriași a fost ocupat de Titan. Centrul orașului (Piața Victoriei-Piața Romană-Piața Universității-Piața Unirii) a atras, de asemenea, un număr considerabil de persoane interesate de închirierea unei locuințe în Capitală.

Aproximativ 7.560 de potențiali chiriași și-au căutat, totodată, pe Imobiliare.ro un apartament de închiriat în Berceni.

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect

Incendiu la cinematograful Gloria
ArticoleEvenimentFeatured

Incendiu la cinema Gloria, peste drum de IOR. Oamenii din zonă au auzit „două bubuituri”

Un incendiu a izbucnit la cinematograful Gloria, aflat pe strada Bucovina, din...

ArticoleȘtiriTransport

Mai multe evenimente culturale și sportive aduc restricții de circulație în weekend

În weekendul 28-29 septembrie au loc mai multe evenimente culturale și sportive,...

Fum în zona retrocedată, fotografie cu titlu ilustrativ, de la incendiul din 9 septembrie
ArticoleEvenimentMainMediu

Un nou incendiu în zona retrocedată a parcului IOR. Pompierii au intervenit pentru a stinge focarul

Încă un incendiu a izbucnit în zona retrocedată a parcului Alexandru Ioan...

Spotlight 2024. Programul festivalului. Foto: PMB
ArticoleCulturăȘtiri

Spotlight 2024 | Festivalul Internațional al Luminii, între 11 și 13 octombrie, în Capitală

Spotlight 2024. Cea de-a opta ediție a festivalului new media are loc...