Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 22 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentMain

Artistul maghiar Ivó Kovács a câștigat iMapp Bucharest 2024, competiția de proiecții pe clădiri

193
Artistul maghiar Ivó Kovács a câștigat iMapp Bucharest 2024
Artistul maghiar Ivó Kovács a câștigat iMapp Bucharest 2024

Artistul maghiar Ivó Kovács a câștigat iMapp Bucharest 2024, Winners League, competiția de video mapping care s-a desfășurat în weekend în Capitală.

Laserele competitorilor au fost proiectate pe fațada de 23.000 de metri pătrați dinspre Piața Constituției a Palatului Parlamentului, cea mai mare suprafață de proiecție la nivel global, potrivit unui comunicat al Primăriei Capitalei.

iMapp Bucharest – Winners League a însemnat 6 turnuri de proiecție, 54 de proiectoare – fiecare cântărind 100 de kilograme, 30.000 de ANSI LUMENI/proiector și 2 servere media.

CITEȘTE ȘI: Pianistul Roman Lopatynskyi din Ucraina a câștigat finala secțiunii de pian a Concursului „George Enescu”

Artistul maghiar a câștigat iMapp Bucharest 2024 cu proiecția „Luminbird”

Tema ediției din 2024 a fost LEGACY, „care a onorat bogăția culturilor globale, folclorul și tradițiile unice ale fiecăreia, dar și valorile și emoțiile universale.

Artiștii care au concurat pentru trofeul iMapp Bucharest 2024 sunt: DIRK RAUSCHER – câștigător al VIDEO MAPPING FESTIVAL, LUCID COLLECTIVE – câștigător al GENIUS LOCI WEIMAR, IVÓ KOVÁCS – câștigător al ZSOLNAY LIGHT FESTIVAL, MP-STUDIO – câștigător al CHONGQING INTERNATIONAL LIGHT ART FESTIVAL și THE FOX, THE FOLKS – câștigător al 1MINUTE PROJECTION MAPPING COMPETITION.

PIXEL, MC-ul virtual al iMapp Bucharest, o inovație captivantă generată de inteligența artificială, a interacționat cu spectatorii direct de pe suprafața de proiecție, prezentând echipele și oferind o experiență unică și imersivă, în care tehnologia de ultimă oră s-a îmbinat armonios cu arta vizuală”, a precizat Primăria Generală.

Marele Câștigător al ediției 2024, după decizia juriului, este IVÓ KOVÁCS, care a prezentat lucrarea „LUMINBIRD”.

Artistul maghiar Ivó Kovács a câștigat iMapp Bucharest 2024 cu proiecția Luminbird
Artistul maghiar Ivó Kovács a câștigat iMapp Bucharest 2024 cu proiecția Luminbird

DIRK RAUSCHER, cu lucrarea „RADIANT ROOTS”, a câștigat Premiul Publicului.

CITEȘTE ȘI: Repetiții cu publicul la Masterclass-ul condus de Cristian Măcelaru, în cadrul Concursului Enescu 2024

Expoziție de artă vizuală pe Palatul Parlamentului

După competiție, iMapp Bucharest și Mina Museum au invitat publicul la cea mai mare expoziție de arte vizuale de până acum, proiectată pe fațada Palatului Parlamentului, conform instituției.

Expoziția „Cei mai faimoși pictori clasici români”, o producție Mina Studios, creație și adaptare Les Ateliers Nomad, a adus în prim-plan capodoperele lui Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian și Nicolae Tonitza, reinterpretate prin animații spectaculoase, selecția operelor de artă provenind din colecțiile unor muzee naționale. 

iMapp Bucharest 2024 a fost organizat în cadrul Zilelor Bucureștiului
iMapp Bucharest 2024 a fost organizat în cadrul Zilelor Bucureștiului

Peste 60 de lucrări de artă au prins viață într-o experiență imersivă care a îmbinat tradiția, patrimoniul cultural și tehnologia.

Piața Constituției a vibrat pe ritmurile electronice ale lui CS84, după care Adrian Șaguna și Deny au oferit un set electrizant back-to-back și au creat atmosfera perfectă înainte de show-ul spectaculos al lui Mahmut Orhan.

Cu animații și VJ pregătite de Dorel Naste – Mindscape Studio și mixate live de Bobo, beat-urile muzicii lui Mahmut Orhan și proiecțiile video mixate live simultan pe fațada impresionantă din spatele său au creat un spectacol multimedia magnific și o experiență unică în lume, rezultând un show memorabil și o petrecere în aer liber electrizantă. DJ-ul de origine turcă a captivat publicul înaintea desfășurării celui mai mare concurs internațional de 3D video mapping din lume”, conform comunicatului.

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect