Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 19 September 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainMediuPrimărie

Probă nouă pentru dezinsecția cu drone. Nicușor Dan: Dacă se va dovedi eficientă, metoda va fi implementată de anul viitor

39
Probă nouă pentru dezinsecția cu drone. Foto: Facebook / Nicușor Dan
Probă nouă pentru dezinsecția cu drone. Foto: Facebook / Nicușor Dan

Un nou test de combatere a larvelor de țânțari cu substanțe împrăștiate din dronă a avut loc miercuri, 18 septembrie. Dacă metoda se va dovedi eficientă, dezinsecția cu drone va fi implementată în Capitală, începând cu anul viitor, anunță primarul general Nicușor Dan.

Dezinsecția cu drone: tratamente împotriva larvelor

Nicușor Dan explică cum există două tratamente pentru combaterea țânțarilor: tratamente pe insecte și tratamente pe larve. Cele din urmă sunt mult mai eficiente, declară edilul, în cadrul unei conferințe de presă, organizată pe malul Lacului Cișmigiu.

Decât să umbli prin copăcei după țânțari, mai bine îi distrugi în stadiul de larvă.

Totuși, având în vedere că larvele stau în ape mici, tratamentele pentru larve presupun accesul la lacuri. Malurile sunt deseori inaccesibile operatorilor umani, motiv pentru care se testează și varianta dezinsecției cu drone.

Dacă se va dovedi eficientă, metoda va fi implementată de anul viitor. Primăria Capitalei va folosi atât echipamente de zbor, cât și operatori umani pentru larvicidare, transmite primarul general.

Planul pentru anul următor este, probabil, să închiriem serviciile de utilizare a dronelor. Sunt operate de piloți autorizați. Avem nevoie să testăm, să vedem dacă lucrurile funcționează și după aceea ne vom gândi și la investiții.

Roxana Șunica, Directoarea Direcției de Servicii Integrate

O dronă costă între 20.000 și 30.000 euro. În funcție de bugetul de anul viitor, ar putea fi luată în considerare și varianta achiziționării acestora.

Foto: Dezinsecția cu drone. FB/ Nicușor Dan

Tratamentele împotriva țânțarilor din Capitală

În acest an, sunt prevăzute 14 tratamente împotriva țânțarilor și 14 împotriva larvelor. „În acest moment, suntem în plin tratament 13” declară Roxana Șunica, Directoarea Direcției de Servicii Integrate.

Acestea au loc în timpul campaniei zilnic, între orele 22:00 și 05:00, în funcție de condițiile meteorologice din acea perioadă. 

Dezinsecția este efectuată în parcuri, pe spații verzi, pe terenuri ale instituțiilor publice, în cimitire, maluri de lac, piețe, târguri, oboare, bâlciuri, pe aliniamente stradale etc.

PMB asigură că produsele pe care le folosesc pentru tratamente sunt avizate de Ministerul Sănătății și concentrația folosită nu pune în pericol sănătatea oamenilor sau animalelor. 

Virusul West Nile

Totodată, campania antiţânţari din Capitală a fost intensificată, atunci când au existat notificări cu privire la cazuri de West Nile, pentru a diminua pericolul infectării, declară Roxana Șunica.

„De fiecare dată când se primește înștiințare din partea Institutului Cantacuzino că au fost identificați țânțari purtători ai virusului West Nile sau din partea Direcției de Sănătate, cu privire la diagnosticarea unor persoane infectate cu virusul West Nile, transmis prin înțepătura țânțarilor, se intervine cu tratament suplimentar în zonele respective”, a transmis și primarul general în trecut, așa cum a scris Buletin de București aici.

CITEȘTE ȘI: Sector acvatic, pe salba de lacuri a Râului Colentina: Piscine naturale, salubrizare „agrară” și plaje urbane

scris de

Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.