Un pieton a fost astăzi rănit de un polițist aflat în misiune, conform Brigăzii Rutiere. Accidentul a avut loc în jurul orei 14:00, în Piața Victoriei.
„Brigada Rutieră a fost alertată prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 în legătură cu un accident de circulație care a avut loc în Piața Victoriei, București”, au transmis autoritățile.
Pieton rănit de un polițist în misiune
Astfel, un polițist din cadrul Brigăzii Rutiere, care era într-o misiune, conform aceleiași surse, conducea o motocicletă din direcția bulevardului Lascăr Catargiu spre bulevardul Aviatorilor. În momentul în care a ajuns la intersecția cu strada Paris, el a accidentat un pieton.
Pietonul a fost rănit în urma impactului și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Motociclistul se deplasa în regim prioritar, având în funcțiune semnale speciale de avertizare luminoase și sonore
Brigada Rutieră
Polițistul a fost testat pentru consum de alcool și droguri, iar rezultatele au ieșit negative. Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cauzele exacte ale incidentului.
CITEȘTE ȘI: Zece linii de transport în comun, pe trasee modificate, pentru cursa Color Run. Programul restricţiilor
Alte accidente în care au fost implicați polițiști
Pe 13 ianuarie 2022, polițistul Constantin Popescu, aflat în timpul serviciului, a lovit două fetițe aflate pe trecerea de pietoni de pe bulevardul Laminorului din Sectorul 1. În urma impactului, Raisa (12 ani) a murit, iar prietena ei, Marina, a fost rănită grav.
După accident, polițistul de la Secția 5 a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Măsura a expirat la începutul lunii martie 2022, când Parchetul urma să decidă dacă prelungește sau nu starea de control judiciar.
Agentul de poliție a fost scos de sub control judiciar, conform unei hotărâri a instanței, după ce a depus o cerere prin care solicita ca cercetarea să fie făcută în stare de libertate.
La începutul anului 2023, fostul polițist a fost trimis în judecată, pentru ucidere din culpă și vătămare corporală.
Luna trecută, el a fost condamnat la 3 ani de închisoare, cu executare.
De asemenea, societatea de asigurări la care era asigurat RCA autovehicul de Poliție implicat în accident a fost obligată să plătească despăgubiri morale totale de 700.000 de euro. Decizie definitivă în dosarul Raisa.
Sentința de condamnare a fost dată de Curtea de Apel București, care a mărit pedeapsa pentru Constantin Popescu. Judecătoria Sectorului 1 hotărâse în ianuarie o pedeapsă de trei ani de închisoare, dar cu suspendare, și plata a doar 250.000 de euro despăgubiri, după cum Buletin de București a scris aici.
Comments are closed.